Cuvânt și iubire

George  Anca – Om Gupta – Surender Buthani – Vintilă Horia – Ion Lazu – Nicu Porsena

GANDHI  & BLAGA

„ Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi în lume.” 

Moderatorul mesei rotunde, dr. George Anca, preşedinte al Asociaţiei Culturale Româno Indiene / RICA (organizatorul dezbaterii) a fost rugat de către vorbitor să dezvolte, în româneşte, conceptele gandhiene de ahimsa (nonviolenţă) şi satyagraha (adevăr-fermitate). Întrebările şi comentariile participanţilor au învederat, în pofida deconstrucţiilor postmoderne, o înţelegere personalist-universalistă, poate, totuşi, din afară, a mesajului lui Gandhi, până la posibila înnoire de paradigmă şi în cazul “eşecului” gandhian (Dr. Mircea Aurel Niţă, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative) dar şi că s-a putut asculta ce nu se găseşte în cărţi (2009).

Revenind la aparenta deconstruire a lui Gandhi, a Indiei, deja publicată internaţional şi testată şi în România (primită cel mult condescendent, dar cu evidentă empatie – în  Bucureşti, Târgovişte, Rîmnicu Vâlcea), indianul “nostru” din Varşovia are nu numai povestea personală a unei prietenii, de care vom nara şi noi mai jos, dar tragica pierdere a tatălui “în Partition”. Poate această moarte, mai mult decât “dictatura” lui Gandhi, intră în ecuaţie.

De data asta mi-a propus, ca subiecte de conferinţe fie alegerile recente din India (tabu, ori transferuri pe tema că tot dinastia Gandhi rulează India –  în Gândul), fie: “Gandhi, a Supreme Failure?”Deşi îl cam intuiesc, eram în multe feluri curios ( o fi Indira? Rajiv, Sonia, Rahul). Vorbea chiar despre Gandhi, nu despre Mahatma?

Ce mai citeşte Gandhi?

Într-un cântec de Sarah-Hudson-Gandhi, se repetă versul “I wanna find peace like Mahatma Gandhi”. Poetul Bhutani nu foloseşte nume proprii în recentele poeme scrise  în engleză, nici nu pare a mai spera în pace, sau, cine ştie:

“Ce altceva decât să descopere o saga tânguioasă?” “în fond, o disperare tristă e o tragedie bazată pe realitate”; “realitatea ta seamănă / cu imaginaţia cea mai sălbatică a celorlalţi”; “acum anarhia încolăceşte vieţile ideologilor”; “toate pietrele au premoniţii aproape întunecate”.

Cum l-a cunoscut Lucian Blaga pe Gandhi

Sala era de mult arhiplină de zumzet şi de curiozitate. Şi aşteptam. De după nişte draperii grele, din fundul sălii, apar în cele din urmă nişte inzi, unii în costumul de acasă, alţii în haină europeană, şi ocupă numai câteva din scaunele din jurul mesei, voind parcă prin aceasta să pună o sacră distanţă între profet şi ei. Şi iar aşteptăm. Iată-l, în sfârşit, omuleţul care poartă numele de Marele Spirit, Mahatma Gandhi. Se iveşte de după aceleaşi draperii din dosul scenei, vine grăbit spre masă. Îmbrăcat ca într-o togă de lână albă, cu picioarele goale până la genunchi, şi în sandale. Părea puţin cam zgribulit de frig. Şi tocmai în momentul când credeam că o să-şi ocupe locul pe scaunul din mijloc, el urcă, spre surpriza tuturor, pe scaun, şi de aici în picioare pe masă, pentru ca să se aşeze apoi în poziţie de Budha în mijlocul mesii. Acest fel de a se prezenta s-a produs atât de repede, cu gesturi atât de naturale, sau mai bine spus atât de fără gesturi inutile încât în sală s-a stârnit, nu ilaritate, cum ar fi fost de aşteptat, după intensitatea surprizei, ci tăcere totală, însoţită poate de un zâmbet blând şi colectiv. Graţia firească cu care ascetul făcuse neaşteptatul examen de a se urca şi de a se aşeza pe masă în faţa unor europeni neobişnuiţi cu asemenea spectacole, a învins şi s-a impus tăcerii religioase a publicului.

