Cuvânt și iubire

În urmă cu 6 ani am inițiat un proiect numit TAINA SCRISULUI
Mi-au răspuns atunci 50 de corespondenți (ale căror eseuri au fost publicate în mai multe reviste de pe internet. Pentru a le accesa vă recomand REVISTA CONFLUENTE LITERARE unde sunt foarte bine grupate:

http://confluente.org/xx/xx/search/

Bateți: “TAINA SCRISULUI” și vă vor apărea materialele. În cazul în caredoriți să le citiți sau consultați…sau să vă inspirați (mă refer la formatare!!!)

Dacă dvs. doriți să participați la acest proiect v-aș ruga să îmi trimiteți materialele până la data de 1 mai 2018, deoarece lucrez la o carte care va conține aceste eseuri.
Aceasta va fi prezentată la Congresul Academiei Româno-Americane care va avea loc la Cluj în luna mai.

Mult succes!

Cartea nu este sponsorizată, așa că cheltuielile de publicare îmi revin tot mie!
Vă rog sa citiți și textul de mai jos, text pe care l-am trimis (ca invitație) în anul 2012… (trecut-au anii!)

Distinși prieteni

Ma adresez colaboratorilor care mi-au trimis pe parcursul anilor materiale literare spre publicare.

Încerc să inițiez un proiect  – un grupaj de eseuri cu titlul TAINA SCRISULUI adică primii pași pe care i-ați făcut în domeniul scrisului
și continuarea acestora până în zilele noastre.
O descriere a evoluției dumneavoastră de scriitor.
Realizări, prietenii literare, consacrare…
Eventual învățatorii, profesorii, bunicii, părinții carev-au initiat în Taina Scrisului.

Poate într-o zi vom publica și o carte. (A VENIT VREMEA!)

V-aș ruga să folosiți un titlu simplu de cel mult 5 cuvinte.

Pe cei care doresc sa participe, îi rog sa îmi trim ită materialul sub forma de eseu (proză), de cel mult1000 de cuvinte (adica aprox 2 pag A4 font Arial 12) și o fotografie portret sau bust,

Cu prețuire,
George ROCA
Rexlibirs Media Group
14 iulie 2012

***

Taina scrisului – Fă bine ce faci !

Am început să scriu de când eram la şcoala primară. Poate acestă meteahnă mi se trage de la admiraţia pe care o aveam faţă de fosta mea vecină, Doina Coman (alias Ana Blandiana) din Oradea. Surorile Coman, Doina şi Geta, locuiau într-o cladire lipită de-a noastră. Vroiam şi eu să fiu „scriitor” cu tot dinadinsul! Aşa că m-am zbătut destul de tare… să mă perfecţionez, sa scriu cât mai bine, să fiu publicat. Iubeam orele de limbă şi literatură română! Am avut profesori excelenţi care m-au încurajat. Printre ei, pe Gheorghe Grigurcu la liceu – renumitul critic literar din zilele noastre – şi apoi la facultatea de filologie pe distinşii Aurel Dragoş Munteanu, Iosif Pervain, Traian Blajovici, Cornel Săteanu, Dumitru Pop, Maria Alexandrescu-Vulişici, Valentin Chifor – toţi profesori universitari mai târziu – şi chiar şi pe Stelian Vasilescu, secretarul literar al teatrului din Oradea pe care trebuie neapărat să îl menţionez. La fel şi pe fraţii Lucian şi Ovidiu Drimba, ambii profesori universitari şi scriitori, personalităţi care au sclipit pe firmamentul literaturii române contemporane.

Încercam să scriu cât mai bine! Corectam, ştergeam, refăceam un material cu multă meticulozitate. Mai târziu, în vremea studenţiei, mi-am găsit şi un slogan pe această temă, un dicton latin, „Age Quod Agis”, adică „Fă (bine) ce faci!”. Am început să studiez, să mă ocup mai minuţios de studiul limbii şi literaturii române, de stilistică, de exprimare, să frecventez diferite grupări şi cenacluri literare din Oradea şi mai apoi din Bucureşti, unde m-am mutat din oraşul de pe Crişul Repede. Am avut modele vii scrierile lui Eminescu, Labiş, Blaga, Goga, Arghezi, Paraschivescu, Stănescu, Creangă, Istrati, Barbu, Călinescu, Buşulenga, Sadoveanu, dar şi ale scriitorilor străini de alde Balzac, Cehov, Kafka, Twain, Dreiser, Galsworthy, Esenin, Orwell, Shakespeare, Khayyam, Eco, Coelho şi mulţi, mulţi alţii.

