Cuvânt și iubire

AZI E-N CELEBRARE DORUL

                                                 (Ciclul: Răspântii)

… trupurile sunt aici, în căutarea gurii de aer,
din care să-și tragă ostoiul, așternuturile
doar că nu plâng, spectacolul nu cere aplauze
și lor li se pare nedrept
că nu sunt luate de drept ca parte,
năduful și-a deschis compendiul și-și cere loc
în locul meu !
acolo unde mi s-ar trebui să fiu …
unii spun că mânăriile sunt tot farmecul
teatrului de păpuși, dar eu mă încăpățânez,
asta nu știe năduful !
și mi-l aud cum se trece-n SUPLICIU,
mă rog, acum știe orice mișc, m-am descătușat,
iar viitura trage totul după ea, nu sunt opreliști,
simt cum izbește-n dinlăuntru
și parcă o teamă mi-a atins aripa zborului …
dar zborul sunt eu !!
de ce atâta teamă, când îngerul răspântiilor,
însuși el !
i-a dat polei aripei, și uite câte clipe în uimit
își cern nisipurile peste noi !
de unde teama asta ?
până și Dimineața s-a lăsat în mohorât la auzindu-te,
unele stele căzute nouă-n pervaz din poala nopții,
deși temeau stinsu-n lumină,
ni s-au rămas de martor deapănului nopții
în UNUL-ne !
câteodată mă întreb cum de Mărțișor …
dar simt că perpetuumul acestei întrebări
mă va întrece în vârstă și este incredibil cum puterea
mă intră și-mi duce izvorul afară, din curat …
apa mea poate atinge orice în dauna răului,
iar rugăciunea mea are focul de curăție,
noaptea aceasta s-a venit simandicoasă
și s-a plecat în pericolul de a-și fi uitat țoalele aci,
unde toată lumea caută pace …
stai, sărutul are nevoie de resuscitare !
doar un cuvânt și buzele s-au năpustit întru nedezlipit,
ceva din pletele nopții se-nșuvița în umbre
din colțurile încăperii, dar un adii de raze îi dădu vânt,
să se ducă …
ce să fi fost !?
simții un of de gelozie din suflul ei,
nu și-ar fi vrut plece …
hei !… nu te supăra, te-am mai primi și mâine,
din căzut de înserat și până-n zori …
de pe noptieră, tic-tac-ul orologiului deja îi surâdea …
dar Mărțișor !
azi e-n celebrare dorul,
și doru-mi de tu mi-a cerut promenadă prin sufletul tău,
să-ți știe răspântii,
să-ți știe prăvăl,
prin care sângele-ți varsă ecou de suspin printre ceruri
și nu sunt mai puțin de 99 !
acolo am ascuns cele cinci veșnicii,
acolo ne-așteaptă-n răspântia lui anul-lumină …
dar Mărțișor … Mărțișor !
mi te strigă IUBIREA-IUBIRE,
tainele ei nu-și mai au nimic în ascuns,
Mărțișor, Lumina ne-a plinit !
noi dăinui-vom sărut …

… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?

——————————————–

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ
Dumbrava Roșie

13 mai, 2018