Victor COBZAC: Două mâini
DOUĂ MÂINI
Pumnul strâns,
Ce crunt lovește,
Cu falange înțepenite,
Energia izvorăște,
Ca vulcanul,
Din adâncuri.
Două palme ostenite
Știu să are,
Știu să doară,
Să trezească toți fiorii
De pe-o coapsă
De fecioară.
Știu s-aducă bucurie,
Știu o lacrimă să șteargă,
Unde-l duce mintea, omul,
Știu din urma lui
Să meargă.
Știu s-adape o tăcere,
Știu s-aline o tristețe,
Știu să plângă în tăcere,
Mai ales
La bătrânețe.
Știu să sape în cuvinte,
Știu să sprijine-o bărbie,
Știu atunci când e nevoie,
Să dea jos o pălărie.
Semn ce poate
Spune multe,
Meargă pe tăișul lamei,
Știu să mângâie o frunte,
De copil,
La sânul Mamei.
Știu s-aline o durere
Și să intre în țărână,
În cea care le-a născut,
Știu să prindă
Rădăcină.
Știu să zboare în adâncul
Cerului brodat cu stele,
Știu a fi ca Pâinea caldă,
Când ușoare,
Când mai grele.
Știu s-atingă cu arcușul
Strunele la o vioară,
Iar atunci când vine timpul,
Știu să țin-o lumânare,
Până la urmă
Știu… să moară.
—————————-
Victor COBZAC (VicCo)
Chișinău
24 aprilie, 2018