Gandhi a început apoi să vorbească, într-un chip care uimea prin simplitate, în primul rând, printr-o simplitate necăutată, proprie spiritelor care nu mai văd decât esenţele ultime. Nici un gest de orator, nici o modulaţie retorică în glas, nimic căutat pentru a epata, nimic din toată gama aceea insuportabilă de atitudini a vorbitorului. Gandhi vorbea englezeşte în fraze reduse la subiect şi predicat. Nu pronunţa decât o propoziţie, rar, neostentativ. Un francez traducea, stând în picioare lângă masă, fiecare propoziţie, şi Gandhi, în ritm monoton, continua. Capul acesta, uluitor de urât în fotografii, avea ceva transfigurat în realitate, încât nu mai părea urât, deşi nu mai avea decât câţiva dinţi în gură. În acest om, totul era redus la esenţial, chiar şi înfăţişarea; chiar şi numărul dinţilor, cei inutili îi căzuseră. Gandhi dă impresia puternică a unui om care se găseşte într-o permanentă concentrare lăuntrică, dar pentru care concentrarea nu mai este efort, ci o stare organică. Figura lui e însoţită de mişcări strict necesare pentru ca să pară rigidă. Nici un gest nervos sau de prisos. Nici un cuvânt prea mult. Totul e stăpânit, fără a părea artificial. Gandhi vorbea la fel cum ar fi putut să şi tacă. În fond, interesa numai foarte puţin ceea ce el spunea, căci nu spunea decât lucruri pe care cei mai mulţi dintre noi le ştiam. Că a găsit în Europa stări îngrijorătoare, că faptele aici sunt în dezacord cu cugetul, şi alte lucruri asemenea. Dar chipul cum rostea ceea ce ţinea să ne spună era totul. Era un mod total despoiat şi de cele din urmă accente, ce ar fi amintit tonul declamator. Aveam astfel în faţa mea întâia oară în viaţă primatul existenţei spirituale faţă de cuvânt. Aveam în faţă nuditatea supremă a spiritului suprem. Cât am umblat prin străinătăţi, şi o bună parte a vieţii mi-am petrecut-o dincolo de hotare, am avut ocazia foarte frecventă să văd şi să ascult celebrităţi: scriitori, artişti, gânditori, critici, oameni de stat[…]

Totdeauna am avut impresia că opera este superioară omului. M-am găsit, altfel spus, totdeauna în faţa unei existenţe acoperite de cuvânt. Întâia şi ultima oară, în faţa lui Gandhi, care, prin ceea ce spunea, punea doar în relief o totală lipsă de verbozitate, m-a copleşit sentimentul că stau pironit în faţa unei existenţe superioare şi mai presus de cuvânt. După ce a încheiat cele ce ţinuse să ne comunice, poate mai mult pentru a umple golul ce-l crea în jurul său curiozitatea noastră europeană şi gazetărească, Gandhi a cerut să i se pună întrebări din public, arătându-se dispus să facă faţă interogatoriilor. […] Într-un târziu, Gandhi ne-a amintit că trebuie să se retragă să-şi facă rugăciunea. Ceea ce fusese semnalul de plecare.

Întors la Berna, i-am spus lui Marti: „Impresia nu se poate descrie, ar fi un sacrilegiu. Află însă că eu, care totdeauna am avut o pronunţată aversiune faţă de oratorie, am declarat duşmănie neîmpăcată acestei arte găunoase. Acesta va fi războiul meu de treizeci de ani.”

Lucian Blaga, “Peisaj şi amintire”

OM GUPTA

Respected Dr. George Anca Ji,

जय श्री कृष्ण!

Today is Janmashtami ! It is believed that Bhagwan Himself appeared on this day in a Human form!

Why does Supreme Lord take form of an ordinary human being? With this thought, I send you this poem.

I would welcome your comments! May Lord Krishna bless you and your family!

Happy Janmashtami! May Prabhu Shri Krishna bless you and your loved ones.

Om Gupta

PS: I shall be looking forward to your comments on the poem. If you so kindly write to me, please indicate name of your town/city.

क्यों जन्मे थे कृष्ण!

हर साल की तरह, फिर जन्माष्टमी आई है l

परमपिता की याद,  मन में उभर आई है ll

इस जन्माष्टमी पर, मन में प्रश्न उभरता है l

परमपिता परमात्मा, मानव क्यों बनता है  ll

सुना है विद्वानों से, प्रभु का वैकुण्ठ वास है l

जहाँ न दुःख, संताप, मात्र सुख का वास है ll

छोड़ उस धाम को, आते क्यों  प्रभु इस लोक l

यहाँ न कोई सुख; मात्र पीड़ा, यातना, शोक ll

आप कहेंगे, यह कैसा बचकाना सा प्रश्न है l

स्वयं श्री भगवान कृष्ण ने गीता में कहा है ll

“यदा यदा हि धर्मस्य ग्लानिः भवति भारत l

अभ्युत्थानम् अधर्मस्य तदात्मानम् सृजामि अहम् ll”

