Cuvânt și iubire

„Să ştiţi: de nu veţi ridica./ Din sânul vostru un proroc./ În voi viaţa va seca, Zadarnic soarta veţi ruga./ Căci scoşi veţi fi atunci din joc. Şi-ţi rămânea făr’ de noroc.”

(Alexe Mateevici. Basarabenilor)

Astfel îi avertiza pe basarabeni la 1918 marele patriot și poet Alexe Mateevici. Ieșiți din brațele ursului țarist, rusificați până la refuz, analfabeți, săraci basarabenii de atunci au fost însă mult mai treji la minte: au găsit mai mulți proroci – generația de aur unionistă, care a realizat în condiții extrem de dificile visul de peste o sută de ani de revenire acasă.

Astăzi, în condiții mult mai bune, de aproape treizeci de ani suntem în căutarea unui proroc. Pe parcurs ne-am pricopsit cu tot soiul de proroci falși și acum am ajuns iarăși de unde am plecat. În a. 2007, în plin regim comunist, a apărut tânărul promițătorul Dorin Chirtoacă care avea toate șansele să devină acel proroc, acel „salvator al Neamului”. În a. 2013 avea toate șansele să salveze Partidul Liberal de la pieire, dacă ar fi acceptat propunerea grupului reformator Hadârcă. În loc de lider incontestabil al dreptei a preferat să rămână pur și simplu „nepotul lui M. Ghimpu”. Iar Partidul Liberal a continuat să se prăbușească în hău, fiind părăsit metodic de grupuri întregi (I. Hadârcă cu grupul reformator, A. Guțu, A. Șalaru ș.a.). Mult așteptata, dar prea târzie, rocadă la conducerea PL-ului, anunțată în primăvară de M. Ghimpu pentru 16 septembrie, nu s-a mai întâmplat. Șeful a transferat Congresul pentru data de 1 decembrie, de Marea zi Centenară. El are nevoie de showuri nu de Reunire cu adevărat. De ce a făcut acest lucru când până la ziua alegerilor parlamentare vor mai rămâne puțin mai mult de două luni? Această perioadă este foarte mică pentru a reuși o cât de cât coalizare a forțelor de dreapta. Constatăm cu mare regret că unchiul l-a îngropat pe nepot fără nicio șansă de a reînvia (să ne aducem aminte cum în mod similar a procedat și Roșca cu magnificii săi și unde este astăzi cel mai puternic partid de dreapta de altă dată?). Dar fără PL această coalizare pe dreapta nu va fi completă. Mesajul a fost mai mult decât clar: PL se va avânta în alegeri de unul singur. În situația în care se află acum partidul nu are nicio șansă de a trece pragul de 6%. Și chiar dacă ar trece acest prag care va fi impactul unui grup din 6-7 deputați în parlament. Având chiar 13 parlamentari (acum au rămas doar cu 9 (tot din cauza  managementului prost al Partidului!)), ce impact a avut asupra politicii acestui stat eșuat în perioada 2014-2018?

Să încercăm să facem o analiză a forțelor atât de dispersate de pe dreapta. Deseori îmi vine întrebarea „Doresc oare unioniștii Unirea?”. Nu mă refer la cei peste 30% (care se apropie de 40%) care doresc Unirea cu ardoare, cu patimă, ci la liderași! Și nu găsesc un răspuns clar, univoc. Prin declarații fiecare din liderași este cel mai mare unionist, dar în fapte… Iar avantajele Reunirii sunt atât de evidente încât în mod natural îți pui întrebarea: de ce nu se reușește de făcut pași serioși în această direcție. Mă prind la gândul că „elita unionistă” nu dorește. Nu dorește să asculte de sfaturi, de chemările multiple ale unionistului de rând (care nu dorește posturi, dorește doar Reunirea cu Țara mamă!) devenite deja atât de banale. O stimată doamnă lideraș al „celui mai unionist partid care metodic ia sub 1% în alegeri” mă învinuia că mereu scriu și le dau sfaturi, că ei nu au nevoie de sfaturi. De ce-și permite aceasta stimată doamnă (și nu numai ea!) astfel de declarații de parcă unionismul ar fi o afacere personală. Ei bine stimată doamnă, eu sunt alegătorul de rând care trebuie să vă aleg în alegerile din iarnă. Cum m ă convingeți prin fapte nu prin vorbe?

Să vedem cine se mai află pe segmentul de dreapta. Ah da. Noul partid unionist – Partidul Unității Naționale (PUN) apărut pe ruinele PL-ului, din așchiile desprinse de la el, fondat cu concursul nemijlocit al ex-președintelui României dl T. Băsescu. Atâtea speranțe se investiseră în acest partid care trebuia să vină în locul PL (așa cum PL a venit în locul PPCD și PFD), dar se pare că în zadar. De o jumătate de an acest partid parcă nici nu există în acest an crucial pentru destinul unionist al acestui colț de țară. Ultima declarație a lui A. Șalaru că PUN-ul  ar putea să nu candideze la alegerile parlamentare din februarie 2019 a fost chiar una ieșită din comun. În loc să se zbată, să contribuie la unificarea forțelor pe acest segment, el bate în special în cei care ar putea să-i fie aliați, inclusiv în problema Reunirii (e vorba de dna M. Sandu), iar acum bate în retragere, lăsându-i câmp de manevră kremlinezului Dodon. Iar acest kremlinez Dodon, luând în alegeri majoritatea și preluând împreună cu PD întreaga putere în stat, primul lucru pe care-l va face (a declarat acest lucru de atâtea ori!) va scoate în afara legii toate partidele unioniste, inclusiv al dlui A. Șalaru. Nu aș vrea să-i dau dreptate marelui Voltaire care spunea ca politica înseamnă „dominarea celor lipsiți de scrupule asupra celor lipsiți de memorie”. Un dezamăgit unionist (ca mulți alții!) comentează pe rețelele de socializare declarația lui A. Șalaru: „Eu sunt unionist și voi vota doar pentru un partid care va susține ideea unionistă. Așa am procedat de ani de zile. Ani de zile am votat doar cu partidele unioniste. La început, cu frontul, apoi cu liberalii, dar acum sunt în ceață, pentru că nu mai știu pentru cine să-mi dau votul…Indecizia mea mi-a fost accentuată și de anunțul de azi al lui Anatol Șalaru, pentru că, trebuie să recunosc sincer, simpatiile mele se înclinau spre acest partid, dar acum, după ce acesta a părăsit câmpul de lupte electorale, chiar nu mai știu pentru cine să votez…Teama mea cea mai mare e că îmi voi da votul pentru nu știu ce partid unionist și acesta nu va trece pragul electoral și atunci votul meu se va pierde sau se va duce la socialiști. Adică votând nu știu ce partid unionist, eu voi vota, de fapt, socialiștii. Or, tocmai lucrul acesta nu mi-l doresc… Tot gândindu-mă care ar putea fi soluția, cred că aceasta nu poate fi decât una singură. Ca partidele unioniste SĂ SE UNEASCĂ. Să demonstreze că sunt unioniste și să se unească. Militează pentru unire, dar luptă între ele. Oare nu e un paradox?”. Situația pe dreapta e clară că la moment nu avem pentru cine vota. Nici unul din partiduțe nu are șansa de a trece separat barajul de 6%.

Ce avem pe centru-dreapta? Am spus în repetate rânduri că pe centru-dreapta a apărut o oarecare construcție. Chiar dacă A. Nastase este vulnerabil criticii din partea binomului, fapt ce s-ar putea să aducă unele deservicii Alianței, totuși fenomenul de „unire a forțelor” își va spune cuvântul în aducerea voturilor. Această Alianță trebuie susținută în pofida tuturor neajunsurilor și să construim ceva pe dreapta nu să batem cu îndârjire în potențialii aliați în parlament.

Ce avem pe stânga. Recunosc cu durere în suflet, stânga este cel mai organizat segment. Uitați-vă cum merg în teritoriu și își lansează candidații pe circumscripții (cu 5 luni înainte de alegeri!). Doar talimbul Voronin a reacționat la această încălcare a Legii privind alegerile, ceilalți au luat apă’n gură de parcă nu iar atinge. Ei bine, tăcerea PDM este explicabilă. Binomul și-a împărțit sferele de influență: tu Dodoane ia cât poți pe circumscripții, pe care ți le-am croit „sub tine”, iar eu voi cumpăra deputați independenți cât voi putea. Acest segment se umple de tot soiul de candidați certați cu legea. Șor, locul căruia e la dubă pentru miliardele furate, este susținut de guvernare pe toate căile. Pentru a scăpa de justiție probabil va candida pe una din circumscripții la Orhei, unde să fim siguri, va câștiga cu concursul orheenilor cumpărați cu „pâine ieftină și distracții pe gratis”. Cât de ieftin se vând. Unde au dispărut acei orheeni care la 1918 au dat startul Unirii? Un alt penal certat cu legea, P. Corduneanu, anchetat după pentru crimele comise împotriva tinerilor în evenimentele din 2009, candidează pe listele partidului socialiștilor la Hâncești. Parlamentul devine un fel de „krîsha” pentru infractori.

