Monica ILAȘ: Sunete lirice (versuri)
Toamna cuvintelor
Imitam dureroasa emoţie
a zării biciuite de genele nopţii.
Sunetul–inocent, blestem străvechi,
înfrăţit cu deprimatul sentiment
adăposteşte pierderea amiezilor ,
într-o frescă cu chipul rătăcit
al toamnei imaginare…
Împreună –
dincolo de misterul spiralei bântuite
de ochii stelelor
răsărim albi în cuvinte
şi ne întristăm regăsindu-ne născuţi
printre mugurii punţilor dureroase
în faţa cărora îngenunchem, desăvârşind
– peste câmpiile luminoase –
rugăciunile cerului desfrunzit…
Doar noaptea ne îndeamnă să păstrăm
– bolnavi de darul promis –
dureroasa emoţie care-şi caută începutul
printre silabele cu trupuri de zei…
frânturile unui gând
Desluşim memoria ceasului victorios !
Primăvara – fresca luminoasă
a spaţiului cu urme de ploaie albastră
păzeşte grijile măcinate ale ultimelor motive
rostite vertical de respiraţia bolţilor
în strălucirea polară a cosmosului…
Fiecare trecem prin miezul întrebării
despre lume,
decorăm cu cioburi de stele
bradul sărbătorilor solemne şi triste
navigând în admiraţia portocalie
a curcubeului din lacuri
şi închipuindu-ne începutul
la fel ca şi ieri…
Doar întâmplarea timpului desăvârşit
se prăbuşeşte peste erele îngheţate
la capătul formelor neinventate încă
de ceasul victorios !
Sunete
Ni se alăturau florile
-răsfoindu-ne începuturile-
ca şi atunci când somnul sublim
obosit de tăcerea cerului
ne încerca veşnicia…
Ni se alăturau muzicile ierbii
în dimineţile cu gândul colorat
şi timpul abstract.
Respiram la fel ca şi ieri
sufletul erelor contemplate
de secunde şi clepsidre…
Ni se alăturau florile
ori de câte ori punctele
îşi croiau drumul printre
interpretările ultimelor fărâme
de istorie.
———————————
Monica ILAȘ
Italia
12 iulie, 2018
