Vavila POPOVICI: Ticăloșie

5 Jul 2018 by admin, Comments Off on Vavila POPOVICI: Ticăloșie

„Dacă moartea ar fi sfârșitul a tot, cei mai în câștig ar ieși ticăloșii, fiindcă o lespede pe mormânt i-ar izbăvi și de trup și de suflet și dezbaterea s-ar încheia astfel pentru totdeauna.”

– Platon

   Scriam în eseul  „Despre cinste, necinste și ticăloșie”‚ că ticălosul fură, minte, stăpânește în afara oricărei legi; că vrea în orice chip să învingă, să stăpânească. Iată că am avut astăzi ilustrarea acestor afirmații.

   Proiectul de lege care prevede modificarea Codului penal a fost adoptat miercuri în Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 167 de voturi „pentru”, 97 de voturi „împotrivă” și 19 abțineri. Modificarea s-a făcut în 2 zile cu tupeul, nerușinarea autorilor, cu nerespectarea legilor, cu nepăsarea totală față de interesele oamenilor, față de soarta țării. Modificările au fost făcute pentru un grup restrâns de persoane, în raport cu populația acestei țări. Ele nu reprezintă interesele generale ale cetățenilor, ci reprezintă interesele grupului restrâns, de a facilita înlăturarea în unele cazuri a răspunderii penale a infractorilor – funcționari publici și infractori de drept comun. Direct spus, s-a înlesnit dreptul de a păcătui, în scopul dobândirii de bunuri materiale – funcții bine plătite și averi ilicit dobândite. Credința și bunul simț al omului nu permitea în trecut, ca oamenii să nu fie trași la răspundere și pedepsiți pentru greșelile lor.  De astăzi toleranța față de abuzuri și nedreptăți va fi deosebit de generoasă, ceea ce va crea un decalaj și mai mare între populația avută și cea sărăcită.

   Dragnea împreună cu complicii săi din țară, dar și din străinătate (a tunat și i-a adunat!) au lucrat rapid încercând dărâmarea nu doar al codului penal şi al statului de drept, ci şi al Uniunii Europene și Alianței Nord – Atlantice.

   Deși votul pentru schimbarea Codului penal era programat de social-democrați pentru data de 5 iulie,  la o zi distanță de dezbaterile din plen, astăzi, miercuri 4 iulie, înainte de începerea ședinței, coaliția PSD-ALDE a decis ca votul final să aibă loc în aceeași zi. Ceea ce s-a și întâmplat.

   Imediat după ce Codul penal a primit votul în Camera Deputaților, președintele Klaus Iohannis a criticat dur modul de desfășurare a ședinței din plen și a anunțat că va contesta proiectul la Curtea Constituțională a României (CCR): „Ceea ce s-a întâmplat în Parlament se numește dictatura majorității și este profund dăunătoare democrației. PSD-ul a trecut în timp record Codul penal prin Parlament, cu un simulacru de dezbatere în Camera Deputaților şi acest lucru este profund dăunător. Despre conținutul Codului penal modificat voi avea o prezentare mai lungă atunci când voi contesta la Curtea Constituțională acest act normativ. Este bine de știut că și Codul de procedură penală la care m-am referit acum câteva zile este în pregătire pentru a fi contestat la CCR“.

   Este foarte adevărat, democrația nu este dictatura majorității, ci democrația înseamnă ca fiecare om să-și poată exprima opinia sa, și vocea lui să poată fi auzită. Majoritatea este cea care luptă să-și păstreze puterea, minoritatea luptă pentru a o dobândi. Și acest lucru se înscrie în normalitate. Important este cu ce mijloace se duce această luptă și dacă ea respectă moralitatea, adevărul și dreptatea. Ori aici suntem deficitari.

   Liderul PSD Liviu Dragnea a replicat susținând niște aberații, ducând lumea în eroare – meșter în buimăceală – , că modificările aduse Codului penal nu au fost făcute pentru el, deși, este clar că modificările îl pot scăpa de condamnarea la trei ani și jumătate de închisoare pentru abuz în serviciu. „Eu nu vreau să plec ca prostul din această viață și din această funcție. Foarte simplu și vă spun pe românește – ca și cum ar fi putut spune într-o altă limbă – , ca la noi în Teleorman, adică vreau să duc această luptă până când sper că fiecare român, și dumneavoastră și oricare din această țară să știe că poate avea încredere în justiție, chiar dacă nu 100%“. Adică nu ca un nătărău ci ca unul deștept. Trufia nu-l poate lăsa să accepte absolut nimic, nici o vină. El, „nevinovatul” vrea să demonstreze această nevinovăție și apoi??? Să plece… În ce mod?  S-o fi convins că oamenii nu-l vor! Iar „după el – potopul!”

   Justiția nu va mai putea face ceea ce numim „dreptate”, fiindcă noile legi, de fapt, lovesc în dreptate. Este clar că aceste legi vor destabiliza țara, din toate punctele de vedere. Deciziile se vor muta din zona justiției în cea a politicului. Cine a trăit în perioada comunistă, își amintește: Erai prins cu ceva – furt sau ai omorât un om cu mașina, partidul te salva dacă voia. Era suficient un telefon și justiția se conforma… S-a urmărit și s-a obținut în acest moment un control totalitar al țării, în care justiția nu va mai putea face dreptate. Adevărată ticăloșie!

   „Schizofrenie!, îmi spune la telefon un prieten din țară. Știi că schizofrenicii au idei false sau au pierdut contactul cu realitatea? Sunt virulenți și periculoși”. Da? „Da! De curând s-a ajuns la concluzia că o persoană diagnosticată cu schizofrenie nu deosebește realul de ireal, are halucinații, temeri nejustificate și paranoia (Soroș, societățile străine, statul paralel, Europa, America). Nu, nu știi ce este la noi! Oamenii cu o pregătire serioasă sunt conduși și criticați de analfabeți, cei cinstiți sunt denigrați de borfași… S-a întors lumea pe dos!”.

   Vorbim despre necesitatea schimbării mentalității oamenilor, dar ea nu se poate face decât cu ajutorul elitelor. Cădem de acord că elitele trebuie căutate, promovate și respectate, că vocea intelectualității trebuie să poată fi auzită cât mai des și cât mai mult. Fără știință, fără cultură și fără credință – fiindcă și credința este o formă a culturii – , oamenii sunt debusolați, nu își găsesc locul, liniștea, reperele atât de necesare fiecărei activități. Și în acest mod societatea nu poate progresa. Mihai Eminescu spunea : “Cultură se numește înainte de toate o anumită stare și grad de dezvoltare a inteligenței”. Or, fără muncă, instruire și lectură, inteligența nu se poate dezvolta, omul rămâne o ființă primitivă, se complace de cele mai multe ori în această situație, se comportă în mod necivilizat, stânjenindu-i pe ceilalți, mai instruiți și mai cultivați.

     Îl întreb dacă nu este vina oamenilor valoroși că au admis să-i conducă nulitățile. Prin nulități înțelegându-se oamenii needucați, neinstruiți profesional și ne școlarizați suficient. Telefonul se întrerupe.

—————————-

Vavila Popovici

Carolina de Nord

5 iulie, 2018

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii