Nicu GAVRILOVICI: Poezii
Privind în oglindă
Văd doar un om perfect de imperfect,
Un înger la aripă c-un defect,
Un bulgăre întunecat de tină
Ce fură apoi dăruie lumină.
Văd umbra celui care aș fi fost
De vieții-nțelegeam ascunsul rost,
Un sâmbure-ncolțit în alte sfere,
Al sufletului rod dorind s-ofere
Celui flămând, având veștmântul rupt…
Calvarul greu al dragostei, abrupt,
Silindu-mă a îl urca mereu
Spre-a întâlni în vârf pe Dumnezeu.
Sunt doar un om, atât… Sunt cel ce sunt,
Ce zilnic umbra proprie o-nfrunt.
Îmi este frig
Mai lasă-mă să te ating, nu plânge,
În vene ți se zbat vâltori de sânge
Pe care palma mea, fugară arcă
Încearcă în Eden să se întoarcă
Mai lasă-mă, nu plânge, să te-ating,
Cu sărutări și șoapte să te ning,
Purtată de-ale-mbrățișării valuri
Să te depun pe-ale saltelei maluri
Ca pe o scoică ce ascunde perle…
Să fiu ocnașul osândit la gherle
Ce-n inimă te port ca pe-o icoană
A unui înger fără de prihană.
Să te ating mai lasă-mă, nu plânge…
Îmi este frig… Porți flăcări calde-n sânge…
—————–
Nicu GAVRILOVICI
20 aprilie, 2018
