Cristian Petru BĂLAN: Karl Marx pupat din nou comunistoizii din U.E.
KARL MARX – pupat din nou în…. bot de neosocialiștii comunistoizi din U.E. care i-au înălțat o nouă statuie de 5,5 m. Eu (CPB) le răspund cu poemul KARL MARX postat imediat mai jos, după articolul scris de Cristian Ardeleanu:
Sfârșitul acesta de săptămână a fost marcat la Trier, în vestul Germaniei, de celebrarea bicentenarului nașterii lui Karl Marx, nimeni altul decât părintele comunismului. Ocazie cu care s-a dezvelit sau inaugurat, spuneți cum vreți, noua statuie a lui Karl Marx, un colos de bronz înalt de 5,5 metri, în semn de mulțumire pentru cele 150 de milioane de suflete nevinovate ucise in numele comunismului sau a revoluției proletariatului… cum le plăcea tovarășilor să-și definească opera criminală.
La o primă vedere pare o glumă, ce-i drept de prost gust, dar gluma devine serioasă când conștientizăm ca este realitatea absolută, ba mai mult, presa și societatea occidentală o tratează ca pe ceva oarecum normal, oarecum banal, chiar șic. De altfel, la eveniment pe lângă descendenții filosofului german… așa este prezentat Karl Marx… filosoful german, oficialitățile chineze… donatorii monstruosului colos, Andrea Nahles, noua președintă a partidului social-democrat german, tataie Junckers care l-a elogiat pe sărbătorit, au luat parte și câteva mii de persoane… semn ca filosoful încă atrage!!!
Dar surpriza nu se oprește aici… ea continua. Cu aceasta ocazie… festivă… șic… a fost de asemenea inaugurată si casa natala… memoriala in stil baroc… renovată de oficialitățile locale, care vor organiza în lunile următoare… și aici țineți-va bine… 600 de evenimente dedicate… filosofului german… expoziții, concerte, piese de teatru, conferințe… pentru a retrăi viața si opera… și atenție din nou cum sună anunțul… a celebrului gânditor. Deci colosul nostru împreună cu casa memoriala… loc numai bun de pelerinaj pentru toți cei nostalgici pentru comunism… din Europa și tot mapamondul.
Bravo! Hai că le-a reușit. Iar daca noi vrem în tara noastra… în Romania noastră atât de blamată… mai ales acum după ultimul raport al Departamentului de Stat American… care sustine sus si tare ca principalul pericol pentru democrația din Romania sunt Biserica Ortodoxa și Asociația Pentru Familie… nu poți sa le răspunzi distinșilor domni americani decât cu celebra expresie din Caragiale „amice ești idiot…” așa, revenind deci la oile noastre… daca noi am vrea sa ridicam un bust sau o troiță în memoria Sfinților Noștri ai închisorilor Comuniste… un Valeriu Gafencu sau Ioan Ianolide sau Virgil Maxim sau Radu Gyr sau Mircea Vulcanescu… am fi imediat etichetați ca fiind fasciști mistici sau alte bazaconii de genul…. am fi arătați cu degetul și puși imediat la colț.
Stau si mă gândesc ce vremuri am ajuns sa trăim… bolșevizarea Europei nu mai este o utopie… este cruntă realitate. Acum înțeleg eu de ce Părintele nostru drag… Arsenie Boca spuneaȘ „Nu mai vreau să apuc nici o zi după 1990…” Și câtă dreptate avea! Il dăm jos pe Hristos… din suflete… din familie… din societate… și ridicăm colosul lui Karl Marx! Ce lume nebună… nebună…nebună!!!
***
Cristian Petru BĂLAN
POEMUL „KARL MARX”
Motto:
Să doară-acest timp, consumându-l, să doară, să cheme
Lumea la clopote și la blesteme,
Să cheme, să doară, să cheme-n vibrări repetate
Lumea la fapte și la luciditate.
