Sorina IVAN: Poeme

15 Jun 2018 by admin, Comments Off on Sorina IVAN: Poeme

Fericirea împlinirii

 

Pătrund cu-a gândului sfială,
În mirifica-Ți lume,
Univers niciodată atins.
Mă-nchin Măreție-Ți divine…
Ești tot ce am mai sublim..
Te chem din profundu-mi neant,
Întinat în adâncurile
Unei vieți perfide,
Din lumeasca-mi ființă,
Pierdută vremelnic la răscrucea
Unui perpetuum “De ce?”.

Mă-nclin nemuririi Tale
Și-mi simt sufletul

Îmbrățișat de îngeri,
Fericirea împlinirii dăruind sens
Unui răspuns
Ce încă așteaptă…
Să vină…

 

Mărul edenic


Azi răutatea ne-nconjoară
făcând ravagii ca-n tornadă
uitând că mai întâia oară
doar fericirea ne-a fost dată.

Mulți cred că măru-i vinovat
că lumea e haină-acum
și intră-ntr-una în păcat,
făcând toată iubirea scrum.
Nimic nu este ca în Rai
iar puritate-a decedat,
răul se ține ca un scai
de om cu sufletu-ntinat.
Și-așa cu mărul cel edenic
chiar dacă astăzi nu-i gustat,
deși omul e tot vremelnic
de păcat nu s-a lăsat.

 

Lumea, un deșert al iluziilor uneori sucombate



Inspir lumea
Și descopăr suflete
ce încă aleargă către nimic.
Expir întrebări derizorii
Și răspunsurile m-aruncă-n neant.
Privesc strada
și universul e grăunte deja
într-un deșert al iluziilor
uneori sucombate.
Mă-nalt către cer
și mă lovesc doar de norii
inimilor secătuite de vlagă.
M-adâncesc în tenebre
și-aud suflete disperate
cerșind în rugi prea târzii,
o mult râvnită îndurare.
Mântuirea e încă în ființă…
Doar calea e un mister.

 

Azi



Când fariseii se ridică din colb,
Încercând să atingă norii,
Călcând peste cadavrul nepăsării,
Urgia buneicredințe
Îi va ajunge din urmă
Mai devreme… sau mai târziu.

Și cerul e încă sângeriu
Iar lacrima urlă în OM…

 Iubire celestă



Zbor cu gândul
Pe Calea Iubirii
Dăruind sufletului
Mirajul împlinirii.
Simt urma angelică
A unui sărut diafan,
Încrustat pe frunte,
Plăsmuind drumul
Către fericire…
Bucurie nepereche
Sorbită doar din
Cupa divină
A trăirii unice,
Purtată pe aripi de îngeri,
Coboară veșnic doar în inimi
Purității chezașe.
Numai Cerul dăruie speranțe
Croind trepte
De-nălțare-n Eden.
Curățind gândul de pleava
Trăirii-n rutină…

Lumina Iubirii Celeste
Fi-va far către o împlinire
Eternă…

———————————

Sorina IVAN

Germania

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii