Irina Lucia MIHALCA: Poesis
ATÂT DE APROAPE ŞI TOTUŞI DEPARTE …
Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte creştem,
ne înălţăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe…
Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului, dincolo de albastrul cerului
străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit
Intru în inima ta cu rodiile coapte de lumina soarelui –
simfonii de culori, miresme şi gânduri!
Doar luna, rotunda lună
se iveşte printre norii răsfiraţi de vânt,
Doar luna, rotunda lună
ne luminează visul plutitor pe râul
ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda luna ne îngână şoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit
Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârşit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape şi totuşi departe,
Mă cauţi, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi…
La capătul timpului
suntem noi –
Departe de zile,
Departe de luni,
Departe de ani,
Pe drumul înspre Lumina Veşnică.
Ahâtu di aproapi şi ahâtu di largu…
Pi tini omu, ti mutrescu ciudusitâ!
Criştemu cafi noapti,
cama-n dzeanâ,
tutu ma multu,
tutu ma aproapea,
tutu ma largu
Pânâ la ţzeru,
Ma înclo de njirleatza ţzerlui, ma înclo di njirleatza lui
strâbâtemu ghislu,
Ditu paradislu urdzâtu tu noapti
mi tornu tu ghislu a meu arâspânditu
Intru tu a ta inima ca arodiile coapti di cânjina soarilui –
muşhuteaţzâ di buiei, njiurizmi şi minduiri…
Maşi luna, rutunda lunâ
s-aspuni pitu niorii avinaţzâ di vintu,
Maşi luna, rutunda lunâ
nâ lunjineaţzâ ghislu ţi doarmi pi arâu
ţi nâ minteaşhti multu înlâcrimata puizii di vreari,
pitu crendzâli
cu chitchi a bitârnului arodiu
Tutu iasti înghrâpsitu, tutu-i uftare, clipitâ,
Tutu iasti un ahurhitu nibiţzitu,
Tutu iasti câftarea iholui di ninti,
Tutu ma aproapi di tini, di noi,
Tutu ţi tricu tu ghisu dinău bânămu,
Ahâtu di aproapi şi ahâtu di largu,
Mi cafţzâ, ti caftu
Pitu adânca mutritâ ditu ghilia apâei ditu niori.
Aclo iu zbiţzeaşti chirolu
himu noi –
Largu di dzâli,
Largu di meşhi,
Largu di anji,
Pi calea câtâ Videala Ti Totna.
Pasăre de Foc este iubirea…
Pasăre de Foc este iubirea stăvilită,
cea cu aripile aurii ca o mie de luminiţe,
cea cu ochii sclipitori ca de cristal,
cea care nu-şi dăruie cântecul inimii
decât primăverii din ea!
Eşti steaua care-şi află cerul!
Sub lună, domol coborâm împreună.
Când apele curgătoare stau
– o clipă doar – ne întâlnim cu noi!
Alergăm în viteză, ţi-e dragă clipa,
repede, departe te poartă,
cu picături de cer plouă în noapte.
Simţi o rupere, o sfâşiere!
În pădurea dorului, murmurul frunzelor
îţi dezvăluie veşnic iubirea neschimbată.
O! Amintire din urmă, un punct e viaţa,
neînsemnate vieţi punctiforme!
O! Spaţiu necuprins!
Îmbrăţişăm cuvintele, cuvinte nerostite,
cuvinte ce ne străpung tăceri.
Întâlniri aievea,
veniri nepetrecute, plecări,
şoapte dintr-un timp în care ne-am pierdut.
Cuvinte călătoare închise în gânduri,
intrate prin norii ce plutesc către un necunoscut…
Atragem cuvinte care vor sparge barierele timpului,
într-o adâncă tăcere vor rămâne
în ţesătura inimii topite. Ameţitoare tăcere!
Prin semnele cuvintelor strecurate în noi
ne regăsim un anotimp, o veşnicie…
Prin sarea mării doar sunetul propagă ecoul,
Îndelung porţi imagini gravate în tine
fără să ştii ce să faci cu ele.
Trebuie să străbaţi imensitatea cerului interior.
– Uită-te în palmă, o să vezi lumea ta prin liniile ei!
Multe doruri, multe cărări o să vezi,
dacă le cauţi le vei străbate!
Călătoriile inimii, călătoriile sufletului
– imagine în altă oglindă, oglindire după oglindire, la infinit…
Un vis dintr-un alt vis în care visăm că visăm!
Spărgând oglinda, doar moartea îl va trezi pe visător!
În căutarea unui sens care ni se relevă odată cu destinul
trecem prin viaţă. Pentru a-l descifra ne cufundăm
în fântâna de aur a prezentului. Un dans să fii!
– Ai vreme, te-aşteaptă atâtea! E doar neliniştea
dinaintea înfloririi.
În zori îţi vei primi medalia – roua de pe flori!
O, flori de nu-mă-uita, icoane ale tăcerii, doar ele vorbesc!
Nicăieri nu ajungem,
nesfarşită e viaţa, sosirea e doar o moarte.
Fără pauze, viaţă după viaţă,
la infinit se mişcă roata Timpului…
Ar fi bine dacă s-ar scrie poeme pe pietre!
Multe s-au scris, multe îşi aşteaptă descifrarea
pe drumurile pierdute pe axa Timpului!
Niciodată n-ai să mă pierzi, niciodată n-am să te pierd,
trăim unul în altul prin tot
ce am simţit împreună – un întreg univers –.
