Cuvânt și iubire

Un nou început de an școlar stă să bată la ușă. Emoții pentru părinți, copii, dar și pentru cadrele didactice. Presiunea resimțită de către învățători și profesori poate întrece, deseori, limitele imaginației. Așteptările părinților și ale societății sunt, cu fiecare an, tot mai mari, iar criticile și îndoielile legate de activitatea lor sunt la ordinea zilei. Dar azi, nu vom vorbi despre haos, ci despre ambiția, determinarea și pasiunea cu care Traian Ience, un învățător de la sat, a reușit să schimbe mentalități și să readucă în atenție istoria.

Traian Ience pășește în acest an școlar în al 41-lea an de muncă în învățământ. Este învățător în satul Borza din județul Sălaj de peste 25 de ani. Din această toamnă, școala pe care a redeschis-o și a ”ridicat-o” se închide. Numărul scăzut de copii a determinat mutarea învățătorului și a micuților rămași într-o altă școală, din comuna de care aparțin. În urma lor, însă, rămâne dovada trecerii acestui învățător pasionat de istorie și cultură: Muzeul Satului Borza.

Traian Ience, învățătorul-fondator al școlii-muzeu

În 2014, învățătorul Traian Ience reușește ceva ce nu s-a mai auzit prin părțile locului. Înființează într-o sală de clasă rămasă neutilizată un mini-muzeu. Ideea a pornit de la o donație a pictorului Ioan Cozma, fiu al satului Borza, care cuprindea câteva sute de cărți. Având sala liberă, în școală, s-a gândit că ar fi excelent să deschidă un muzeu.

Așa că învățătorul a profitat de donație și a început să-și construiască ”visul”. A căutat resurse pentru a amenaja sala de clasă rămasă liberă, a zugrăvit-o, a pus gresie, a luminat-o și i-a acoperit pereții vechi cu tablouri primite de la același pictor Cozma.

Dacă inițial ”investiția” a pornit cu câteva obiecte colecționate de învățător de-a lungul timpului, plus icoanele dăruite, în prezent sunt peste 1000 de obiecte expuse. Vorbim de unelte din gospodăriile țărănești, obiecte de îmbrăcăminte, obiecte casnice, monede și bancnote, medalii, fotografii vechi, flori de mină, documente foarte vechi și multe alte. Toate acestea și-au găsit locul, în prezent, în 3 săli de clasă, transformate acum în muzeu.

După patru ani de la deschidere, muzeul s-a extins, iar obiectele sunt expuse acum în 3 săli de clasă.

O colecție impresionantă de obiecte vechi

Muzeul satului Borza nu a rămas în anonimat. Este recunoscut pe plan local ca fiind unul impresionant din punct de vedere al vechimii obiectelor. Muzeul are sute de opere de artă, de mare valoare materială, sentimentală sau spirituală. Majoritatea obiectelor sunt de prin zona Sălajului, însă Traian Ience, de loc din Județul Maramureș, a mai adus obiecte și de acolo.

Astfel, colecția cuprinde icoane pe sticlă, opaițe (unul fiind găsit chiar în râul ce străbate satul) sau diverse obiecte din gospodăria țărănească (vase ceramice găsite în grădinile oamenilor din sat). Iar printre cele mai vechi obiecte se află niște nasturi din timpul lui Ludovic al 14-lea.

,,Fiecare are o poveste, spune ceva, transmite ceva. Avem și o colecție de fotografii adunate de la oamenii din sat, în mare parte de Camelia Cozma, colega mea. Ele îi prezintă pe locuitorii satului din diferite perioade. Sunt ima­gini și de nuntă, și de înmormântare, și de la șezători, care vorbesc despre momentele fundamentale ale vieții comu­nității noastre. Expunem și inventar școlar, un clo­poțel pe care scrie «Paris», un dulap de la începutul școlii. Eu iubesc toate aceste obiecte, dar mă simt într-un fel mai legat de un răș­chitor care a fost al mamei mele, moștenit de la bunica. Are în jur de 100 de ani.” Traian Ience

Traian Ience a transformat pasiunea pentru istorie în muzeu

După ce vezi micul muzeu, nu ai cum să nu te întrebi de unde atâta determinare și ambiție. Cum un învățător de la țară, care de mai bine de 25 de ani a lucrat numai la clase simultane (a predat în același timp la două sau mai multe clase) a reușit să transforme mica școală într-un adevărat lăcaș de istorie și cultură. Care, pe lângă faptul că este ”mândria satului”, este și material didactic pentru elevii care învață și au învățat acolo.