अर्थात, कृष्ण थे जन्मे पापियों का नाश करने l

करने रक्षा की धर्म, अधर्म का विनाश करने ll

बात मैं मानूँ नहीं, भगवन क्षमा मुझको करें ll

सही बात है कुछ और, लीला न प्रभु मुझसे करें ll

कंस शिशुपाल जैसे जंतुओं का नाश करने  के लिए l

आपका एक हल्का इशारा, था पर्याप्त निपटाने के लिए ll

हाँ, जन्म लेकर आपने, इनका नाश कुछ ऐसे किया l

जैसे ‘बाय-प्रोडक्ट’ था जन्म का, मन को मेरे भा लिया ll

जन्मे थे प्रभु आप, हम मानवों को शिक्षा देने l

हम थे भूले-भटके, थे जन्मे आप हमें राह देने ll

कैसे करें आदर बड़ों का, माता, पिता, गुरुजनों का l

कर्तव्य-पालन के लिए, त्याग कैसे करें सुखों का ll

कैसे करें हम प्रेम निर्मल, मन में न कोई स्वार्थ हो l

मनसा वाचा कर्मणा,  हर सोच केवल धर्मार्थ हो ll

कैसे निभाएँ मित्रता, सीखें सुदामा प्रेम में l

छोड़ी प्रतिज्ञा स्वयं की, अर्जुन सखा के प्रेम में ll

कैसे करें रक्षा बहिन की, जैसे की द्रौपदी है प्रभो l

दुष्ट-दण्डित कैसे करें, शिक्षा आपने दी है प्रभो ll

त्यागी दुर्योधन की मेवा, स्वीकार साग विदुर का l

छोड़े साथ पापियों का, है गूढ़ सन्देश आपका ll

दी और भी  शिक्षा प्रभु, नहीं शब्द मेरे पास हैं l

हाथ मेरा थामिए प्रभु, केवल मेरी यह आस है ll

इस जन्माष्टमी पर प्रभु, बोध मुझको दीजिये l

अनुकरण कुछ कर सकूँ, बुद्धि मुझको दीजिये ll

जन्मे थे प्रभु आप क्यों, ज्ञान सबको दीजिये l

कैसे जीवन जियें हम, पथ प्रदर्शित कीजिये ll

‘ओम’ चरणों में पड़ा, कृपा-शरण दीजे विभु l

कृष्ण-कृपा सर्वत्र हो, जय जयकार हो मेरे प्रभु ll

                       ओमप्रकाश गुप्ता, ह्युस्टन

               2-3 सितम्बर 2018, जन्माष्टमी

SURENDER  BHUTANI

Compromise

In the temple of hindsight,
we are making new rules
and we are breaking all the old rules…
probably in the distant future
there will be no rules left to break

Now it is a short step
from the aesthetic jubilation
but we may find ourselves in the midst of
the more exhausting anarchy of ideas
perhaps a simple detail may bring us back
on the unfamiliar ground!

Our prophetic truth may crumble
we may have the feeling of
an apocalypse fatigue,
too deranged at times
we have invested heavily with hope
and said openly
“You stop telling lies about us
we will stop telling the truth about you”

But so far there is no answer
and we are still waiting for a compromise

VINTILĂ  HORIA

Exil

O sabie-nfiptă-ntr-un pământ străin,

Pe-o coastă aspră, ruptă de puhoaie,

Aşteaptă să se spele de venin

O toamnă grea ţesută-n fir de ploaie.

Tremură-n brize trupul de oţel,

Cu-n strop de sânge pe tăişul supt.

O frunză moartă lunecă pe el,

Un vis, cald încă, piere dedesubt.

Cad raze reci din seară pe tăiş,

E un amurg această spadă vie

Iar toamna care latră din frunziş

Se teme să se-arunce în câmpie.

Un braţ, departe, caută mânerul

Care vibrează-n vânturi ca un crin.

Spada-i departe. Sumbru, cavalerul

Îşi sparge pieptu-ntr-un pumnal străin.

