Eugenia DUMITRIU: Constantin T. Ciubotaru – Memorii aproape oblice – pretext pentru o autobiografie
La început de primăvară 2018, distinsul scriitor Constantin T. Ciubotaru a lansat pe piața literară din România cartea „Memorii aproape oblice”, cu o elogioasă prefaţă semnată de Romeo Ioan Rosiianu. „Creația artistică, departe de a ne depărta de drama epocii noastre, este unul din mijloacele ce ni s-au dat pentru a ne apropia de ea.” Cu har și talent scriitorul a trecut în pagini de carte propria viață, trăirile, amintirile ascunse cu grijă până în ceasul acesta, în ungherele minții și ale inimii. Ce bine îl caracterizează pe scriitorul Constantin T. Ciubotaru, Sartre în „Cuvintele”, pag 179, (Parcă le-ar fi scris special pentru acest al doilea Caragiale al nostrum):
„- Tu vei scrie, îmi spunea el , iar eu îmi frângeam mâinile.
– Ce am Doamne, de ce m-ai ales?
– Nimic deosebit.
– Atunci, de ce tocmai pe mine?
– Fără vreun motiv oarecare.
– Am măcar ușurința condeiului?
– Nicidecum. Crezi că marile opere se nasc din condeie ușoare?
– Doamne fiindă sunt atât de nedăruit, cum aș putea să fac o carte?
– Străduindu-te.
Eram ales, însemnat, dar fără talent. Totul va veni după urma îndelungatei mele răbdări, a nenorocirilor pe care le voi încerca.”
Cartea „Memorii aproape oblice” este mai mult un pretext pentru o autobiografie amănunțită, pesonajele sunt reale și fiecare dintre ele a jucat un rol în viața autorului alcătuind structural corpul cărții de scriere memorialistică. Scriitorul Constantin T. Ciubotaru este cunoscut cititorilor ca un autor pragmatic, realist, care nu se pierde în efuziuni lirice sau metaforice, cu o definitorie trăsătură sarcastico-umoristică, un stil antrenat și vioi, presărat cu umor și ironie ceea ce-i fac cărțile ușor de citit. Citind cartea „Memorii aproape oblice” am descoperit un autor cu o prodigioasă memorie care folosește cuvintele cu mare iscusință, rămând mereu pe calea adevărului, transformă memorialistica în literatură de calitate, intră în dialog subtil cu cititorul datorită memoriei sale fiindcă cu exactitate realitatea.
Parafrazându-l pe Anais Nin: „De câte ori am refăcut drumul de la început? Unde e începutul? Începutul memoriei sau începutul suferinței”. Conform prefaței la carte semnată de Romeo Ioan Roșianu, a făcut din artă o revanșă și a scris povestea Domniei sale de viață, o extraordinară și captivantă carte de memorii, cu harul scriitoricesc cu care divinitatea l-a dăruit. Trebuie să mărturisec că nu am putut lăsa cartea din mână, am citit repede și în clipa în care am terminat-o, am fost tristă din două motive: Primul a fost acela că pe mulți dintre cei prezentați în cartea de memorii a acestui autor i-am cunoscut personal, al doilea motiv a fost acela că nu cunoașteam întâmplările relatate pe parcursul cărții și aș fi vrut să citesc la infinit să aflu ceea ce nu știam. Credem că ne cunoaștem între noi. Dar am constatat că nu e deloc așa. În cartea „Memorii aproape oblice” semnată de scriitorul Constantin T. Ciubotaru timpul real al trăirii unor evenimente și cel recompus prin rememorare curg în același sens, memoriile sunt structurate pe capitole și faptele sunt prezentate în ordine cronologică. Cartea începe cu capitole despre familie și evocarea copilăriei. Primul portret pe care autorul îl face este cel al tatălui și în același stil sunt descriși aproape toți membrii familiei până la bunici, dar figura mamei domină afectiv și moral copilăria scriitorului, întreaga sa existență și felul său de a înțelege lumea la maturitate.
Acest portret dau cititorului o savoare de neuitat. Mama este cea care îl înscrie pe autor într-o descendență aparte,(Gradul de rudenie cu scriitorul Eusebiu Camilar), care dă impresia că autorul devenind la rândul său moștenitorul unui arbore genealogic special, că va constitui temelia pe care se va forma personalitatea viitorului scriitor, moștenitor al unei fascinante povești de familie. Pentru a stabili direcția dezvoltării personale de mai târziu autorul stabilește din copilărie importanța cunoașterii rădăcinilor personale, analizând la propriu arborele genealogic pentru că la vremea copilăriei și a adolescenței a simțit o nevoie imperioasă de a avea relații personale cu membrii familie, de a afla informații cu privire la originile sale.
Atunci când scriitorul Constantin T. Ciubotaru evidențiază persoanele din mediul literar, prieteni sau amici scoate în evidență aspectele pozitive ale acestora estopându-le uneori „personalitatea”.Și când evidențiază viața scriitorilor.se știe că fiecare are o latură pozitivă și una negativă, scriitorul acoperă cu subtilitate latura negativă scoțând în evidență numai aspectele positive, răsturnând de cele mai multe ori imaginea pe care o aveam noi, cititorii, despre ei. (Pemiți îi cunosc personal). Am fost fascinată de când mă știu despre poveștile din culise, despre scriitorii pe care i-am iubit, i-am respectat și i-am prețuit pentru că atunci când se adună mințile luminate între care există o prietenie puternică, trainică, dominată de un respect reciproc, scriitori apreciați de critica literară care par sau chiar au destine diferite.noi îi prețuim pentru inteligența lor, talentul și delicateațea lor sufletească. Literatura română a cunoscut prietenii durabile pe care mulți dintre noi le căutăm toată viața, căutăm modele lor în lumea noastră reală.
Cititorii se vor bucura cu siguranță să descopere în cartea „Memorii aproape oblice”,legăturile strânse cu intelectualitatea și cultura română. În general memoriile sunt scrise pentru a spune adevărul, chiar cu riscul de a nu fi exacte în anumite privințe, totuși sunt cu siguranță o minunată ocazie de a parcurge un destin de cele mai multe ori singular și corvârșitior. În „Memorii aproape oblice vom descoperi un scriitor, pe Constantin T. Ciubotaru, care ne cucerețte cu sinceritate şi relaxare, cu un umor, cu ironie şi autoironie. Recomand cartea „Memorii aproape oblice” iubitorilor de literatură de calitate care o vor percepe ca pe o binecuvântare a contemporaneității noastre.
—————————-
Eugenia DUMITRIU
Videle, Teleorman
1 aprilie 2018
