Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Și-n marea de sărut
ȘI-N MAREA DE SĂRUT
(Ciclul: Răspântii)
… zorii izbiseră cu pumnii în porțile cerului,
dar niciun ecou de ploaie încă nu îndrăznise răspunde,
darămite cerul !?
sătul deja de plumb …
se descătușase o tentă de gri ce nu-și mai vroia ridica vălurile
de peste dimineață, însă și așa … dimineața-și ridicase glasul
să-și ceară dreptul de a conturba undele viselor
ce încă mai leneveau în gene …
și cât tulbur în astă lenevire, cât tulbur !
ochiul mi se desfășura fascicol cu fascicol,
aducând rememorări …
mă încercau opreliști fără de cusur,
la naiba !
reușeam să dau cu cotul vorbei,
și-n colț de gură zâmbetul veni-n lăfăi !
mi te-am iubesc, bâlbâiul nu se dezminți,
simțeam cum sângele dădea năvală-n petecul de obraz
nedezlipit de chipul tău încă din cântatul de cocoși …
și nici măcar un respir nu îndrăzneam mai adânc,
din teama să nu tulbur …
dar clipa, clipa se intrase-n fibrilație !
și-așa un dor de tu mă cuprinse, că timpului i se făcuse rușine, timpului !
timpul, eh …
de câte ori el …
stăteam cu coatele pe dureri și gândeam
cum să mă descotorosesc de depărtări – cu fiecare boare de aștept,
vedeam cu ochii mei orizonturi cum își ridicau poalele-n brâu, ei și ?
nimic nu mă ademenea !
însăvârșisem minciuna,
iar acum căutam să mă deschid în fiecare reavăn de vers …
și cât fertil se deschidea,
până când coborâsem în gara murdară de pustiu …
Leorda !…
ce nume-n predestin …
și nu mi te erai !
Hangerul mușca din sistol … ah …
sfertul academic nu-mi era străin,
dintotdeauna îmi plăcuse să dau clipei acel polei de mister
ce doar așteptul putea înfăptui …
și cât dezlănțui mai apoi în brațele ce se-ndeveniseră liane
în cuprinsul trupurilor ,
și cât freamăt în strânsul îmbrățișărilor,
și cât respir sugrumat de flămândul buzelor cimentând sărut …
și-n marea de atins cuvintele mai mult un sughiț!
hainele se pleoștiseră-n pleoape,
mai că nu lăcrimau !
dar o bură, ca din ceață, frământa acest mister,
chiar dacă prins în trandafir cenușiu …
un frig obraznic se strecurase lângă gleznă, semn !
că țurțurii oului piciorului erau în călduri,
dar punctul de topire ne aștepta la 188 !
și ce strângere-n inimi aveam pe drumul de costișă …
ah tu, inimă !…
mi-ai păstrat în viu tremurul acela de nestăvilit din piciorul
ce apăsa pedala de accelerație,
emoție de emoție !
până-n rotulă !
și fiecare mușchi în parte-și-avea atât încord, atât încord …
simțeam cum muscă anvelopele din asfalt !
ați mai auzit așa nerăbdare ?
motorul își insemina accesele de gripă printre bătăile inimilor noastre, încercând să le dispare-n iminența apropierii firești, naturale … ah tu, clipă !
priveam peste umăr,
gara-n pustietatea mă trimetea la GARĂ PENTRU DOI,
ce fascinant joc al întâmplării,
abia acum audeam țipetele asfatului mușcat de cauciucurile mașinii
și gândeam prin oceanul de clipă cât rod mi-a dat DUMNEZEU,
mi te-adusese-n respir !
… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?
———————————-
Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ
Dumbrava Roșie
10 mai, 2018