ION LAZU

Cît am plîns

Cît am plîns pînă la urmă
Într-o viaţă plină ochi de dureri?
Un pumn de lacrimi –
să le termini din trei sorbituri…
Nici măcar n-au ajuns pe pămînt
Să le înghită ţărîna să ajungă la rădăcina
unui fir de iarbă să-l ajute să crească –
S-au uscat pe obraji pe degete
Ori pe reverul cămăşii
Le-a disipat aerul ca de iad
Al acestei lumi meschine –
Le-a șters cu un gest răutatea, sora mai mică a
sălbăticiei…

NICU  PORSENA

Regenerarea neamului românesc

Cartea „REGENERAREA NEAMULUI ROMÂNESC” (prigonită, interzisă, distrusă etc.), publicată la Edi­tura Cugetarea în 1937 de genialul analist Nicu Por­senna, ne demonstrează că germenii dezastrului co­munist şi postcomunist se dezvoltau în voie, chiar în epoca interbelică.

    – Observaţiile psiho-sociologice şi analizele isto­rico-politice şi juridice ale genialului gânditor în do­meniul dificil al filosofiei sociale, Nicu Porsenna, for­mulate în 1937 şi spicuite, în stil jurnalistic, în acest documentar „Conştiinţa”, ne vor ajuta acum, în 2018, să înţelegem dezastrul naţional în care ne zbatem.

    – Lucrarea fostului deţinut politic Nicu Porsen­na (1948-1964) ne va face să acceptăm realitatea dureroasă că dictatura comunistă de ieri şi regimul postcomunist de azi sunt consecinţele (logice şi bio­logice!) ale pasivităţii, iresponsabilităţilor şi laşită­ţilor de tot felul, manifestate de o aşa-zisă elită interbelică.

    – Ne referim la acea „elită” combătută de savan­tul Mircea Eliade în profeticul său articol din 1935, intitulat „Piloţii orbi”. O „elită” incapabilă să dea con­ţinut statal (biologic, moral, politic) acelui conţinător statal numit „România Întregită” (în formularea Pă­rintelui Patriei Ionel I.C. Brătianu) sau „România Uni­tă” (în formularea Părintelui Patriei Iuliu Maniu).

    – Întrebări, chinuitoare azi, pentru teologii, istoricii, politicienii şi jurnaliştii români : DE CE inte­lectualitatea zis „creştină” a epocii interbelice a uitat de făuritorii României Unite (Regele Ferdinand I, Re­gina Maria, Ionel I.C.Brătianu şi Iuliu Maniu)?

– DE CE elita intelectuală zis creştină a „României Întregite” a uitat că Rusia este duşmanul ereditar al Neamului Românesc, aşa cum ne-au prevenit Domni­torul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi, mai târziu, vârful de lance al gândirii politice româneşti Mihail Eminescu?

 

Iată degenerarea neamului nostru!

„Corupţia-sistem”

 

„Pe ruinele interesului obştesc creşte tare, ca mărăcinele, interesul per­sonal, egoismul omului întors la natu­ra primitivă. E dispariţia dezinteresării eroice, e imoralitatea şi corupţia publi­că devenită sistem […]. Am impresia că românii şi-au împlinit rolul istoric: după ce au apărat Europa de huni, de tătari şi de turci, de bolşevismul rusesc şi de megalomania maghiară, se retrag de pe scena lumii, nemaiputând crea oameni. Scriu aceste rânduri şi-mi pare că aştern rămasul bun al unui român de la poporul său, care nu va mai fi”.

 

N.B. Nicu Porsenna, în 1937, sem­nala „corupţia publică devenită sis­tem”! Din 2010 încoace, toţi românii se plâng la unison că… „sistemul e de vină”.

 

„Slăbiciunea morală”

 

REMEMBER N. PORSENNA – 1937 (Capitolul „Lipsa de energie şi de perseverenţă”): „Regula în viaţa publi­că e resemnarea, slăbiciunea morală. Din această pasivitate,din iertarea pe toată linia, a rămas în psihologia ro­mânească pomana şi gratuitatea. […] Iertarea de datorii şi nicio răspundere […]. De aceea, spre deosebire de morala aspră şi neîndurătoare a Occidentului, mentalitatea românului este Protecţia şi Norocul; iar nu efortul, nu iniţiativa. «Românul se naşte bursier, trăieşte funcţionar şi moare pensionar» (cf. P.P.Carp)”. […] Idealul rasei noastre a de­venit câştigul fără muncă (M. Eminescu), superficialitatea, spoiala. Într-un cuvânt, lipsa de efort. Nu e de mirare că dacă îţi trebuie un lucrător care să-ţi strice in­talaţiile, un secretar care să-ţi încurce treburile, un avocat care să-ţi piardă ter­menele proceselor, se impune să-l alegi român. Îl vrei serios şi capabil? E nevoie să-l iei străin […]. În neamul nostru, în orice ramură de muncă, omul stăruitor, corect, înzestrat cu conştiinţă profesio­nală – este excepţia; leneşul înfumurat, deşteptul superficial – este regula”.

