Irina Lucia MIHALCA: Poeme nocturne
La izvorul de lângă cruce
Acolo, pe un deal este o cruce lângă un izvor,
Acolo, caii obosesc şi omul îşi opreşte căruţa.
Se aşează, se odihneşte
şi priveşte întinderea vălurită, dealurile şi munţii…
Nu este singur!
În acea linişte se întâlneşte cu toţi cei plecaţi.
Acolo – un loc ales – omul îşi lasă gândurile.
– un semn al învierii, locul unde este cu Dumnezeu –
Un drum parcurs la graniţa dintre lumi.
Un drum care duce spre cursul râului din zare.
Acolo, pe un deal este o cruce lângă un izvor.
O cruce care urcă spre Cerul deschis.
Un cer străbătut mereu de nori…
Acolo omul se opreşte,
se aşează şi este pentru un timp, undeva.
Îşi priveşte dintr-un punct libertatea – un loc
al privirii, un loc al opririi – şi-i înţelege esenţa.
Un zbor, o plutire şi eliberarea – fixarea, desprinderea
şi intersecţia timpului “prezent” şi-a gândului “a fi”-
în “a fi prezent”… călător aici şi pe cer… atât de firesc!
Acolo, pe un deal este o cruce lângă un izvor…
O poveste, o stare, o emoţie, un vis…
O poveste poate continua
şi în alte locuri sau timpuri!
Un gând alb în delirul literelor ~
Oare unde duc urmele paşilor noştri pierduţi în ceaţă
în întinderile zăpezilor imaculate?
Ce departe dansul argintiu al fulgilor pe gene,
crâmpeie de poveşti din răsuflarea sufletelor plecate!
Ce departe îngerii ce-şi lasă amprenta aripilor,
ce departe florile de gheaţă desenate pe geamuri!
Sufletul este în căutarea perechii sale,
negăsindu-l pe pământ, în Cer printre îngeri îl caută,
Tac cuvintele între noi, tac şi plâng,
Vor mai vorbi vreodată?
Ei sunt în noi, ei cei plecaţi, ei cei prezenţi!
Sclipiri de lumină din caldul trecut licăresc,
Dacă eşti în gândul cuiva
ceva din tine s-a transferat acolo!
În perle rotunde se preschimbă toate picăturile,
în depărtate amintiri
crengile sălciilor plângătoare se leagănă,
Ca visul din vis, ca ochiul din lacrimă
viaţa-i o poveste, o stare, o emoţie, un vis!
Unu primitu, un paradisu, unâ trimburâri, unu yisu…
Unu primitu poati’s pitreacâ
ş’tu alti locuri sau eţâ!
Unâ albâ minduiari tu mintitile angrâpseri ~
Câtu iu s’ducu a noastri toarâ a imnaţlor ţzi scheru pitu negurâ
tu teasile alghi neiuri?
Ţzi largu iasti gioclu di asimi a neauei pi peanili de ocli,
cumatâ di primiti ditu adiatlu a suflitilor ţzi furâ!
Ţzi largu suntu îndzirii ţzi-şhi alasâ cali priu azboairâ,
ţzi largu suntu chitchili di gleaţzâ disimnati pi giami!
Suflitlu işhi caftâ preaclea,
ma’s nu-l aflâ pri locu, la Ţzeru pitu îndzeri il caftâ,
Tacu zboarâli anamisea di noi, tacu shi plângu,
Va’s mai azburascâ vârnâoarâ?
Ei suntu tu noi, ei ţzi fdzirâ, ei ţzi suntu!
Ascâpirãri di luhjinâ ditu câldurosul tricutu andzarâ,
Ma’s eşhţzâ tu a vârnui minduiari
ţziva ditu tini tricu aclo!
Tu perli arutundi sprialâcsescu tuti chicâturli,
tu dipârtatile amintiri
crendzâli di plângâtoari salţzâi s-aleaganâ,
Ca yislu ditu yisu, ca ocliul ditu lacârmâ
bana-i unu primitu, un paradisu, unâ trimburâri, unu yisu!
Poem nocturn
În aşteptarea vântului
am adormit pe malul râului.
Pe apă la vale pluteau frunze îngălbenite
risipind în jur cântul iubirii,
– lumina îngheţa în trupul meu –
Ce a plecat spre cer
nu era visul, nu era luna.
Un nou născut este sufletul pe pământ,
Cel ce poate să găsească
urmele unui alt timp îşi va căuta
şi sufletul pereche, corespondentul trăirilor!
Păşim pe urmele lor
păstrând memoria tuturor clipelor…
În aşteptarea vântului
noaptea aceasta va şti să tacă,
O noapte tristă care
ne leagă de lumea asta, de lumea altor lumi.
Cu urechea lipită de pământ
asculţi ce doruri ne-au rămas necântate de vânt,
Din alte lumi tăcerea în noi va rostogoli
amprente pierdute prin timpuri…
Pe unda sufletelor pereche
umbrele sunt îngerii, când ele nu mai sunt,
sufletele îşi caută alţi timpi!
Mult prea târziu vom vedea mâine
când ne vom trezi de cealaltă parte a lunii!
Unde se află casa inimii noastre,
unde priveşti tu, iubitule?
