Cuvânt și iubire

 O constatare, sub raportul dezvoltării prin procesul evolutiv al transformărilor individul are nevoie de suportul reciproc și stabil din partea propriei societăți. În acest proces de reciprocitate anume societatea trebuie să se prezinte ca o adevarată personalitate, în așa mod, contribuind la formarea cât mai calitativă a individului, oferindu-i, în același timp, posibilități reale în dezvoltarea multilaterală și, nemijlocit, de a se regăsi cu demnitate și ușurință prin conținutul identității și personalității. Prin respectivele procese, individul ar urma să fie recunoscut ca figură prioritară a societății, iar societatea, la rândul ei, să-i recunoască personalitatea ca individualitate autentică, oferindu-i constant asistența socială necesară în a se dezvolta prin cele mai civilizate forme. Totodată, existând sub bagheta nenumăratelor structuri instituționale, societatea este obligată să mențină un echilibru plin de respect în relațiile cu diversitatea instituțiilor din subordine și, desigur, cu individul care activează în cadrul acestora. De o semnificație aparte, din diversitatea structurilor instituționale ale societății face parte și  unitatea de învățământ-școala, care are rolul primordial în a forma, educa și instrui omul. Deci, școala atrage în sine atât formarea omului pentru societate, cât și formarea societății pentru om. O altă paralelă, fiind o instituție publică cu proprietate de stat, cât și privată, școala este menită de a avea un loc prioritar în orice societate. Instruirea și educația este segmentul de bază al oricărei unități de învățământ, iar scopul suprem urmează a fi: formarea personalității omului în limite decente pentru personalitatea unei societății decente. Astfel, societatea nici într-un caz nu trebuie să existe separat de sistemul de învățământ, deoarece în acest joc al existenței anume sistemul de învățământ este eroul principal al schimbărilor și transformărilor evolutive ce trebuiesc și urmează a fi fundamentate pe identificarea autentică a personalității individului și, nemijlocit, a societății.  Anume școala este acel mediu social care contribuie la formarea omului pentru o nouă societate mereu în schimbare. Prin urmare, activând în numele și întru binele comunității, școala trebuie să fie cât mai eficientă și flexibilă la transformările și necesitățile impuse de către omul în creștere. Evoluția pozitivă a individului în raport cu cerințele epocii contemporane poate fi obținută doar în cazul când școala este privită ca o valoare supremă în sistemul de valori al societății. Numai printr-o cultură adecvată educațională individul se va forma ca personalitate autentică, ulterior, personalitatea acestuia fiind utilă societății. Printr-un proces educațional adecvat individul își poate dobândi și identitatea personală autentică, iar cu respectiva identitate el își poate crea o viață socială decentă pentru un prezent și viitor. Respectiv, prin procesul instruirii (dacă școala este capabilă să ofere individului autonomia și încrederea deplină în sine) individul reușește să-și formeze personalitatea autentică, indiferent de complexitatea în dinamică a realității sociale. Deci, precum omul este componentul vieții sociale, așa și personalitatea sa se formează din factori ce se intersectează cu relațiile și dialogul social. Prin dorința de a se perfecționa continuu și în mod corespunzător, omul este acela care menține echilibrul social prin dialog și comunicare, și, totodată, este acela care modifică, la nesfârșit, viața personală și cea socială. Preocupat în permanență de propria existență, individul prin orice acțiune realizată caută să se identifice ca personalitate reală și, în același timp, tinde în limite posibile să promoveze identitatea propriei societăți. Cu această obligație morală, omul deseori cade în dificultate, creându-și probleme serioase de conștiință personală, dar și socială. Astfel, prin sentimentul de responsabilitate morală față de propria societate individul deseori se regăsește în condiții de reflectare a realității obiective. Astfel, prin realitatea obiectivă, care deseori este contradictorie voințelor și tendințelor, individul este indus în situații de dezechilibre și stări de neîncredere în sine și lumea înconjurătoare. În asemenea cazuri, condiția respectivă se produce din interacțiunea fenomenelor cauzate atât în cadrul societății, cât și în cadrul propriei personalități (aspecte foarte specifice actualei societăți basarabene, unde omul nu este motivat și recunoscut în cadrul comunității ca personalitate autentică, respectiv, societatea fiind în aceleași condiții de ignoranță). În rezultat, procesele respective își pot modifica conținutul, atât cu caracter pozitiv, cât și negativ, însă, iarăși menționăm, totul depinde de mediul social prin care individul își realizează propriile acțiuni și manifestări. Cu cât mediul social este mai mai sănătos, cu atât omul își menține mai bine echilibrul existențial în scopul de a realiza lucruri nobile. Însă când mediul social este orientat mai mult spre negativism, atunci și individul devine dezorientat în acțiuni și își pierde curajul/ capacitatea în a produce acțiuni benefice pentru sine, cât și pentru societate. În asemenea condiții, înțelesul noțiunii de tendință în a forma identitatea personală și cea socială își pierde funcția autentică. Contrar acestora, pentru a-și găsi locul potrivit în societate, individul luptă și se întrece mereu cu sine însuși prin noțiunea de a se regăsi prin tot ceea ce este fundamental în viața socială. Necesitatea de a se regăsi prin formula de personalitate, cu identitatea respectivă, este acțiunea prin care ființa umană își interpretează rolul său în viața socială, astfel, îmbunătățindu-și permanent aptitudinile, bineînțeles, la dorință.

