Anatol COVALI: Poesis
Şi-aş dori…
Nu sunt trist şi nu mai gem. Mă nărui,
dar surâd de câte ori mă frâng.
N-o să ştiţi nicicând din vina cărui
sentiment numai în mine plâng.
Voi vedeţi privirea mea senină
şi-admiraţi cutezătoru-mi mers,
care trece-n iureş prin lumină
spre-a parcurge-ntregul univers.
Cât mă bucur că mai pot ascunde
umbletul, adesea doar târâş ,
pe poteci ce-ncep să se înfunde
sau se surpă-n veşnic coborâş.
Şi-aş dori să plec râzând în hohot,
când voi auzi-n azurul meu
răsunând al despărţirii clopot
cu blândeţe tras de Dumnezeu.
Nu vreau să fiu la modă !
Nu vreau să fiu la modă,
purtând tot ce se poartă,
cântând pe-o liră spartă
cea mai absconsă odă
spre-a-mi fi viaţa comodă.
Eu sunt nebun. Fac artă
pe care-o cred mulţi moartă,
căci nu-i bloc, ci pagodă.
În versuri ard vibraţii
şi-n rime armonie,
Eu fac o poezie
ce nu visează-ovaţii,
ci cuceriri de spaţii
în sfânta veşnicie.
Creez o lume vie,
eterne constelaţii.
Urăsc tot ce arată
urât şi-absurd. Mi-e greaţă
de cei ce-au făcu piaţă
din arta minunată
şi-o vând cât mai stricată,
lipsită de-orice viaţă,
făcând din dimineaţă
o noapte îngălată.
La modă-s impostorii
ce pun pe-urât accentul.
E doldora prezentul
stupid de false glorii.
Măreţele victorii
frizează doar momentul,
în timp ce eu talentul
îl dăruiesc splendorii.
Şi-aş dori…
Nu sunt trist şi nu mai gem. Mă nărui,
dar surâd de câte ori mă frâng.
N-o să ştiţi nicicând din vina cărui
sentiment numai în mine plâng.
Voi vedeţi privirea mea senină
şi-admiraţi cutezătoru-mi mers,
care trece-n iureş prin lumină
spre-a parcurge-ntregul univers.
Cât mă bucur că mai pot ascunde
umbletul, adesea doar târâş ,
pe poteci ce-ncep să se înfunde
sau se surpă-n veşnic coborâş.
Şi-aş dori să plec râzând în hohot,
când voi auzi-n azurul meu
răsunând al despărţirii clopot
cu blândeţe tras de Dumnezeu.
Încredere
Îmi amintesc de multe ori de mine
şi vreau să fiu aşa cum am mai fost,
mergând plin de curaj spre zări senine
şi dându-i vieţii mele trainic rost.
Nu mi-am plecat genunchii niciodată
şi cât voi fi pe lume n-am să-i plec,
iar inima-îmi va fi mereu curată,
căci nu se va păta sub vreun eşec.
Stăpân pe gânduri şi pe sentimente
am să înnobilez orişice zi,
atâta timp cât gândul meu prezent e
în bucuria sfântă-a lui a fi.
Şi sufletu-mi nu va-nceta să spere
că spre-nnoiri voios am să purced,
primind de la destin acea putere
ce li se dă doar celor care cred.
Visez să-nving
În noul sens
unde-am făcut popas
trăiesc intens
tot ce mi-a mai rămas.
Nu las nimic
să curgă în zadar
făr’ să-i ridic
în împlinire-altar.
Nu pot s-accept
în timp risipi sau furt,
când drumul drept
de-acum e-aşa de scurt.
Orice minut
fără de rost şi sec
e perceput
ca un imens eşec.
Din prea puţin
încerc să fac mai mult
şi să obţin
din şovăieli tumult.
Vreau pisc cu pisc
semeţ să îl ating
şi orice risc
cântând să îl înving.
—————————–
Anatol COVALI
București
26 aprilie, 2018
