Cuvânt și iubire

Maestru al muzicii populare românești, interpret român de muzică popu­lară, născut la 28 martie 1915 în localitatea Chelința-Mara­mureș, era fiul învățătorului Augustin Gavriș de la care învață a mânui vioara. Studiază apoi la Liceul „Mihai Eminescu” din Satu Mare, la Cluj urmează Facultatea de Drept și la București își ia doctoratul. Cea mai cunoscută activitate a maestrului a fost cea de solist de muzică populară, culegător de folclor muzical, interpret unic în felul lui, conducător de orchestră și nu în ultimul rând violonist de excepție. A fost muzicolog renumit de talie națională și internațională. Emil Gavriș a reprezentat cu cinste acea ramură a creației tradiționale românești care a fost și este folclorul muzical; cultura populară, înțelepciunea omului din popor reflectată în naivitatea și grația poeziei populare, apoi interpretarea muzicală a acesteia. Astfel „folclorul este o arhivă vie a popoarelor” care a stat la baza culturii noastre naționale moderne. De obicei, un om merge la un spectacol de muzică pentru a se relaxa, pentru a auzi lucruri frumoase, se duce să mai uite de griji și de necazuri. Așa am participat și eu la câteva spectacole de muzică populară la Căminul Cultu­ral din Ulmeni, judeţul Maramureș (azi Centrul de Cultură și Artă), spectacole conduse de dirijorul Emil Gavriș. Eram o copiliță de vreo zece-doisprezece ani când, într-o duminică ne vizitează celebrul cântăreț acasă la Ulmeni, unde tatăl meu era șef de gară și era apropiat de cântăreții de muzică populară pe care atunci îi puteai asculta doar la radio sau în spectacol.
Înainte de programul artistic venise la noi, a servit un „șpriț” cu tatăl meu (era prin ’56, cred) au „pus țara la cale” discutând ce se mai întâmplă prin capitală. După care ne-a invitat pe toată familia la programul artistic. Bineînţeles că am mers cu toții. Copil fiind, mi-au plăcut cuvintele cântecelor care erau șugubețe, lumea zâmbea, era veselă, m-a supărat sonorizarea care pentru sala din Ulmeni și pentru o asemenea orchestră erau prea puternice. Am văzut pentru prima oară un taraf adevărat cu lăutari instrumentiști valoroși – Emil Gavriș însuși fiind un bun violonist și dirijor de orchestră. A fost o personalitate puter­nică a timpului care a activat alături de alți muzicieni bine cunoscuși în epocă: dirijorul Ionel Budișteanu, Alexandru Grozuță, Maria Lătărețu, Angela Moldovan, Fărămiță Lambru, Romina Puceanu, Gabi Lunca, Ana Pop Corondan etc. Muzica lăutărească de atunci avea ca și modele, exemple de excepție pe Maria Tănase și Ioana Radu. Iar Emil Gavriș era din Chelința-Maramureș și a reprezentat cu cinste zona natală, a Codrului și a Chioarului. Era o muzică cu un puternic caracter popular, inspirată din poezia și gândirea omului simplu din popor. Se știe că Emil Gavriș a cules folclor muzical, l-a prelucrat și apoi l-a interpretat. Dacă ai merge la origini, ai putea constata că această legătură cu trecutul se întinde spre zeci și sute de ani. Exemplific această idee făcând o paralelă între prima poezie de dragoste din literatura română scrisă de Miron Costin cu titlul „Într-o grădină” și cântecul „Mă dusei într-o grădină” cules și interpretat de Emil Gavriș. Iată vechea formă popu­lară: „Într-o grădină / Lâng-o tulpină / Zării o floare / Ca o lumină. / S-o iau se-strică / S-o las, mi-e frică / Că vine altul și mi-o ridică.”
Aproape aceleași cuvinte, motivul e același, le regăsim și-n cântecul de pe vremea îndrăgitului cântăreţ: „Foaie verde de sulfină / Mă dusei într-o grădină / Și aflai o ruje plină / Ruje plină cu flori multe / Și mai mari și mai mărunte / Dar n-avui niciun folos / Că n-avea nici un miros / Mă dusei mai încolea / Și aflai o viorea/ Viorică-n tufă ascunsă / Și de soare nepătrunsă / Mă plecai și o rupsei / Și acasă o dusei / Și-n grădină o pusei / În grădină sub fereastră / Să vină mirosu-n casă / La mândruța mea frumoasă!”