Privesc cu groază seară de seară pe ecranele televizoarelor la posturile lor (aveau 2, acum au vreo 51) cum socialiștii își lansează candidații în circumscripții. La început Căușeni, Ștefan Vodă, Soroca, Dondușeni, apoi Comrat, Cahul, Hâncești ș.a. La Comrat tov. Z. Greceanîi a declarat literalmente următoarele: „Găgăuzia este garantul existenței Republicii Moldova”. Nici mai mult nici mai puțin. Cei care întotdeauna, de la 90 încoace, au luptat împreună cu Tiraspolul pentru refacerea urss, pentru intrarea în Rusia, acum acești kremlinezi socialiști îi consideră garanți ai statalității! Doar în acest colț de țară cu ființe fără coloană vertebrală, fără un elementar simț național, se pot întâmpla astfel de anacronisme. „Rușii din Moldova au suferit rușinea de a fi numiți minoritate națională”, scria referindu-se la evenimentele din anii 1990-1991 Anatoli Cernyaev, consilierul de politică externă al lui M. Gorbaciov. Dar cum să-i numești altcumva dacă în Basarabia au rămas doar 4.75%, în celelalte state fost sovietice – cam tot atâția. Doar în perioada sovietică o minoritate rusă de vreo 12% deținea peste 80% din toate posturile de conducere de diferit nivel, considerându-se națiunea conducătoare. În 1991, după destrămarea urss, rușii au simțit „rușinea” de a se retrage de la gurile Dunării, spre care au înainta prin rapturi de teritorii timp de peste 300 de ani, la vreo 700 km spre est. Acum aceste lichele, acești trădători de neam, se stăruie să le șteargă „rușinea de pe obraz” rușilor și găgăuzilor rusificați care numai găgăuzi nu se simt. Practic toate mult trâmbițatele investiții rusești (nu sunt prea mari dar pentru o populație de apr. 140000 sunt simțitoare) sunt orientate spre Comrat, spre acest copil răsfățat. Tot spre Comrat sunt orientate investiții și ajutoare din Turcia, Uniunea Europeană, SUA, care integral pe Basarabia pe parcursul a 27 de ani au depășit suma de 5 mld de dolari în formă de ajutoare nerambursabile.

Simțindu-se puternici (de fapt nu Dodon care se află în topul sondajelor este puternic ci ceilalți sunt slabi) kremlinezii socialiști devin obraznici. În mare parte analfabeți dar gălăgioși ei îi bruiază pe ceilalți parteneri de pe platourile televiziunilor. Deunăzi un mucos, cu puțină, foarte puțină carte dar cu aere de mare lider al unei așa numitei „asociații de tineret „Urmașii lui Ștefan” (să vadă marele Ștefan cum îi este terfelit numele de niște neisprăviți kremlinezi în marea tăcere a acelora care trebuie să-l apere, unde le stau picioarele le-ar sta capul) îmi dădea de la scandalosul post NTV „lecții de istorie, de bună purtare într-o instituție de învățământ”, ajungând cu petiție până la Ministerul Educației. În interviul, pe care mi l-au cerut (în legătură cu niște standuri informative de pură istorie a Neamului!), am spus că tinerii de genul acestui fanfaron trebuie să citească mai mult, să sape nu până unde-i spune șeful Dodon (până în sec. al XI, de parcă până atunci strămoșii noștri cu o istorie multimilenară pe care nu o au multe popoare cu apucături belicoase erau cățărați pe copaci în timp ce în est se construia o civilizație creștină prosperă!), ci până la rădăcinile adânci ale Neamului. Cât o să mai răbdăm bătaia de joc din partea unor obraznici cărora nu le putem riposta că suntem slabi, că liderii noștri unioniști sunt preocupați doar de luptele fratricide și de lustruirea imaginii unioniste.

În general, sunt un unionist optimist și încerc să transmit acest optimism și altora însă simt tot mai mult că din cauza găinăriilor liderilor de partiduțe unioniste mi se năruie fundamentul de beton (vorba lui Ghimpu) a acestui optimism. Nu dor loviturile lichelelor kremlineze, dor inacțiunile, găinăriile politice ale acelora care și-au luat misiunea sacră de a ne duce spre Reunire. „…Când o mulțime de oameni se îmbogățesc prin luare de mită şi influența lor e mai eficace decât munca lor, când  legile nu te protejează contra lor, ci dimpotrivă, ei sunt cei care sunt protejaţi împotriva ta, când vei descoperi că este răsplătită corupția, iar onestitatea devine un sacrificiu  de sine, atunci vei putea  spune, fără teama de a greşi, că soarta societăţii în care trăieşti, este  condamnată” scria la 1950 filozoafa americană Ayn Rand. Cu toate acestea nu consider (încă) că soarta societății basarabene este condamnată.

În final termin cu niște minunate versuri deosebit de semnificative pentru această situație în care ne aflăm, cu o chemare către marele Ștefan: „Timpul nu-l mai cruță,/ Nici soarta nu-l iartă / Bourul îši plânge / Stema-nsângerată! (de statalistul Dodon-n.n.)…În fața icoanei / Lumea să se roage, /Štefan să ne-audă / Ši să facă pace! / Timpul nu ne cruță,/ Soarta nu ne iartă / Turma stă ši-ašteaptă, Boii stau ši cată…” (Ion Cojocaru).

Turma stă și-așteaptă!

————————————–

Valeriu DULGHERU

14 octombrie 2018

Chișinău-Basarabia