Primele roade? Mi s-a publicat câteceva, pe ici pe colo, de la revista „Viaţa Studenţească” şi „Flacăra” din Bucureşti, până la „Crişana” din Oradea. Apoi am făcut, o vreme, o pauză de scris destul de substanţială, timp in care m-am (stră)mutat în Australia. Am cărat cu mine, ca mai toţi românii emigranţi, valize pline de carţi româneşti. Vroiam să mă înconjor de o mică Românie… literară, pentru a nu fi chiar atât de singur printre străini, pentru a nu uita de prieteni, de strămoşi, de limbă, de cultura mea naţională. Cărţile m-au ajutat să suport mai bine dezrădăcinarea şi m-au făcut să îmi reiau meteahna scrisului. Noi, cei aflaţi în afara graniţelor perimetrului naţional am încercat deseori să ne aducem aportul la literatura ţării de unde am plecat, la cultura acesteia. Prima mea lucrare a fost „Însemnele statului român contemporan”. Am simţit atunci că sunt obligat, că trebuie să fac cunoscut conaţionalilor mei aflaţi în străinatate importanţa acestor simboluri. Cu toate că, aici la Antipozi, nu am avut la îndemână prea multe informaţii bibiliografice, lucrarea a fost destul de consistentă şi bine primită de cititori. A fost publicată în cateva reviste româneşti şi mai târziu, graţie internetului, a ajuns să fie cunoscută şi celor din afara Australiei. Prinzând curaj, am început să scriu de toate, abordând diferite genuri precum poezie, jurnalistică, eseu, studii, comentarii, interviuri, critică literară, note de călătorie, povestiri şi literatură pentru copii. Numărul acestor producţii personale a depăşit peste o mie ca număr, fiind tipărite în 6 cărti (aprox. 1.100 de pagini) și în peste 50 de publicaţii româneşti de pe patru continente.

Pentru a ne perfecţiona „uneltele scrisului” este nevoie de a se ţine seama de mai multe reguli. Să citim cât mai mult, să învăţăm de la alţii – cu precădere de la specialişti ai scrisului -, să comparăm, să analizăm, să ne perfecţionăm stilul şi vocabularul limbii în care ne exprimăm. Aş putea zice că am învăţat mai multă limbă şi literatură română de când sunt în Australia decât am acumulat pe parcursul anilor de şcoală din România. Acolo era o necesitate, aici o fac din plăcere! Scrierea literară presupune un meşteşug al cuvintelor, care se bazează nu numai pe talent, ci şi pe studiu. Şi apoi, imboldul de a mai scrie, de a mai produce literatură, ţi-l dă şi bucuria publicării producţiilor personale, bucuria de a-ţi face cunoscute ideile şi simţămintele şi bucuria creată de aprecierile cititorilor.

Pentru cine scriu? Pentru mine în primul rând! Îmi place să îmi citesc şi recitesc lucrarea, să o admir, să o critic, să o cresc ca pe un copil drag şi abia apoi să o prezint cititorilor mei. Aştept reacţiile acestora… Şi astfel simt că trăiesc, că pot să comunic cu lumea, că pot să fac cunoscut ceea ce gândesc, că pot să fac ceva util pentru oameni.

Cum scriu? Caut să mă supun unor reguli învăţate cu timpul. Caut în ceea ce scriu sa fiu corect, sobru, dar binevoitor – optimist chiar – să am un echilibru în prezentarea faptelor, să mă informez cât mai bine consultând cât mai multe izvoare bibliografice, să nu intru în polemici (nici chiar politice! Sic!), să nu devin monoton, adică să scriu lucrări diferite ca tematică, ca stil şi ca producţie literară. Caut să fiu patriot, dar nu extremist, să promovez limba română, dar să nu marginalizez cultura altor popoare. Doresc să îmi influenţez cititorul în a gândi benefic, prezentându-i lucrări care îl liniştesc, îl bucură şi îl fac cointeresat.

Despre ce scriu? Despre ceea ce cunosc şi ştiu! Cultiv idei şi prezint cititorului fapte care mă frământă şi pe mine, fapte care mă fac să îmi pun întrebări, sau fapte care îmi prezintă un interes deosebit. Dar nu zic că nu am şi hobby-uri, plăceri sau bucurii care aş dori să le exprim în scris. Fiind departe de România, nu mă pot implica întru totul în şabloanele clasice, contemporane, sau la modă, şi nici nu sunt atât de curajos precum Tristan Tzara, sau Florentin Smaradache să-mi inventez propriu-mi curent sau mişcare, precum dadaismul sau paradoxismul. Caut să practic sobrietea şi buna-cuviinţă, dar şi parodia şi ghiduşismul (cum îmi spunea odată regretatul George Pruteanu, Dumnezeu să-l odihnească!). Sunt influenţat totuşi de realism, de modernism, dar cel mai bine mă definesc printr-o apartenenţă la mişcarea naivo-optimistă (există oare?), mişcare ai cărei membri în relaţia cu lumea înconjurătoare încearcă să vădă întotdeauna jumătatea plină a paharului! Iubesc oamenii care scriu, îmi place să îi încurajez să producă literatură şi să îi promovez la publicaţiile cu care colaborez.

 ——————–

George ROCA

Sydney, Australia

14 iulie 2012