Era o melodie de suflet. Sunt, de fapt, cântecele tinereții noastre, ele vor dăinui în veșnicie și mai ales datorită profesionalismului interpreților de cântec în cazul acesta talentatul Emil Gavriș. La căminele culturale din anii ’70-’90 era o activitate intensă, un schimb de experiență valoros care ne ținea aproape de folclorul autentic. În ceea ce privește cântecul de petrecere Emil Gavriș nu e mai prejos decât Gică Petrescu ale cărui cântece poartă specificul peisajului bucureștean, pe când cântecele interpretate de Emil Gavriș au pecetea muzicii populare ardelenești. Exemplu elocvent sunt versurile: „Nu-ți mai face sânge rău, măi vere / Dă-i cu șprițul pân’ la ziuă / Pe șoseaua gâtului / C-a s-ajungă până-n suflet / Să nu mai știu de supărare / Să-ți fie bine / Și cât o fi noaptea de mare / S-o ții c-un cântec și-un chiuit” etc. Unele cântece se mai cântă și acum la mese festive în zona Codrului, pe la Cluj, ca exemplu cântecul: „Vine ploaia de la Cluj”: „Spune, mândro adevărat / Mă iubești sau m-ai uitat / Refren:Aoleu, ce ploaie vine de la Cluj! Spune, mândro, spune drept / Cine te-o mai strâns la piept – bis. Spune, mândro, adevărat, adevărat / Cu cine te-ai mai țucat – bis. Spune, mândro, mă iubești / Ori numai’ mă necăjești? Bis. Spune, mândro, poți, nu poți / Nu mă mai ținea la porți! / Să mă latre câinii toți / Aoleu, ce ploaie vine de la Cluj!”. Prin acest cântec ne întoarcem la tradiție și la bunul simț al omului din popor. Imaginea artistului Emil Gavriș e vie în memoria chelințanilor, dovadă că la inaugurarea Căminului Cultural din Chelința, care poartă numele îndrăgitului cântăreţ, din dată de 7 ianuarie 2014, a fost prezent un mare număr de oameni care au asistat și au apreciat manifestările artistice prilejuite de acest eveniment inaugural. S-a păstrat un moment de reculegere în amintirea marelui interpret de muzică populară dispărut. A fost vizitată și camera muzeu care găzduieşte o parte din arhiva personală a interpretului chelințan. Au evoluat artistic un număr impresionant de tineri interpreți de muzică populară contemporană. Continuatori și mesageri ai folclorului autentic codrenesc sunt în zilele noastre dna. Angela Vălean din Tohat și mai tânăra dșoară. Andreea Roxana Botiș. Au fost prezenți elevi din zona Codru-Chioar: licee din Baia Mare, Satu Mare, Târgu Lăpuș, Sălsig, Iadăra, Ulmeni etc. Moderatorul Octavian Butuza – „muncitorul cu microfonul”- zicea că acest festival „EMIL GAVRIȘ” s-ar putea să devină o tradiție, deoarece la 28 martie 1915 venea pe lume un om care a devenit emblema acestei localități, Emil Gavriș a fost nu numai un cântăreț de seamă ci și un bun folclorist și instrumentist, ambasador al culturii populare muzicale peste hotare. La Chelința a fost, de fapt, un festival concurs de muzică populară codre­neas­că în timpul căruia s-a făcut o selecție a concurenților pe categorii de vârstă: 8-12 ani, 12-15 ani, 16-30 plus instru­men­tiștii solo sau în formație. Din juriu au făcut parte: dna. Dăncuș – dir. al Ansamblului „Transilvania”, un nepot de-al compozitorului Emil Gavriș – Mihai Gavriș – stabilit la București, în­drăgita cântăreaţă Angela Buciu care-a contribuit la pregătirea artistico-mu­zicală a profesorilor prezenți, dar și a multor concurenți, dna. Gina Călăuză – managerul Primăriei Ulmeni – sufletul, animatoarea și organizatoarea spectacolului-concurs, președintele juriului fiind taragotistul Dumitru Fărcaș, venit tocmai de la Cluj, a șaptea persoană a juriului era „vocea sălii”, și nu în ulti­mul rând din juriu mai făcea parte dna. Leontina Dorca – animatoarea grupului folcloric „Cununița” din Satu-Mare, dânsa fiind originară din Remeți pe Someș, sat vecin cu Chelința. Începe spectacolul festival cu prezentarea celor mai frumoase cântece populare codrenești de către elevi din gimnaziu, liceeni și instrumentiști. Astfel, localitatea Chelința este din nou (ca-n vremile trecute) centrul culturii și promovării muzicii populare. Astfel, elevul Carmen Oșan din Codru-Bârsău, solist vocal cântă o doină: „Codrule, nu mă-ntreba / Ce-am pierdut n-oi mai afla /  C-am pierdut într-o grădină / Pă badea de la inimă”; sau: „Dragi mi-s mie horile / Ca la feciori-fetile / Drag mi-i mie și bădița / Când îmi dă mie gurița / Și în casă și afară / Codrenii-s foc și pară”; sau: „Faceți oleacă de loc / Să v-arăt cum știu să joc / Cu cojoc și pindileu / Cum se joacă-n satul meu”.
