Cuvânt și iubire

– Christos a Înviat, se aude vocea puternică și karismatică a prietenei unioniste Larisa Munteanu, pe speakerul telefonului meu.
– Cu Adevărat a Învat! Iubita, mă bucur să te aud! Mâine plecăm?
– Pornim la Bălănești azi, nu mâine, Diana! Vei fi pregătită pe la ora 12.00?
– …Păi cum așa? Poate mergem mâine totuși? Sau poate plecați fără mine? Eu nu sunt pregătită…
– Ei, Diana, Vladimir Ursu numai azi are posibilitatea, căci mâine se ocupă de semănat și Gheorghe Scutari merge să filmeze, am vorbit cu el deja, hai, trecem să te luăm și sunt convinsă că va ieși un filmuleț minunat! Vei vedea!
– Bine, scumpa, dacă e azi, las totul și mă mobilizez, căci am de pregătit iile, cea tradițională și cea în stil etno, de la creatoarea Elena Etcu.
– Lasă că reușești, Diana! Bine, ne vedem, te pup!
– Pup, iubițica, bine, la 12.00 voi fi gata.

Mi-a căzut podul în cap. Ei, cum să merg eu așa, brusc, la o filmare istorică? Of, deja să reușesc măcar cât de cât. Ce dorință am să o sun că nu pot și gata. Iată nu merg. Să facem fotografii cu un tricolor pe un deal, cu o capră-două behăind în video… Noi fluturând cu drapelul… Bine, în ie și ea, și eu, poate ne facem coronițe, dar iar coafează-te, Diana, iar machiază-te tot drumul, of, de ce să mă chinuiesc eu acum, luată prin surprindere? Oare când voi avea și eu liniște? Cu ia tradițională spălată la fuga și uscată pe ață de soarele generos, cu ia etno găsită ca prin minune printre teancurile interminabile de haine de prin dulapuri și numai pe unde nu au fost înghesuite, cu pantaloni rupți ca la escalarea munților plus stilul de „fată modernă”, de oraș, un pic fițoasă, dacă e să mai ies în lume spre a cuceri fie culmi geografice, fie lume nouă, căci aventura promite multe surprize, atmosferă palpitantă.

Chinuită de mama focului, am pornit de nevoie, spre automobilul cu cele trei suflete de o rară puritate și credință în Reîntregire. M-a luminat însă o minunată idee – măi, ia să mă liniștesc eu înainte de a mă vedea cu prietenii, căci de bine, de rău, mergem la natură, la odihnă, ne vom ozona creierul, ne va bate vântul în față, ne vom scălda în verdele codrilor, vom fi patru suflete pline de viață și nerăbdătoare să realizăm un vis de jumătate de an al Larisei – arborarea unui tricolor pe cel mai înalt deal din Basarabia. Cum să mă arăt nemulțumită? Nuuuuu, nu se poate! Starea interioară – sub control! Deci veselă și entuziasmată, în această zi specială!

Zis și făcut. I-am mulțumit Larisei după ce am pupat-o cu drag și cu dor, am și certat-o duios pentru că a pornit pe jos să mă întâmpine, pășind încă greu după fractura, of, miticuța, de la picior. Și avea înainte un munte de urcat azi… Am pornit veseli, glumeți, avizi de aventura multașteptată, precum și concentrați la scenariu, mesaje, elemente de atmosferă…

Iată-ne și pe drumurile satului Bălănești, găsit cu bucurie, pe GPS-ul de la telefonul meu mobil, ca să mai interogăm ceva săteni legat de calea spre culmea dealului. Cum să nu observăm magazinul pentru a ne asigura din discuțiile cu vânzătoarea că suntem pe calea cea dreaptă? Automobilul a rămas sub supravegherea primei noastre prietene de la Bălănești – exact, vânzătoarea, care s-a adeverit a fi mama unei viitoare prietene de suflet – Diana Bodrug, patroana. Am descoperit o fire nobilă șîn ea și am cunoscut-o ulterior și în una dintre fiicele Doamnei Diana – Alina Bodrug, care o ajută pe mama sa și este as în domeniul IT la nivelul organizării unor seri de neuitat la barul karaoke din acest complex comercial de la poalele dealului.

Toată lumea întâlnită în drumul nostru vesel spre ademenitoarea culme, ne-a răspuns cu căldură și prietenie. Dacă tot urma să purtăm ii la filmare, hai să ne facem griji cât privește a doua coroniță, căci cu una ne aprovizionasem. Păpădiile ne zâmbeau prin galbenul copt parcă special așteptându-ne să le culegem spre a străluci ca adevărate cosânzene cu coronițe împletite din bogățiile unei primăveri bogate. Anul Centenarului și miracolele lui plus magia celei mai înalte culmi de relief basarabean… Mai e ceva, dragi creștini – satul Bălănești este baștina unui Arhimandrit propus spre canonizare – Ermoghen, care în perioada dinainte de trecerea la cele veșnice, a fost îngrijit de medicul Larisa Munteanu, cea care cunoaște multe minuni despre viața Părintelui fondator al Academiei de Teologie de la Chișinău, Biblioteca acestea purtându-i numele…