Puiu di focu iasti vrearea
Puiu di focu iasti vrearea nivrutâ, aţzea cu arichili ca di malmâ,
ca unâ njii di lunjinji, aţzea cu oclii ascâpiraţzâ ca di yilii
aţzea cari nu-şhi da cânticlu a inimâiei maşhi a primvearâei ditu ea!
Eşhţzâ steaua cari-şhi aflâ ţzerlu! Sumu lunâ lişhioru dipunemu deadunu,
Cându apili ţzi curâ şhedu – niheamâ maşhi – nâ andâmasimu cu noi!
Alâgamu cu silâ, ti ariseaşhti oara,
aghonjia, largu ti poartâ, cu chicuti di ţzeru da ploai tu noapti,
ducheşhţzâ unâ curmari, unâ dureari! Tu pâdurea dorlui,
maşhi frândzâli ţzi batu ţzâ aspun ti totna ni’alâcsita vreari.
O! Amintiri di ma ninti, ţziva nu-i bana,
işhi ţziva banili ţzi-s cheru! O! Paradisu fârâ di mardzânji!
Ambrâţzâtămu zboarâli, zboarâ nispusi, zboarâ ţzi
trecu pritu tâţzeri.Andâmâsiri di aoa, agiumdzeri nipitricuti, fdziri,
ciciurări dit-un chiro tu cari nâ chirumu, zboarâ ţzi alagâ
înclisi tu minduieri intrati pritu niorii ţzi aşhichiuşhiurâ câtâ iu nu sâ şhtii…
Apruchemu zboarâ cari v-as frângâ pragurli a chirolui, cari v-as armânâ
tu urdzeala a inimâiei tuchitâ tu unâ adâncâ tâţzeari, Mintitâ tâţzeari!
Pritu seamnili a zboarâlor stricurate tu noi nâ aflamu iara tu unu chiro,
ti totna…Pritu sarea ditu amari maşhi ţzi asunâ arâspândeaşhiti iholu,
Di multu porţzâ caduri sâpati tu tini fârâ ca sâ şhtii ţzi-s adari cu eali,
lipseaşhiti sâ strâbaţzâ nimârdzinitlu ţzeru ditu tini.
– Mutrea tu palmâ, v-as vedzâ bana ta pritu seamnili a ei,
Multi mirăchi, multi cârări v-as vedzâ, m-as li cafţzâ v-a li treţzâ!
Priimnărili a inimâiei, priimnărili a suflitlui – caduri tu alta yilii,
mutreari dupâ mutreari, daima…un yisu dit-un yisu
tu cari înghisămu câ înghisămu! M-as frângâ yilia maşhi moartea
v-alu dişhteaptâ pi aţzelu ţzi anghiseadzâ!
Tu câftarea semnului cari nâ si spuni diunâoarâ cu soartea triţzemu pritu banâ,
ma s-lu achicâsimu nâ dipunemu tu apuţzlu di malmâ di tora, unu giocu s’eşhţzâ!
– Ai chiro, ti aşhiteaptâ ahâtea! Easti maşhi frimtarea ninti di dişhiclideari,
Tu hâryii v-a ţzâ da pindona – araua di pi chitchi!
O, chitcâ ti-ni-agârşhiari, tâcuti icoani, maşhi eali azburascu!
Iumva nu agiundzemu, nibiţzitâ-i bana, fţzearea-i maşhi unâ moarti,
Fârâ di şhideari, banâ dupâ banâ, fârâ di biţzeari s-anvârteaşhti a chirolui aroatâ….
A sibâ ghini ma s-angrâpseascâ puizii pi cheţzari! Multi s-angrâpsirâ,
multi aşhiteaptâ sibâ dizvâliti pi câiurli chiruti pi calea Chirolui!
Canâoarâ nu v-a mi cheri, canâoarâ nu v-a ti cheru,
bânămu unu tu altu pritu tutu ţzi duchimu deadunu – tută dunjiaua-
Timp de-amintire, timp de uitare
Era un timp când alergam spre tine,
un timp dilatat ce ne-mbrăţişa în secundele lui.
Era un timp când doar lumina din noi conta,
când odată privirile întâlnite,
metamorfoza lui Eu ce devenea Tu acţiona instantaneu,
când te mirai că-ţi revedeai, inexplicabil,
imaginea ta pe chipul meu,
impregnată de adierea blândă a zefirului,
a apei reflectată de-oglinda sufletului nostru.
Era un timp când încă nu ne-am îndepărtat, rănindu-ne,
devenind un alt timp.
Doar Helios surâde…
Ştie el ce ştie!
Chiro di timiseari, chiro di agârâşeari…
Iara un chiro cându alâgamu catâ tini,
Un chiro largu ţi nâ ambârţita tu a lui sicundi,
Iara un chiro cându maşi ti lumina ditu noi bânamu
Şi cându diunâoarâ nâ andâmasimu mutrita,
Ca tu primitu mini eramu tini aşi diunaoarâ,
Cându ti ciuduseai câ tâ rivideai şi nu achicâseai cum
Vitzuta ta pi faţa mea
Sâturatâ di adiearea blânda a zifirlui
A apâei tu cari sveadi ca tu ghilii suflitlu a nostru.
Iara un chiro cându nica nu nâ dipârtamu snu nâ agudimu
Sâ agiuntzemu un altu chiro
Maşi Helios arâdi…
Ştii elu ţi ştie!
———————————-
Irina Lucia MIHALCA
Bucureşti
22 mai, 2018