 

N.B. Se mai poate adăuga/comen­ta ceva după 81 de ani, in caracterizarea mentalului romanesc?

 

„Schimbare sau pieire”

 

REMEMBER N. PORSENNA – 1937 (Capitolul „Lipsa concepţiei mo­rale”): „Românul este complet lipsit de mândrie omenească, cetăţenească şi na­ţională. Polonezul şi maghiarul împing orgoliul până la trufie; bulgarul, sârbul şi grecul duc mâna la cuţit, fac revoluţii.

Singur românul rabdă, rabdă ca o piatră să fie călcat în picioare, pălmu­it, scuipat, jefuit de oamenii politici, strivit de impozite, insultat în gândul şi simţirea lui. Şi toate aces­tea fără nicio tresărire de mânie mântuitoare. […] Nu. Românul rămâne pururi cu fruntea în ţărână, el nu are îndrăzneala să ţină pieptul înainte şi capul sus. E un sclav! […] În prima ţară din Europa, noi suntem ultimul popor din Europa! Concluzia se impune de la sine: dacă nu ne schimbăm, vom pieri!”

 

N.B. Şi după 81 de ani, ro­mânii comentează între ei fap­tul că „am ajuns un popor de sclavi”, că „suntem un popor de laşi” şi fac comparaţii cu popoarele din jur şi din Oc­cident unde migraţia defi­nitiva a forţei de muncă din România a atins locul unu în Europa!

 

„Reforma caracterului”

 

REMEMBER N. PORSENNA – 1937 (Capitolul „Reforma carac­terului”): „Este prea cunoscută lamentabila lipsă de pregătire in­telectuală şi morală a tineretului de azi. Majoritatea acestor tineri nu ştiu, în afară de regulile teore­tice ale sportului, NIMIC. Dezas­trul examenelor de bacalaureat e elocvent: 60% din candidaţi – cad! Rămâne întrebarea: cum li s-a în­găduit să ajungă până la bacala­ureat? … Licenţiaţi universitari scriu „v-ă ve-ţi duce”, „lam zărit” etc. …

Şi pe deasupra acestei absenţe ulu­itoare de efort cerebral, o feroce sete de bani. Panem et circenses, ca în epoca lui Nero”.

 

N.B. Dacă mai adăugăm zeul INTERNET, telefonul mobil „i-phone” şi manelele de factură țigănească avem tabloul aproape apoca­liptic al degenerării tinerilor. Tineri a-culturali, a-religioși, gratulaţi cu un exa­men de BAC formal (dar şi acela picat în procente similare celor din 1936-1937) şi cu admiteri la Universităţi de stat fără examen/ concurs!!!

 

„Ineficacitatea pedagogică”

 

REMEMBER N. PORSENNA – 1937 (Capitolul „Ineficacitatea peda­gogică”): „În România, tineretul de după Război n-a fost lipsit numai de o educaţie specială de energie, ci lăsat să decadă şi din bruma de educaţie ce o primeau generaţiile înaintate […]. Copiii de azi, şi oamenii care ies din ei, sunt o grozăvie. Desigur, nu din vina lor, ci din a acelora care i-au crescut. Părinţii au lăsat şi lasă libertate absolută ambelor sexe. Spectacolul corupţiei politice dezvoltă în sufletul copiilor o adevărată floră putrescentă de idei şi moravuri. La şcoală, profesori ignoranţi şi lipsiţi de interes îşi bat joc de cursuri; cărţile de şcoală ieşite din oficinele «democratice» sunt o ruşine şi un pericol; notele se dau pe hatâr şi nepăsare. Astfel, ajung la bacalaureat elevi agramaţi, necunoscând nici orto­grafia română […].Tineretul nostru de­cade «în progresie geometrică», alu­necând accelerat spre o nulitate abso­lută, spre descompunere şi pierzare!”

 

N.B. Constatări faptice, fenome­ne sociale consemnate în 1937, dar parcă citite în presa anilor 2017-2018! Poate vreun dascăl sau părinte să mai comenteze ceva?

„Tembelism oriental”

 

REMEMBER N. PORSENNA – 1937 (Capitolul „Bazele materiale ale refor­mei”): „O vorbă veche românească, ce-şi păstrează şi azi tot tâlcul, zice despre ţara noastră «Bună ţară, rea tocmeală». TOCMEALA avea atunci înţelesul de ad­ministraţie, întocmire, organizare. Nu se putea spune mai bine despre ţara aceas­ta binecuvântată de natură, oropsită de oameni”.