,,Folosesc foarte multe obiecte și pentru a preda. Mă ajută la istorie cel mai mult, dar și la limba română. În plus, elevii mei sunt niște norocoși, nu trebuie să ne deplasăm în alte localități pentru a vedea un muzeu. Îl avem chiar aici”. Traian Ience

Ascultând cu câtă patimă vorbește despre fiecare obiect în parte, câte lucruri știe despre fiecare și cum transformă tot turul muzeului într-o poveste, îți dai seama că pasiunea a învins orice neajuns.

,,Sunt un iubitor de istorie și un pasionat de obiecte vechi. Nu arunc nimic și am avut dintotdeauna curiozitatea de a descoperi și de a afla poveștile din spatele obiectelor vechi. Așa că, ideea muzeului a venit oarecum natural. Plus că, având multe obiecte, am vrut să le poată vedea și alții, și să se bucure de istoria lor.” Traian Ience

Pentru că învățătorul nu este un simplu muzeolog. Este și șoferul care merge după obiecte, acolo unde îl cheamă oamenii. Restauratorul obiectelor pe care le primește sau le descoperă. Designerul care le așează în vechile săli de clasă, ghidul muzeului, cel care are grijă ca totul să fie perfect.

,,Cheltuielile le suport singur. Mă ajută primăria doar cu banii de benzină în cazul în care trebuie să merg undeva departe după obiecte. În rest, eu fac totul. Le restaurez, le curăț, le repar și fac tot ce este nevoie pentru ca muzeul să arate așa. Dar le fac pentru că îmi place și nu simt că aș depune efort. ” Traian Ience

Începuturile zbuciumate ale Muzeului satului Borza

Dar dacă azi lucrurile s-au așezat așa cum trebuie, este și pentru faptul că oricât de multe obstacole ar fi întâmpinat, învățătorul nu s-a dat bătut. Pentru că, nu-i așa, orice succes are parte de un început mai zbuciumat. Iar micul muzeu al satului Borza nu putea face excepție. Așa că, la auzirea conceptului, nu toți sătenii au avut încredere în ideea învățătorului, ajungând chiar la petiții pentru oprirea proiectului.

,,Când au auzit ce vreau să fac în sala de clasă rămasă liberă, au fost săteni care s-au panicat. Le era frică de ceea ce urma să se întâmple în școala lor. Se gândeau că voi aduce care și pluguri și alte obiecte mari și, cel mai important, că nu vor mai avea unde să țină mesele făcute după înmormântare sau parastas. Pentru că în sala mare a școlii funcționează și căminul cultural. Așa că, de fiecare dată când există un astfel de eveniment în comunitate, vin în sat și împreună cu un domn care mă ajută la curățenie, strângem toate obiectele și pregătim sala pentru mese. Treptat, oamenii au înțeles importanța unui astfel de muzeu și benefiicile lui în mica noastră comunitate. Iar acum, au ajuns să se mândrească cu el.” Traian Ience

Cum arată viitorul micului muzeu?

Chiar dacă în clădire nu va mai funcționa școala, învățătorul Traian Ience nu-și dorește să închidă muzeul. Iar în acest sens, spune el, a primit asigurări din partea primăriei că muzeul va continua să existe. Cu puțin mai mult efort din partea lui, fiind nevoit să facă naveta între casă-școală și muzeu, dar și cu ceva ajutor financiar.

,,N-aș vrea ca odată cu închiderea școlii să dispară și muzeul. Iar ce-mi doresc pe viitor nu are legătură cu mine, ci cu colecția propriu-zisă. Mi-ar plăcea ca cineva să continue munca și grija pentru muzeu. Ar fi păcat să-l închidem și oamenii care vor să-l vadă să nu mai aibă acces. Dar în acest sens, am primit asigurări că lucrurile, cel puțin până voi mai profesa, vor merge în direcția corectă și benefică pentru micuța comunitate. ” Traian Ience

———————————

Lavinia PETER

4 septembrie, 2018

Sursa:

https://elitaromaniei.ro/traian-ience-invatatorul-muzeolog/