Nicolae Labiș – „LUI MARX”
Un bust cu barbă sură, imensă și stufoasă,
Cu răzvrătiri pe chipu-i tăios, de utopist,
Karl Marx chema la luptă pe cei de joasă clasă,
Prin Manifest Partinic, numindu-l Comunist…
L-a conceput cu Engels, feciorul de bani gata,
Ei, filosofi cu-avere, strigau: Jos bogătașii
Și jos capitaliștii ! Cei mulți să-și ia răsplata,
Să spulbere burjuii și să le piară pașii !
Să se unească-n lupte, să curgă-n lume sânge !
De la bogați să prade toți banii, toată suma,
Iar cei săraci să facă pe cei bogați a plânge –
Deci cei săraci să fie… ei cei bogați de-acuma !…
Pe scurt, așa croise Marx noua societate,
Ca viitor de aur măreț al omenirii.
Era convins că-n lume va fi egalitate
Din focul răzbunării, nicicum dintr-al iubirii.
Ce n-a făcut el, bietul, să-și împlinească scopul:
Și-a părăsit credința rabinului părinte,
S-a creștinat o vreme, dar nu-și găsi norocul,
De-aceea, ateismul a-mbrățișat fierbinte !
De-atunci îi știm părerea notată într-o carte:
„Religia e opiu ce-mbată tot poporul !”
Crezurăm c-ateismul l-a liniștit în parte,
Dar el dorea ca faima-i să-nfrunte viitorul.
Tot căutând o cale să-și toarne-n bronz doctrina,
Prin care comunismul să-ncingă-ntreaga lume,
Din numeroșii prieteni, el și-a găsit neghina,
Pe-un ins ce-avea secretul să-l umple de renume…
– Nu-i greu, i-a spus acesta. Știi Faust că-i jurase
Lui Lucifer credință? Să-i juri și tu, ca mine,
Și-ți dă puteri supreme, cu vajnice foloase:
Tot ce dorești se face ! Și totul va fi bine !
Așa făcu, pierzându-și o parte din valoarea
De filosof, profesor, de scriitor prolific.
Nu-și explicau colegii de ce înfățișarea
Părea de-acum ciudată, mai alta, mai… specific.
Lucra la „Capitalul” un studiu nebulos;
Iar noaptea scria-n versuri: „Pe zisul Dumnezeu,
Eu mă răzbun cu ură. Din cer vreau să-l dau jos,
Căci Ulamen-Satana mi-e unicul meu Zeu !
Lui i-am jurat credință, doar el mi-e cel mai sfânt;
El mi-a promis că veșnic toți vor ști de-al meu nume…
Stafia comunistă i-o-ntind pe-acest pământ,
Ca lui să i se-nchine supusă-ntreaga lume !”
Acesta-i jurământul ce s-a găsit în scris,
Dar, de atunci, în viață nu-i mai mersese bine,
Căci două dintre fete curând s-au sinucis
Și-ntreaga-i existență porni să se decline.
Totuși, curând, în lume, pactul dăduse roade:
Șiruri de revoluții creșteau pe tot pământul.
În toată omenirea se răsculau noroade –
Marxismul prindea viață și își spunea cuvântul.
La ruși, ciracul Lenin, printr-o răscoală mare,
A-ntruchipat marxismul în țară comunistă –
Și molima se-ntinse, trecând peste hotare,
Prin Stalin, Mao, Tito, spre Cuba cea castristă…
Chiar România noastră, și alte țări sărmane,
Au trebuit să guste otrava cea de fiere
Care-a ucis în lume sute de milioane
Și care astăzi, iată: e-o șandrama ce piere !
Glen Ellyn, 26-27 decembrie 2017
———————–
YOUTUBE.COM
KARL MARX – versuri – Cristian Petru Bălan
KARL MARX versuri – Cristian Petru Bălan sursa foto – necunoscută – media online montajul – M.C.J. muzica -Beethovens 5th Symphony INgrooves În…