Viorel Birtu-PÎRĂIANU: Poeme
PAȘI CĂTRE CER
mă adresez nimănui
cu speranța deșartă
de a mă auzi cineva
am înconjurat zidurile lumii
în flăcările sufletului
am mers înainte
m-am trezit în genunchi
pășind apoi în cruce
pe aleile murdare ale anilor scurși
în puritatea cuvintelor nerostite
mă loveam la fiecare pas
de cioburile timpului
rătăcit în singurătăți atemporale
răstignit între paginile goale
obosit de cicatricile universului
căutând Calea
zi de zi
pășesc către cer
CUVÂNTUL
așteptam încordat așteptarea
ce azi nu venea
mă întrebam
pierdut în trecut sau poate în alte întrebări
ce așteptam, nu știam
nici azi nu știu
istovit, plecam
pe unde nimeream
mă loveam aleatoriu de gândul căzut
mi’s oasele frânte de renunțări programate
trist, m-am așezat în colțul luminii
așteptând
aici nimic nu își avea rostul
târziu am înțeles
nici eu
eram damnatul din cetate
furios am cuprins bezna în palme
i-am dat drumul în lume
mă deranja culoarea ei
desfigurat de întrebări
am rămas pe țărm, să număr anii
zidurile cetății au căzut sub imperiul timpului
a rămas doar ruina
se cățăra pe pereți căutând împlinirea
e neagră noaptea
mai cântă doar cucuveaua
pe umerii timpului
plouă mult, nu’i așa
am întins mâinile către cer
erau arse de întrebări
a rămas doar cuvântul
răstignit pe o cruce
SURÂSUL ÎNGERILOR
cine știe unde plecăm
de ce plecăm
lăsând în urmă lacrima și dorul
suntem aici pentru a zidi iubire
apoi vom păși
sau poate vom zbura
păsări călătoare
căutând un cuib
în care să adunăm stropii de iubire
bob cu bob
la răsăritul zărilor
în lacrima norilor
străbatem timpuri, gânduri, ape
opriri provizorii
în drumul către cer
închizând o ușă
o durere nestinsă
înnoptând firesc în palma sufletului
o liniște oarbă
în cercul cuvântului
o bătaie ușoară de înger
în templul luminii
pășind pe câmpia
unde Dumnezeu își mângâie pruncii
(Din antologia ASCIOR 2017, editura TEOCORA 2018)
——————————–
Viorel Birtu-PÂRĂIANU
Constanța
21 aprilie, 2018
