Dorel SCHOR: Slgal Tsabari – picturi născute din observație
Slgal Tsabari este o pictoriţă israeliană care trăieşte şi lucrează în oraşul Rishon Lezion. Ea pictează după natură sau interioare din care se vede natura prin ferestre mari, luminoase, oferind o vedere focalizată simultan către interiorul unde se află personajul uman şi spre exterior unde stăpână este natura… Stilul ei este figurativ realist, cu care s-a impus în peisajul artistic contemporan, mai ales datorită amprentei foarte personale.
Acest lucru nu a împiedicat-o să participe cu succes la expoziţii importante, ca de exemplu cele întitulate “De la impresionism la post zionism” (la New York), “Portretele din antichitate până în prezent” (la Tel Aviv) sau “Flori în arta israeliană” (la Ierusalim).
Sigal Tsabari a dezvoltat în decursul anilor un limbaj pictural unic prin tehnicile utilizate, prin paleta ei coloristică, prin folosirea unor medii variate şi, nu în ultimul rând, prin materia subiectelor abordate. De menţionat aranjamentul şi juxtapunerea în cadru, cu imagini personale sau din viaţa de familie.
Palmaresul ei cuprinde peisaje, naturi statice, portrete şi autoportrete, precum şi largi compoziţii de excepţie. Ea are un “punct de vedere” neconvenţional, foloseşte metaforic oglinzi care reflectă alte viitoare lucrări. Aceste picturi născute din atentă observaţie fac conexiunea realităţii imediate cu termenii umani universali.
———————-
Dr. Dorel SCHOR
Tel Aviv, Israel
27 noiembrie, 2018