Marin BEȘCUCĂ: Corneliu Coposu și noi, românii (4)
… îmi revin auzindu-l pe Marcel, șoferul dat Zoli vorbind de farmecul unei vânători prin zăpada proapspăt căzută, despre rolul câinilor în vânătoare și despre cum cel ce se simte depășit, deși câine fiind, pleacă spre casă neținând cont de nimeni și de nimic.
Gândesc doar pentru mine: DUMNEZEU a lăsat câinele pe pământ spre a-i arăta omului cum trebuie să fie. Îl ascult pe Marcel și-l aud bucurându-se că el și destui alții au primit casă cu chirie într-un bloc al societății pentru care Zoli fusese blamat prin presa locală pentru că dăduse cu roșu, alb, și verde pe unul dintre pereți. Ei și ? el e maghiar și a folosi aceste culori, nu înseamnă pentru nimic în lume cum că ar fi mai puțin roman. Iar Zoli a fost întotdeauna un mare roman, mare de tot !
Zilele zboară, clipele muștruluindu-mă că tocmai acum trebuie să plec, lăsând baltă momentul apariției.
Care moment ?
Momentul îl voi încredința cuiva !
și l-am încredințat cuiva deosebit: ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ A FEMEILOR OLT !
Aici am găsit inima care să-mi încapă zbaterile, iar aceste zbateri și numai urmărite de doctorița Trăistaru și de Meda, și de Ilinca și vor purta aura bucuriei și am găsit o cale rezonabilă a cărei țintă nu se îndepărtează, ci se apropie cu pași iuți, tot mai iuți.Dar ghinioanele nu se lasă. După o despărțire rece, extreme de rece de un alt om providențial, Constantin Spak, duminică seara, sună nea Virgil: domnule Beșcucă, sunt Popescu, de la Craiova, de la tipografie, avem necaz – înghit – ne-ar mai trebui un rând de calcuri pentru ultimul fascicol, cum facem ?
O rezolv, mai rostesc și închid.
Sun la Carmen … asta e !… Nu-i nimic domnul Beșcucă, o rezolvăm, îmi asum o întârziere de o oră ?
Sun la Leonid și-I spun dandanaua … nu-I nimic, o rezolvăm.
Cine nu și-ar dori asemenea prieteni ?
La ora nouă eram cu calcurile-n mână. Îmi mai trebuia o mașină. Intră pe undă un om care tot timpul a fost alături de mine în tot ceea ce am însemnat: Costel Cototșman ! El îmi dă mașina, iar la ora patrusprezece a dupăamiezei de luni, nici mișcările liceenilor nu m-au putut împiedica să dau ultima parte tiparului. Aveam să plec la Govora covârșit de așteptare, o așteptare cât toată viața mea de patrizeci de ani. Doi oameni am uitat să amintesc aici: Radu Ioniță și Nicușor Florescu. Ei mi l-au dat pe Mișu care de la slujindu-l pe fostul primvice al consiliului județean, avea să mă poarte pe mine și învățăturile lui Corneliu COPOSU. El, cândva trecut pe o listă preferențială de cumpărare a unui televizor color drept Mișu Șoferu, mă asculta acum cu sufletul la gură povestind despre Corneliu COPOSU.
…”această decorație nu mi-a fost acordată mie personal, Corneliu COPOSU, existând și eu în lumea românească, poate cu unele merite în lupta pentru democrație, cred că gestul semnifică o atenție acordată poporului roman și luptei pentru democrație și libertate pe care a desfășurat-o poporul roman și care nu este necunoscută în Occident; consider că acest prim gest al noului președinte francez nu mi s-a adresat numai mie, ci s-a adresat eroismului poporului roman care a dovedit că în lupta pentru democrație, pentru independență,, pentru reocuparea vechilor tradiții românești, s-a expus și a luptat mai mult decât oricare alt popor din categoria celor ocupate de URSS”
Și ca să te minunezi și mai mult, nea Mișule, ia fii atent ce scria acum câtva timp un om din Slatina, într-un ziar pentru al cărui stăpân lucrasem copios o bună bucată de
Vreme: ”ar fi înfăptuit ori nu ceva pentru pasul înainte oamenii de afaceri slătineni reuniți acum în UGIR-1993, dar un lucru cert se profilează la orizont: finanțarea unei cărți pe care o va scrie marele scriitor de cartier, Marin Beșcucă, ce regretă și acum că n-a reușit să termine școala visurilor sale de mărire, Fane Gheorghiu … ăsta era imperativul județului nostrum – cartea lui Beșcucă, volum ce s-ar adăuga altui volum de versuri lovit de nulitate și scos tot pe banii managerilor noștri duioși. Cine credeți că face acest apel pentru perpetuarea ideilor acestui om care spune că este bolnav de sindromul Corneliu COPOSU ? Tocmai domnul prefect Morlova care se lasă atât de ușor dus de nas de menestrelul ieftin, Beșcucă.Păcat! Iată ce spunea domnul Gheorghe Dobra referitor la acest aspect: domnul Beșcucă plânge pe la toate ușile și reușește să inducă probabil în eroare … Chiar și pe mine m-a înduioșat. Dacă el vrea să-și publice opera prin aceste metode, spunând că, este suferind și necăjit, dați-mi voie să vă spun că, în curând, își va pierde credibilitatea în fața oamenilor cu bani. Aceștia (și este vorba și de mine !) trebuie să consulte oameni de specialitate înainte de a scoate banul, altfel, sponsorizarea nu-și va atinge scopul ”…(Gazeta Oltului 445!)
Câtă ură, de unde Doamne atâta adunată, de unde ?
Ce era să fac ?
Am suferit mult, tare mult și m-am dus, într-un târziu, spre Umberto Eco: ”râsul este scopul omului, el îl îndepărtează pentru câteva clipe pe omul simplu de spaimă. Legea se impune prin spaimă, al cărui nume adevărat este frica de DUMNEZEU.”
Nu-I așa că era minunat ?
Până și ziarul la care lucram mi-a turnat Cucuta, un mereu nesătul, înfrigurat și puțin mai mult rătăcit decât o nenorocire ce-l prididea, scuipase într-un gest ce s-ar fi voit a fi o încercare de a scoate luminii ultimele spuse ale lui Corneliu COPOSU. Și numai prin acest gest și puterea a demonstrat că, odată ajuns acolo, omenia nu trebuie lepădată. A strâns din dinți, până la a-I sparge și a apelat în continuu în favoarea mea. Știa că am intenții bune și începuse a mă cunoaște mai bine, discuțiile noastre se dezveleau precum roua dimineții. Încercările sale de a rămâne un om obișnuit al cetății i-au dat noblețea, iar loviturile mereu sub centură, chiar dacă l-au descumpănit, nu l-au făcut cu nimic să-și piardă din demnitate și la Florea Morlova era destulă !
și m-aș duce spre un proverb American: ”continuă să ai încredere oarbă în ceea ce faci !” sau, spre dumnezeitul Shakespeare: ”meritul e cerșetor, iar nimicul plutește în măreție !”
– va urma –
————————————-
Marin BEȘCUCĂ
14 iunie, 2018