Nu aveam cum ști ce frumusețe sau chiar ce minunăție de fântână cu ciutură vom găsi spre vârf de deal. Nici că o vom supranumi Fântâna Iubirii sau Fântâna de Miere. Dacă voi scrie un roman, explicațiile nu vor întârzia să potolească setea de romantism a cititorilor. Deocamdată, rămânem surprinși gâfâind la deal, cu butelii de apă pentru patru suflete înaripate de viitorul film turnat în spirit unionist. Păpădiile ne-au fost un real „sprijin” prin popasurile frecvente fie și de câteva secunde, dar concepute strategic din start, la prima fază de „alpinism”. Am mai gustat apa dintr-o fântână, pentru a ne motiva un popas mai „serios”.

În cele câteva minute de discuție cu Vladimir Ursu cât îi așteptam pe Larisa și pe Gheorghe, îmi amintesc tristețea din glasul lui atunci când veni vorba despre viața satului basarabean, văzut prin prisma priveliștii acelor case de pe deal, care uitată, care of… Știu că am evitat să-l contrazic, deși eram puternic tentată când și-a exprimat oroarea de a locui într-un asemenea colț de lume, uitat parcă de civilizație. Știu sigur că aș fi exclamat: Dar eu aș dori să locuiesc chiar aici, chiar pe acest deal. Că o fi fost oboseala sau internetul, care mi-ar permite să-mi desfășor activitatea curentă și aici, cu brio, nu mai știu ce mă determinase să tac. Ca prin minune…

Mai o fotografie, mai o secvență video, mai un vers de Eminescu fredonat, deși seara pe deal încă nu se lăsase ca în acel cântec ce ne însoțea prin doar câteva fraze muzicale, căci „publicul” a solicitat ceva mai vesel, pentru a ne vedea mai repede pe culmea țintită.

Ehehei, și când ni s-a deschis în fața ochilor o poiană ca aceea, măi, oameni buni, dar ce foișor fără acoperiș, ce-i drept, dar grinzile erau la locul lor și au „acceptat” cu ospitalitate, tricolorul Larisei Munteanu, adus de la Biserica „Uspenia” din orașul Botoșani, unde a primit taina sfântului botez însuși marele nostru poet național Mihai Eminescu…

Nu am fi rezistat să trecem pe lângă acea masă lungă, cu scaune pe ambele părți, unde Larisa ne-a „întărit” cu biscuiți procurați de ea la o stație PECO și cu câte două bomboane marca „Bucuria”. Noi, basarabenii, le numim ciocolate „minunății”. Am reușit să ne „facem frumoase”, iar coronița a doua așa a și rămas doar în proiect, mai ales că prin culesul de flori chiar am facilitat exercițiul „alpinist”.

Se auzeau de undeva, de aproape, voci vesele, la frigărui probabil. A mai „zburat” tur-retur un automobil decapotabil, pe seama căruia făceam glume să nu mă fure. Nu știu de ce Larisa „se temea” pentru mine, dar .în schimb, aveam un motiv în plus de a ne continua lanțul inocentelor noastre „nebunii”. Iar dacă e să redevenim serioși sau cel puțin responsabili în depănarea firului poveștii trăite la Bălănești, detaliem prin a deconspira identitatea aflată ulterior, a proprietarului mașinii numai bune pentru safari. Era chiar un frate al celebrului Vlad Braşoveanu, specialist în transplantologie, cunoscut nu doar în România, acolo unde locuieşte şi activează, ci în întreaga lume. E conferenţiar universitar, medic primar chirurg, şeful Secţiei de Transplant Hepatic „Dan Setlacec” a Institutului Clinic Fundeni Bucureşti, dar s-a născut în 1968 în satul Bălăneşti, r. Nisporeni. Nu exclud faptul că faimosul medic a și procurat aceste automobil, dăruit probabil fratelui său. Tot de pe la săteni am auzit ce darnic și grijuliu este Vlad Brașoveanu în raport cu rudele sale.

Hai că am pornit pe ultimele sute de metri, spre cele două mari antene de pe culme. Am ales-o pe cea a Serviciului Hidrometeo, ca să nu fim cumva „învinuiți de bruiaj” în preajma celeilalte antene a unui operator de telefonie mobilă, care la rânbdul său, bruiază undele companiei concurente, precum glumesc localnicii, dar și precum am simțit „pe pielea mea”, adică prin lipsa de conexiune la internet în mai multe zone ale satului.

Am cam rămas în urmă și Larisa mă aștepta deja să mă îndemne să grăbesc pasul, zicându-mi să las messengerul, la care eu am răspuns: care messenger, Larisa?! Calul! Am făcut selfie-uri cu el în depărtare, pentru redarea coloritului rural în viitorul album de pe rețelele de socializare. Oricum nu m-au cruțat prietenii, căci eram la limită dacă era să însumăm timpul necesar filmărilor și coborârii dealului la lumina zilei.

