Viorica CORNEA: Înțeles arhaic (poezii)
CARTE DE IDENTITATE
Eu vin din locul unde brazii cântă,
Urcând semeți vârfuri spre cer,
Iar doina murmură preasfântă,
Cu apa nesecată de izvor.
De acolo… unde brâul vieții
Stă așezat pe porți de dor,
Iar crucile din glia sfântă,
Se iscălesc: ION, VASILE,
NICANOR…
Aici țăranu-și ia căciula-n mână,
Și-n dreptul inimii o duce…
Smerit își pleacă fruntea când se-nchină.
Și cu nădejde-și face cruce!
Bobul de grâu se leagănă sub soare…
Iarba s-avântă până la genunchi,
Lumina dimineții se așterne în fuioare,
Iar brazii se măsoară după timp.
Pe umeri, neamul meu, cară povara’…
De-a fi urmașii marilor străbuni,
Ce-au apărat cu brațul tare țara.
Scăpând-o de puhoaiele acestei lumi.
În dreptul numelui meu scrie românește.
Numele tatălui: Român.
Româncă era mama care odihnește…
Româncă sunt și-așa voi să român!
ÎNȚELES ARHAIC
Mama când eram copil în fașă,
Și-a dorit ca eu să fiu un domn!
Și-a ales cu mâna-i tremurândă…
Pentru mine, o hârtie și-un creion.
Tompu’-a depănat bune și rele…
Iar când m-am trezit ca dintr-un somn,
Am putut pricepe ce anume, credea mama…
Că va’ să însemne… Să fii domn!
Pentru mama, domn era domnul din ceruri,
Care-o ajuta să-și crească copilașii,
Îi dădea putere să-și sape ogorul,
Și-i purta prin locuri sfinte pașii.
Domn era vecinul din dreapta ogrăzii,
Care-i aducea un cofăiel de lapte…
Preotul din satul ei de munte,
Ce ne binecuvânta cu rugăciuni și șoapte.
Primului învățător ce m-a-nvățat a scrie…
Și-a citi… îi mulțumea și-n somn!
Și-l închipuia în simplitatea-i de țărancă…
Așezat de-a dreapta întâiului domn.
Azi când viața m-a-ncercat cu multe…
Clipe grele și nopți de nesomn.
Îți mulțumesc mamă c-ai ales din fașă,
Pentru mine, o hârtie și-un creion.
MIRACOL ÎNTR-UN BOB DE ROUĂ
Păhărel umplut cu rouă,
picurată-n zori de zi,
ce mister de viața nouă,
vrei luminii a trezi…
Când reverși preaplinul dulce,
peste lacrima urzicii…
Sau te beau cu sete cucii,
din rochița rândunicii…
Când te soarbe șopârlița,
după marele-i festin…
Plată lăsându-ți codița…
Fără urmă de suspin.
De te calcă fluturi cete…
Și te gustă ciocârlii…
Ești licoare nepereche!
Și miracol care învii!
CÂNT DEASUPRA LUMII
Și-a făcut mierla căsuță,
mai la deal de șura noastră
așezată pe-o crenguță…
Sub un colț de bolt-albastră.
Ce mai triluri dulci înalță,
unduite-n vers frumos…
Brazii verzi și-apleacă fața..
Fagi-și pleacă frunte-n jos…
Noaptea când scapără stele,
dintr-un fulger maiestuos..
Toate dorurile grele…
Zboară-n cânt melodios.
Să-și culeagă mierla versul…
Strop de dulce gângurit…
Cornul lunii să reverse…
Poleială de argint.
UN PRIETEN DEVOTAT
Fetița bucălae,
cu obrăjori de mac,
e tare supărată…
Pe cuțu Cozonac.
Că mormăie și latră…
Nu-i scapă nici o frunză!
Iar azi a speriat-o…
Pe mica buburuză.
Cinci degețele știe…
Să numere micuța,
de-aceea tot repetă…
Să nu uite Măgduța!
Și mica buburuză,
avea cinci punctișoare…
Le-a numărat fetița…
Luând-o de pe floare.
Cățelul o iubește!
S-o apere ar vrea.
Chiar dacă buburuza,
nu-i o insectă rea!
———————————-
Viorica CORNEA
28 iunie, 2018
Imagine: ,,Fata cu mărgele roșii” de Nicolae Grigorescu
