Diana CIUGUREANU-ZLATAN: Timp fără granițe dintre el
Timp fără granițe dintre el
Mai știi, iubite, cum ne-au ascuns în taina lor, cele mai frumoase povești, scrise cu ultimele picături de credință?
Și îți mai amintești cum ne trezeau îngerii cu melodia primelor zâmbete de regăsire?
Atunci, iubite, ti-am desenat chipul din norii plini cu roua iertării întregii lumi
Și a fost ceasul când se număra numai în inimile noastre eternizate.
Dacă ai fi știut, iubite, cum îți biciuiam inocența prin spiniii păcatelor spălate cu strigătul sărutului singurătății…
Eu cred că era micul popas în brațele Lui Dumnezeu de atâta tortură a timpului spre mântuire…
Nu mă pedepseai, iubite, decât cu uimirea unui univers îndrăgostit de acea minciună a neputinței noastre
Și îți șopteam să mergem cu degetele împletite precum firele de pâine plămădită cu tihna inimii de mamă.
Îmi cereai, iubite, să nu te mai sufoc cu pașii mei prin venele tale, iar eu tot închideam ochii de atâta clipit al genelor tale…
Vedeai, iubite, cum mă renaște moartea umilinței de a te fi binecuvântat să-mi culegi sufletul din rugina petalelor?
Iar dacă dangătul clopotului turnat din nevăzute, ne perinda prin lanuri de descântec,
Eu îți povesteam cum mă strigași cu tot cu lutul vetrei obosite fără un foc al glasului strămoșilor împăcați cu tine.
Atunci se cerneau ecourile epidemiei de trădare scurtând rătăcirea prin semănatul de bine durut.
Iubite, întinde mâna spre tot ce mi-ar surpa ziua în noapte și noaptea în zi
Numai ca frântura de secundă în care te vei fi concrescut, iubite, cu un anotimp îmblânzind toate zilele anului ferfenițate de mirarea că nu erai,
Se prelingea ca mierea din sticluța rugăciunii vestind pălălaia primei științe a dorului sondând stele cu lupa smereniei.
——————————-
Diana CIUGUREANU-ZLATAN
9 mai, 2018