Pe lângă procesul de instruire și educație din cadrul instituției de învățământ, la formarea personalității individului un rol aparte îl are și procesul de integrare socială. Procesele respective sunt necesare omului pe tot parcursul vieții. Perfecționarea continuă a individului determină imaginea și nivelul de cultură al acestuia în societate, dar, în același timp, stabilește acțiunea prin care respectivul își poate realiza scopul, identificându-se cu propria personalitate. Cât priveste procesul de integrare socială este sistemul de socializare prin care omul își satisface necesitățile cotidiene ale existenței, punând, concomitent, accentul pe însușirea valorilor sociale și menținerea echilibrului de interacțiune cu societatea. Corespunzător, prin procesul de integrare socială omul, în mod obișnuit, își supune comportamentul regulilor existente din societate (însă, cu regret în asemenea caz, societatea actuală basarabeană nu poate oferi individului un model adecvat de integrare socială, deoarece regulile existente din societate sunt contradictorii unei dezvoltări decente, iar echilibrul de interacțiune/ cooperare al individului cu societatea este contrar normelor normale de conviețuire. Aici sunt puse accentele pe degradarea socială ce are loc în cadrul societății, iar consecințele negative fiind suprapuse sub raportul dintre om-societate-clasa dominantă). Însă, o societate bazată pe valori autentice orientează individul către acele acțiuni și obligații care să respecte și să mențină fucționalitatea pozitivă a sistemului de socializare. La rândul lui, sistemul de socializare, fiind un proces destul de productiv și benefic pentru ființa umană, este acel factor care reglează și dă posibilitate atât individului, cât și societății să-și realizeze obiectivele propuse în condiții respectabile de reciprocitate. Astfel, prin relațiile de socializare omul vine încadrat din primii ani de viață, începând cu familia și mai apoi într-un proces mai avansat cu instituția de învățământ (inițial cu instituția preșcolară, ulterior cu școala, și așa mai departe). Aici omul-copilul se implică într-un proces de cunoaștere pe sine însuși și de cunoaștere a modalităților de a trăi în comunitate. Astfel, omul începe să se recunoască ca personalitate prin propriul comportament și ca personalitate în relațiile cu semenii săi. Nemijlocit, socializarea îl face pe om să accepte și să se readapteze la regulile sociale prin care se manifestă cu propria personalitate. Iar integrarea socială deschide individului porțile pentru a se forma ca individualitate și personalitate completă, astfel, participând cu propriile interese în procesele de cunoaștere și dezvoltare pe sine însuși și, respectiv, a vieții sociale. Procesul de cunoaștere/ recunoaștere pe sine însuși și a vieții sociale variază de la o persoană la alta. În acest proces al comunicării sociale omul trebuie să se dezvolte și să se manifeste în acțiuni conform propriilor mijloace de gândire (desigur, ar fi o eroare dacă omul ar acționa după regulile impuse de semenul său sau precum în cazul societății moldovenești, omul acționează sub influența diverselor orientări politice). Aceasta este o formă a valorilor sociale autentice care nu impune individul să gândească în mod mecanic doar ca să satisfacă cerințele comune ale societății, însă este necesar doar ca omul să se readapteze la condițiile mediului social respectiv. Este vorba de faptul că existând într-un mediu social omul trebuie să-și obțină propriul model al personalității sale. Totodată, omul, cu individualitatea și personalitatea sa, urmează să conștientizeze care este nivelul de dezvoltare al propriei societăți, care sunt problemele prioritare ce încetinesc progresul sau bunăstarea socială, astfel fiind dator să se implice într-o luptă continuă de modificare și perfecționare a acesteia (credem, respectiva formulare ar fi un exemplu bun și real pentru omul societății moldovenești de azi, pentru societatea moldovenească de azi și de mâine). În existența ființei umane influența pozitivă a mediului social este un proces extrem de important. Formarea corectă și pozitivă a omului depinde în totalitate de nivelul de cultură și de dezvoltare al propriei societăți. Anume societatea este acea parte a valorilor care formează omul și îi dă posibilitate să se recunoască cu demnitate prin acțiunea de a fi o individualitate socială, indiferent de poziția socială pe care o ocupă acesta în societate. În acest proces de formare a omului participă, în mod prioritar, instituția de învățământ ce are la bază totalitatea valorilor spirituale și culturale. Unitatea de învățământ (grădinița, școala) este elementul de bază prin care se dezvoltă și se aprofundează acțiunea de comunicare a individului cu mediul social, în esență, formând și procesul de integrare socială. Relația cu mediul social și cu toți factorii implicați în acest proces (precum comunicarea și informația adecvată) îl completează pe om ca personalitate, astfel implicându-l tot mai mult în relațiile interumane a vieții sociale

