Doina Constanța SPILCA: Freamăt liric

26 Oct 2018 by admin, Comments Off on Doina Constanța SPILCA: Freamăt liric

 

Hău

 

Aici …
e zbatere
în tainic colț de geană.

Acolo …
aproape de departe,
viforniță-i pe stea?

 

Ieri, doi

 

Ieri …
urzeam azuriul
în doi,
urzeală cu lin,
urzeală cu noduri,
dar …
în doi.
Țeseam
ciocârlii irizânde,
dar …
și
cucuvele orbecăind
în amiezi.

Azi …
războiul singuratic,
dezlânat,
țese șchiop,
sângerând dintr-o rână
nouri în griuri
peste sorii cei reci.

 

Frunza

 

Frunză împovărată
de răuri din râuri vâltorite,
de zâmbete în mască grimasă,
de iubire în pumnal pe la spate,
de schismă frățească,
de amară palavră.

 

Frunză
înfiorat suspinândă
spre focul iernatic,
geruind purificator
spre învierea
în candidul vernal.

——————————–

Doina Constanța SPILCA

Timișoara

26 octombrie, 2018

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii