Eleonora SCHIPOR: Succesele tinerilor fotbaliști din Cupca

28 May 2018 by admin, Comments Off on Eleonora SCHIPOR: Succesele tinerilor fotbaliști din Cupca

Zilele trecute un nou stadion sportiv modern, dotat cu toate cele necesare, a fost deschis în satul Voloca. La construirea, amenajarea și darea lui în expluatare și-a adus contribuția nemijlocită deputatul român din Rada Supremă a Ucrainei, domnul Grigore Timiș.

          Ca de obicei, când au loc asemenea evenimente importante, au loc și competiții sportive. La Voloca s-au întâlnit șase echipe de fotbal (vârsta mijlocie) ale elevilor din raionul Hliboca și orașul Cernăuți. În primul raund au jucat echipele din Voloca, Cupca și Sparta Bucovinei (1) din orașul Cernăuți. Au câștigat cupcenii. În al doilea raund s-au întâlnit alte trei echipe – Valea Cosminului, Bucovina (Cernăuți) și Sparta Bucovinei (2). De astă dată au câștigat cei din Valea Cosminului. În final s-au întâlnit cele două echipe câștigătoare – Cupca și Valea Cosminului. Câștigători au devenit cupcenii, cu scorul de 2:0. Lor le-a revenit în rezultat cupa câștigătoare, medalii și felicitări.

          Sincere mulțumiri aducem domnului deputat Grigore Timiș, care a contribuit și la deschiderea unui asemenea stadion cu un an în urmă și la Cupca, unde în permanență se antrenează fotbaliștii noștri. Îi mulțumim antrenorului Nicolai Kovalenko din Cernăuți care îi antrenează pe elevii noștri, părinților pentru procurarea formelor, susținerea morală și financiară, șoferului autobusului școlar Viorel Alerguș, pentru deplasarea lor la timp, cât și pentru susținerea nemijlocită a elevilor noștri atât la antrenament, cât și la participarea la competiții. Fiul său Costel, elev în clasa 7-ea la CIE Cupca, este și căpitanul echipei.

          Le dorim succese frumoase pe viitor și victorii cât mai strălucite. Sportul înseamnă putere și sănătate.

———————

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Bucovina de Nord – Ucraina

25 mai, 2018

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii