Marin BEȘCUCĂ: Mă lăsam înțepat de vise
MĂ LĂSAM ÎNȚEPAT DE VISE
… toată noaptea mă fusesem un samovar,
plin de cărbuni, fumegând de sub jar …
simțeam cum îmi fierbe sângele,
simțeam cum îmi iau foc obrajii,
confuz,
mă lăsam înțepat de vise…
primeam orice formă de mișcare în geană,
fâlfâiul îmi umfla ochiul în pene
de-mi cădeau privirile șiroaie,-n perne …
șuieram gâfâit-răgușit, un suspin,
ridicam mâinile să-mi rezem privirile,
baldachin !
trupurile amușinau tremur de dorm,
nu-mi lăsam căderile-n vers la-ntâmplare,
ascultam talpa,
fiorii-mi aduceau undă de vâscol,
vulcanul mă prinsese – simandicos,
sufletu-mi avea pretenții de bal,
un tremur insolent mă tremura de banal,
nici nu-mi primenisem bine altarul de șoapte,
mi se cerea testamentul lacrimei …
încă din noapte …
abia în albastru îmi puteam decolora răbufnirile
celulelor ademenite-nspre marea-ncleștare …
și ce furnic mă urca din picioare !
ochiul ferestrei mi-aducea imagini de mohor,
nu e foton să pătrundă prin rază,
lumina-și avea aură de plumb,
dar cui să-i pese ?
atmosfera emana atâta parfum !
sărutului i se desfăceau bobocii în caldul buzelor
și ce flori de fiori în glastra trupului,
mai-mai că ne-am închide primăvara în noi !
și curgeau aluviunile nopții,
Gara pentru doi se pregătea de erupții …
… frunte-mi plecată-mi numai ție, Cititorule !
——————————
Marin BEȘCUCĂ
17 aprilie, 2018