Încă de la poalele dealului, Vladimir Ursu ochise un harag pentru tricolor, meșterindu-l cu pasiune. Gheorghe Scutari l-a arborat cu bucuria
împlinirii unui mare vis. Eu cu Larisa aveam o altă preocupare între timp – definitivarea machiajului. Deși îi păreau cam groase, sprâncenele pentru care mă responsabilizasei, le-a agreat imediat și procesul era „supravegheat” din diverse perspective, de camera lui Gheorghe.

Textul nu trebuia scris în prealabil – eram foarte inspirați în a ne saluta frații de peste Prut de pe cel mai înalt deal al Basarabiei, de unde pot fi văzute noaptea, luminile orașului Iași, precum mă bucurase mama ulterior, ea fiind profesoară de geografie.

Cuvintele, frazele, regia erau parcă pe seama Bunului Dumnezeu, care se simțea că a pus mila, unde noi am pus mâna. Era Voia Lui, era o Binecuvântare, prin care misiunea noastră devenise o reală sărbătoare în Anul Centenarului Marii Uniri. Era o nouă formă de manifestare a magicului an 2018, anul Reîntregirii Basarabiei cu România. Așa l-am așteptat să se impună, așa va rămâne în conștiința noastră, a unioniștilor – anul istoric, anul Reunirii fraților începând de la consolidarea forțelor din Basarabia, unde prin răbdare, iertare, iubire, mișcarea unionistă a luat amploare și va prospera în continuare.

Un important prilej este acum, unirea noastră în jurul candidatului la funcția de Primar General al celei de-a doua capitale românești – Chișinău, Dl Președinte, Deputatul Constantin Codreanu. Iar dacă am avut cu toții, intervenții în direct pe facebook, de pe telefoanele mobile, formula noastră de adresare a fost una inspirat schițată ad hoc, de Vladimir Ursu:„ Candidatul nostru la funcția de Primar General al municipiului Chișinău este Reîntregirea Basarabiei cu România!”

I-am mulțumit în suflet și prin cuvinte dulci, autenticei unioniste Larisa Munteanu pentru generarea permanentă de idei minunate întru apropierea ceasului reîntregitor. Le-am mulțumit bravilor cavaleri pentru atâta dăruire necondiționată și cu succes. I-am mulțumit Domnului pentru ziua însorită și pentru forța echipei noastre. I-am mulțumit Părintelui Ermoghen pentru Harul de a face minuni.
Fără falsă modestie, filmul este luminos și viu. O melodie potrivită: „Acasă-i România”…

În loc de epilog

…Coboram obosiți frumos, cu conștiința împăcată prin încă o zi de voluntariat în numele dragostei pentru acest popor nobil, de care suntem atât de mândri. Și iată că am rătăcit cărarea… Oricum toate drumurile din deal duceau la magazinul lângă care fu parcată mașina noastră. Iată însă că în acel drum „greșit” ne depășește un automobil cu un tânăr vesel la volan, alături de care ne privea un băiețel de 4 ani. Când însă să o fac pe profa mustrând prietenosul localnic pentru nerespectarea regulilor de circulație rutieră, mai apare o privire inocentă din spate. Am trecut deci la alt nivel de comunicare, care de această dată, s-a soldat cu idei constructive: înghețate pentru fete și câte o cafea la magazinul cu bar, iar pentru coechipierii noștri Gheorghe și Vladimir, ceva mai „serios”. Pe acel drum aparent impracticabil, măiestria șoferului se manifesta uluitor. Am ajuns la concluzia că nu mai este copilașul în pericol așa precum ne speriasem noi inițial.

Am și uitat de toate în timp ce ne unea la karaoke, melodia „Cântă cucu-n Bucovina”, dansam, eu am scos un tricolor din geanta Larisei, momente difuzate live pe facebook. Cântecele se doreau motive de tergiversare a plecării noastre. Apăreau idei de ședință foto pe trei scaune albastru, galben, roșu… O seară de pomină, colorată cu adevărat spectaculos și pe placul inimii. Ospitalitatea a fost ca la codru: vin mult, alb, aromat, deși pentru noi, oaspeții, era un simbolic semn de căldură și încredere stabilită spontan, firesc, între frați.

Totuși forța miraculosului Centenar al Marii Uniri și-a lăsat amprenta. Am făcut schimb de numere de telefon. Cineva a inventat că a doua zi va fi omagiat și noi neapărat să venim. Care a crezut, care nu, dar eu am venit la zi de naștere, La Bălănești, ca abia spre seară să mă dumiresc că s-a trișat. Au urmat și scuzele, dar nu mai conta nimic decât bucuria comuniunii spirituale. Bucuria cuceririi celui mai înalt deal, bucuria apei vii de la acea fântână nouă cu ciutură, bucuria serilor de karaoke, bucuria de a mă crede acasă întru-un sat basarabean cu lume dragă, de care mi-e dor și acum și la care voi reveni neapărat cu frații de peste Prut, nerăbdători să doneze carte românească, pe lângă o părticică de suflet, așa precum am lăsat noi, pentru totdeauna, o parte din noi, la cuceritorii prieteni de pe verdele „munte” al Bălăneștilor…

———————-

Diana Ciugureanu-ZLATAN

Chișinău

2 mai, 2018