Mediul social, bazat pe acțiunea reciprocă dintre individ și societate, este terenul în care individul se poate identifica și recunoaşte ca personalitate. Conform acestor noțiuni de a fi, de a se recunoaște, de a se regăsi, omul prin traiectoria vieții sociale își menține echilibrul existențial, indiferent de factorii ce influentează pozitiv sau negativ dezvoltarea. Însă, factorii negativi sau pozitivi ce pot influenza dezvoltarea personalității individului sunt în corelație directă cu identitatea contextului social. Sub influenza contextului social, individul luptă pentru a dobândi identitatea personală și, desigur, conținutul respectiv pentru a fi recunoscut ca personalitate autentică în societate. În țările civilizate unde sunt respectate drepturile omului și alți factori ce țin de beneficiile omului, atunci dobândirea unei dezvoltări personale sau a unei identități personale în condiții decente este un element care poate fi realizat cu usurință în parametri de echitate socială. Pe când, în țările unde nu se respectă principiul de drept al omului (un exemplu viu în acest sens este societatea moldovenească de astăzi), atunci alinierea la obținerea unei dezvoltări personale cu identitatea respectivă autentică devine un obstacol pentru individ care, în rezultat, devine și victima acestui proces. Ţinând cont de legătura organică dintre individ și societate, putem conștientiza că o relație autentică se bazează pe principiul de drept care este și echilibrul autentic al identității dintre individ și societate. Anume prin noțiunea de drept, cu poziția sa verticală, se stabilește relația respectabilă a individului cu societatea, astfel fiind promovată dezvoltarea autentică a identității personale. Fiecare individ al oricărei societăți, indiferent de voința autorităților statale, are dreptul la un sistem deschis al existenței, bazat numai pe principii pozitive. Totodată, și omul în viața socială trebuie să fie deschis la un sistem de obligații și responsabilități personale pe care trebuie să le execute prin relația de respect față de sine și propria societate. Numai în așa mod se formează coexistența unei comunicări și dezvoltări civilizate, având la bază cultura și educația autentică, în așa mod acordându-i individului un anumit statut social cu identitatea adecvată. Respectiv, statutul social îi va da posibilitate omului de a se recunoaște ca personalitate corespunzătoare în societate, cu drepturi depline în viața privată și publică. Prin dimensiunea acestor elemente, în consecință, ființa umană se definește în societate ca personalitate și  identitate.

Dreptul la identitatea personală este un proces natural care demonstrează și caracterizează individualitatea fiecărui om într-o societate. Prin diversitatea acestei individualități se dezvoltă relația și comunicarea reciprocă dintre indivizi și societate care, în rezultat, cu toții produc schimbări esențiale în procesul evolutiv al existenței umane. Conținutul schimbărilor sociale se îmbogățește și se perfecționează treptat de-a lungul timpului datorită faptului că omul este în permanentă căutare pentru lucruri noi, cât mai avansate în raport cu cele anterioare. În așa mod, se dezvoltă imaginea societății și a individului, cu accent pe acțiunea de recunoaștere a propriei identități. Deci, la formarea și recunoașterea personalității individului într-o societate trebuie să participe întreaga comunitate cu toate componentele sale. Din totalitatea elementelor ce contribuie la formarea individului face parte statul, cu personalul respectiv ce administrează societatea; subdiviziunile statului, cu întreaga rețea de instituții; unitatea de învățământ care este forța principală a societății; și, nu în ultimul rând, ființa umană-omul, cu natura și personalitatea sa. Existând într-un spațiu social, omul este conținutul care formulează și interpretează viața umană (cu legile sale din care este creată) prin cuvinte, fapte, idei, acțiuni, comportament, sentimente și, concomitent, omul se autoreglează cu diversitatea componentelor promovate de societate.

Galina MARTEA