În marea de smarald a ochilor tăi
vor înota dorurile mele
şi-odată cu ele coloana de vise,
iar eu adânc mă voi arunca în tăcere
acolo unde pasărea cu aripi de aur
tânguitor îşi va cânta
dragostea în ultimul ei cântec…
Puizii di noapti
Cum aştiptamu vintulu
mi lo somnulu pi mardzina di arâu,
Pi apâ tu vali şideau limunii frândzâ
ţi arâspândeau di anvârliga cânticlu a vreariei
– lunjina angliţă tu truplu a meu-
Ţi vedz câtâ ţeru
nu eara ghislu, nu eara luna.
Unu njicu tora aflatu easti suflitlu pri locu,
Aţelu ţi poati ta-s aflâ
toarili a unui altu chiro va-şi caftâ
şi suflitlu preacli, aţelu ţinji aşiteaptâ duchirli!
Imnămu pi toarili a lor
şi ţânemu amintirea la tuti ţi tricumu…
Cum aşitiptamu vintulu
noaptea aesta va sâ ştiibâ s-tacâ,
Unâ noapti anfârmâcatâ cari
nâ leagâ di eta aesta, di eta la alti eţâ,
Cu ureaclea alichitâ di locu
asculţâ ţi doruri nâ armasirâ ni cântati di vintu,
Ditu alti eţâ tâţzearea tu noi va-s treacâ
seamni chiruti pritu chiro….
Pi aunda a suflitilor preacli
Aumbrili suntu anghili, cându chieru,
suflitli îşi caftâ alti bani!
Multu amânatu v-as videmu mâni
Cându v-a nâ diştiptâmu anaparti di lunâ!
Iu s-aflâ casa a inimâiei a noastri,
Iu mutreşţâ tini, gione?
Tu amarea veardi şi anghilicioasâ ditu oclii a tai
v-as anoatâ mirăchili a meali
şi diunâoarâ cu eali cupia de ghisi
şi mini ahânda va mi arucu tu tâţeari
aclo iu puilu cu arichili di malmâ
cu jali v-aşi cântâ
vrerea tu aţelu ditu soni cânticu…
Tu… Eu
Alunecăm ca două iluzii,
Suntem în acelaşi gând şi nu ne vedem,
Traversăm aceeaşi undă scăldată-n câmpiile din vis
Şi flăcările ei în faţa noastră se înalţă….
Dincolo de tânguirea trestiilor, dincolo de pietre,
Doar forţa singurătăţii în mireasma vântului şi a ierbii…
Uşor ţi-e numele, ca briza mării,
Totul începe cu marea, acea sălbatică mare,
Calmă, dar în adâncuri de nestăvilit!
Un ţărm de mare pe care valurile
Se sparg în mii de bucăţi-destin!
Ştiu că dacă mi-ai strânge mâna ai fi fericit,
Ştii că dacă te-aş zări aş plânge…
Tu… Eu
Poem nocturn plutind într-un vis,
Fără a şti cum lacrima mea te-ar reda întreg
Iar moartea ar mirosi a salcie,
Mereu prea devreme,
Mereu prea târziu…
Tini….Mini
Aşhchişhurăm doii aşhi nâ si pari,
Himu tu unâ minduiri şhi nu nâ videmu
Triţzemu tut unâ undâ spilata tu câmpurli ditu yisi,
Şhi foclu a ei tu faţza noastră creaşhti….
Ma înclo de aligânarea treastiilor, ma înclo di cheţzari
Maşhi putearea cându ti afli singuru tu njiurizma vintului şhi a iarabâiei…
Peanâ ţzâi numa, ca avra amariei,
Tuti ahurhescu cu amarea, aţzea iermâ amari!
Aşhtirnuta, ma tu mesi ti niupreari
Un peaticu di amari pi cari valurli
Sfrângu tu njii di cumaţzâ-soartâ!
Şhtiu câ m-as mi acaţzâ di mâna a seşhţzâ hârsitu
Şhtii câ m-as ti vedu va-s plângu…
Tini…Mini
Primitu di noapti ţzi s-alasâ tru yisu
Fârâ ca sâ şhtiibâ cumu a mea lacrimâ vanji ti da întregu
Şhi moartea v-a sarnjiudzeascâ salţzâi
Dipriunâ multu ahonjia,
Dipriunâ multu amânatu…
VISUL
Un zâmbet mereu tânăr,
O taină a inimii,
Un vas ce-şi aşteaptă umplerea,
O dorinţă neîmplinită,
Un suflet ce-aşteaptă
Să fie flăcăra nestinsă a inimii.
Prin noaptea albastră
Realitatea prin care am fugit
Are o spărtură,
Chiar dacă nu poţi prinde liniile din palma iubirii noastre,
Chiar dacă nu poţi prinde urmele paşilor nostri.
Totuşi eşti liber
Să cauţi, să vii, să revii,
Să cauţi, să vii, să revii…
YISLU
Unu arâsu totâna tiniru,
Unu mistiryiu a inimâiei,
Unu vasu ţi-şh-aşhteaptâ umplearia,
Unâ mirachi ni-buritâ,
Unu suflitu ţi-aşhteaptâ
S-hie pira niastânsâ a inimâiei.
Pri-tu noaptea albastrâ
Aevea pri-tu cari lu-amu fudzitâ
Ari unâ spârturâ,
Şhi macâ nu poţ prindi di palma vreariei a noastri,
Şhi macâ nu poţ prindi a noastri toarâ a imnaţlor.
Dicâtu eşhti liberu
S-cafţ, s-yini, s-reyini,
S-cafţ, s-yini, s-reyini…
—————————————
Irina Lucia MIHALCA
București
28 mai, 2018
