Olguța TRIFAN: Rondelul…
Rondel, rondelului
Între pereţi de sticlă-aşez rondelul,
Să nu-l atingă praful ori uitarea,
Să-l vadă soarele, să-l ştie cerul,
Iar omul să-i iubească armonizarea.
Orice poet să vadă-n el modelul,
Dorind să-i cânte-n rimă-mbrăţişarea.
Între pereţi de sticlă-aşez rondelul,
Să nu-l atingă praful ori uitarea.
Iubiţi-l şi-i slăviţi înfăţişarea!
Lacrimi din suflet curs-au prin penelul
Poetului, ca să-şi atingă ţelul:
Un giuvaer în versuri – alinarea.
Între pereţi de sticlă-aşez rondelul…
Rondelul iubirii în iarnă
Poveşti de dragoste răsar sub fulgi de nea,
Iar inimi calde fac cuib sub albul lor,
În foc lumesc se contopesc un el şi-o ea,
Zăpezi-vitralii închipuind din dor.
Ecouri în clepsidră pot acum să stea
În praf de stele ce îmbrăca-vor nor,
Poveşti de dragoste răsar sub fulgi de nea,
Când inimi calde fac cuib sub albul lor.
Cu fulguite buze focul să şi-l bea
Ca pe-o licoare din nesecat izvor,
Nectar prielnic şi leac izbăvitor
Iubirii ninse lin cu străluciri de stea.
Poveşti de dragoste răsar sub fulgi de nea.
Rondelul iubirii
Eu, floare, pe-ale tale braţe,
Învăluie-mă-n raze de lumină
Cu-a ta privire rourată, lină,
Vârtej al vieţii să nu mă înhaţe.
Plasă de vise să m-agaţe,
Să mă îmbeţi cu roua ta divină,
Eu, floare, pe-ale tale braţe,
Învăluie-mă-n raze de lumină.
Şirag de stele prins pe aţe
În nopţile prelungi cu lună plină,
M-ai întrupat în floare făr’de vină,
Înger al marilor speranţe…
Eu, floare, pe-ale tale braţe.
Rondelul clipei de preţ
Pe umeri goi luna îmi aşează stele,
Iar toamna frunze ruginii pe pleoape,
La tine în braţe şoapta să mă cheme,
Crinii treziţi din cupe să te-adape.
Nisipul din clepsidră în valuri geme,
Mi-eşti roua vieţii, clipa e aproape,
Pe umeri goi luna îmi aşează stele,
Iar toamna frunze ruginii pe pleoape.
M-oi înălţa cu tine în zbor, devreme,
Şi ne-om iubi în spaţiile toate.
De pled tomnatec nu ne mai încape,
În iarna vieţii purta-vom crizanteme.
Pe umeri goi luna îmi aşează stele…
Rondelul şoaptei de amor
Erai, atunci, cea mai frumoasă
Şi te sorbeam, laguna mea târzie,
Când, cu privirea luminoasă,
O viaţă transformai în poezie!
Sub geana nopţii, tu, sfioasă,
Captivă-ntr-un sărut de curtoazie,
Erai, atunci, cea mai frumoasă
Şi te sorbeam, laguna mea târzie!
Imi erai dulce-dureroasă,
Cu trup perfect în gust de ambrozie
Şi îmi şopteai, minunea mea târzie,
Că-mi vei fi luna luminoasă,
Iubita mea, cea mai frumoasă!
——————————
Olguța TRIFAN
4 mai, 2018
