Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Lumini şi umbre (proză scurtă)
Nu ştiu câte lumini şi umbre se succed, ştiu doar că sunt un om al luminii pe care o absorb prin toţi porii şi ea îmi inundă sufletul încât acesta devine un flux de bule cristaline care se ridică şi împarte raze peste pământul din care izvorăsc în fântâni apele fermecate ale gândului împlinit. Cu fiecare picătură pe care o beau mă împărtăşesc în credinţa că totul vine filtrat ca un nimb în care se nasc contururile visului ce urmăresc să se înfăptuiască îngemănarea cuvântului dăruit la început de creator pentru a reflecta tot ce-i mai frumos şi adevărat în modul de a trăi şi spera, ca arta lui să se apropie de perfecţiune.
Umbrele uneori odihnitoare şi răcoroase dar şi pline de neprevăzut şi ameninţare le privesc cu detaşare ca pe o stavilă în faţa pornirii unei lumini prea exuberante şi vorace pentru propriile binefaceri. Iubirea mea le îmbrăşişază deopotrivă pentru substanţa vie care se regenerează şi diversifică natural dar nu le iartă nici pentru efectele ueori dezastruoase cînd nu se găsesc mijloacele de prevenire şi înlăturare a lor.
Lumini şi umbre se regăsesc în fiecare activitate umană, în fiecare credinţă şi timp.Totul este să domnească echilibrul dintre ele şi fiecare să se manifeste mai mult prin pozitivismul său. Nicio nefericire a cuiva nu mă poate decât întrista şi orice rugă cu lacrimi aprinse în faţa altarului Dumnezeului nostru mă linişteşte. Îngenunchez cu rugăminţi fierbinţi pentru izbăvirea de focul ghenei ori de umbra morţii.
Şi care umbră e mai sumbră decât cea a morţii în momente de cumpănă pentru existenţa ta ca fiinţă gânditoare dotată cu resurse de credinţă în propria reuşită şi izbăvire la lumină ca pasărea phoenix în zbor. Merg mai departe cu toată încrederea că cineva mă dirijează pe drumul cel adevărat cu simţiri şi fapte pe măsura aspiraţiilor celor care mi-au dat viaţă şi m-au crescut şi educat. Societatea cu hăţişurile ei la tot pasul mă poate rătăci oricând dacă nu exersez voinţa de a fi stăpân şi liber pe destinul hărăzit. În mine orice rană dobândită din greşală e un mod al voinţei fructificată în lupta pentru vindecare. Iubirea e o formă de sănătate a sufletului pentru aproapele meu, o manifestare a trăirii în inima celuilalt cu care mă însoţesc în zidirea frumosului acestei vieţi dătătoare de împliniri. Cred că lumina cuvântului e şi ea un mod de al asocia şi îmbrăca cu tăcerea şi pioşenia cuvenită, în hainele vorbelor alese cu miez de înţelegere plăcută semenilor.
Mirosul pâinii dătătoare de siguranţă îl simţi din adierea vântului peste lanurile câmpiei, din ierburile coapte şi din livezile cu pomi ale căror fructe îţi oferă în anotimpurile nuntirii lor prinosul realizării şi al bucuriei. Munţii tac şi privesc cu semeţie depărtările, îţi oferă întotdeauna încrederea curăţiei înălţimilor de gând şi faptă, aerul acela ozonat în care te simţi purificat de toate relele lumii. Lumini şi umbre se regăsesc în fiecare dintre noi, deaceea e necesară măsura şi echilibrul care le face dătătoare de speranţă şi îndeamnă la permanentă căutare în resorturile intime pentru cultivarea înţelepciunii. Ce frumos este când se spune despre un om că este luminat şi nu prea când stă în umbra altuia. ,,Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu creşte nimic)”. spunea Brâncuşi.
———————————
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
Sibiu
23 iunie, 2018
