Cristina Maria NIȚĂ: De n-oi mai fi…
DE N-OI MAI FI…
De n-oi mai fi pe lume…mâine poate,
Şi mă vor plânge zări întunecate,
Aş vrea să-mi fie stingerea smerită,
Să plec în Veşnicie fericită.
Cu toamna să mă duc, ce-şi ia cocorii
Pe aripi de amurg, zburând ca norii,
Când streşini arămii anină struguri
Şi plouă-n suflet cu-amintiri de muguri,
Unde sfârşeşte clipa călătoare
Şi unde nici o rană nu mai doare.
Ca-n naştere trecând, veghindu-mi teama,
Aş vrea să mă primească-n brațe mama…
În țintirim cu cruci, albit de brume,
Pe una,va mai răsări un nume
Şi-n proaspăta țărână,cine ştie,
O floare…dintr-un vers de poezie.
Nimic n-am strâns, comoară mi-e iubirea,
Din anii fragezi iau neprihănirea
Şi crezul scris cu roua dimineții,
Că dincolo de viață-i Taina Vieții.
Tot ce-am doinit, lumină fie-mi : pomul,
Izvorul,căprioara,iarba…omul…
Aş vrea să pot cuprinde deodată,
Pădurile şi cerul…lumea toată!
Ce-am fost, ce sunt…o pană între cele
Din călimara nopții fără stele,
Ce-a stors veninul adunat de vreme
Şi cu stigmatul ei, a scris…poeme.
——————————————-
Cristina Maria NIȚĂ
Grafica: Iurie Brașoveanu
25.03.2018