Cântecele „cu noduri”, ca-n Maramureș, au fost interpretate de mai mulți concurenți: „Săracu omu’ cu dor / Cum plânge sara-n odor” etc. Aplauze numeroase au însoțit evoluția concurenților. Remarcăm prezența studentei Andreia Botiș din Ulmeni, care a luat premiul I la secțiunea interpretare. Pentru un artist, fie el şi un artist popular, cea mai mare recompensă e aceea să știe că publicul îl apreciază pentru interpretarea cântecelor care ating sufletele a sute și mii de ascultători, iar dacă acestea sunt păstrate-ntr-o arhivă muzicală cu atât mai bine se vor conserva în timp și nu vor fi date uitării. Trebuie să ne cunoaștem trecutul, trecutul istoric, trecutul muzical, sentimentele semenilor noștri exprimate prin muzică: dacă nu-l cunoaștem, riscăm să nu știm cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm. Melo­diile interpretate de Emil Gavriș dăi­nuie în memoria colectivă. Cu această ocazie salutăm inițiativa Preotului Stavrofor Radu Botiș care, în cadrul Asociației Creștin Umanitară „Ars Vivat”, la Ulmeni, cu ajutorul financiar al ing. Ioan Mătieş, primar al comunei Mireşu Mare, a editat un CD la Electrecord cuprinzând 26 din cele mai cunoscute melodii interpretate de Emil Gavriș, cu scopul precis asumat de a nu se pierde „flori de cântec românesc”. Celebrul cântec „Câtu-i Maramureșu” a fost lansat de Emil Gavriș. Îmi permit să-l redau: „Câtu-i Maramureșu / Nu-i fecior ca eu și tu / Nici oraș ca Sighetu / Cîte flori pe Iza-n sus / Toate cu mândra le-am pus / Câte le-am pus până-n prânz / Toate-s mândre și s-au prins / Cîte le-am pus până-n cină / S-au uscat la rădăcină / Câte le-am pus până-n zori / Toate-s mândre și cu flori.”
Ansamblul de cântece redate publicului prin CD cu titlul „Mândru fecior din Chelința” redate chelințanilor de „chelin­țanul” preot Radu Botiș sunt următoa­rele: „Eu-s ciobanul muntelui”, „După mure”, „Cântec din Rășinari”, „Cântec satiric din Bihor”, „Mocăn­cuța”, „Ia mai zi măi, din vioară!”, „Doina din Chelința”, „Cântec de pe Someș”, „Cine-o făcut crâșma-n drum”, „Vine ploaia de la Cluj”, „Pavele, Pavele”, „Câtu-i Maramureșu”, „Dragă mi-i lelița-n joc”, „Jocul bătrânilor din Chelința” etc.
Sperăm să devină un obicei și o tradiție acest festival. Aducem omagiile noastre organizatorilor care au reușit să rea­lizeze un spectacol minunat într-o zi de sărbătoare.

————————————

Prof. Olimpia MUREȘAN

Baia Mare, Maramureș