Anna-Nora ROTARU: Paradoxuri lirice
VÂNZĂTOR DE VECHITURI
Veniți, frați buni, că am marfă bună pe tarabă,
Nimic nu-mi lipsește, mi-e plină cu de toate…
Am vrute și nevrute, pentru ce-ați dori voi treabă,
Nu stați pe gânduri, întrebați cât costă mai degrabă,
Orice prin cap vă trece și cum mintea vă socoate,
Îmbulziți-vă, hai, dați din coate !
Vând coșu-acela-n stânga, plin cu feluri de memorii,
Unele-s mai noi, altele-s mai vechi, după dorință…
Au amintiri, unele-s fermecătoare, cu vraja comorii,
Altele-s rele, cu omenești greșeli și planuri iluzorii…
Unele-s cu trăiri bune, fericite, cu haz, făgăduință,
Altele-s nesăbuite, după preferință !
Vând conștiințe, unele curate, altele-s camuflate,
În stare foarte bună, cumpărați-le fără de frică…
Sunt din acelea, sau sfințite, albe, imaculate,
Sau, din alea, mai… așa, ce-au fost bine spălate
Habar n-are careva, cine să știe și să-ți interzică ?
N-are nimeni ce să-ți zică !
Vând deasemeni și pachete, pline cu prestanță,
Pentru cei dornici, cărora pe drum le-a fost pierdută…
Mai multe informații, vis-a-vis, la magazinul Ignoranță,
La colț, între strada Deznădejdii și strada Speranță,
Numai că, funcționara-i cam nervoasă, surdo-mută,
Dar se-ndulcește cu valută !
Vând și-ndrăzneală, curaj berechet și eroism în saci,
Vă dau cât vreți, dacă doriți, puteți să umpleți carul…
Am și vorbe goale, gogoși umflate, de muțești și taci,
Să ții discursuri, mare politician să fii, când n-ai piștaci
Și, când simți că ți-ai întregit pe cinste monetarul,
Lasă flecăreala și fă pe demnitarul !
De nu-s bani în buzunar, nu-i bai, că nu contează,
Mă plătiți, de-aveți la teșcherea, respect și gingășie…
Că, și la mine câteodată, bunătatea-mi dormitează,
Răutatea-n musafirie-mi vine uneori și cochetează,
Dar o pun eu la mezat, că-s specialist în pungășie
Și-o vând, pe un dram de duioșie !
DU-MĂ MURGULE…
Hai, du-mă murgule, în pas vioi cât mai departe,
Dincolo de Soare-Răsare și de Soare-apune…
Hai să las tot ce mă doare și-i povară deoparte,
Tăceri, vise măcinate și gândurile-mi deșarte,
Că mi-i-ncleștată gura, nimic nu am a spune,
Tristețea mă răpune…
Hai să fugim, prin văi, pe dealuri, peste mări,
Printre dune de nisip, pe țărmuri și prin valuri…
Că, ce-am de așteptat din viața asta-n frământări,
Cedând la fiecare pas ? Sătulă sunt de renunțări…
Hai, fă-mă să-mi găsesc un loc al meu și idealuri,
Pe-un alt tărâm și maluri…
Ascultă-mi inima cum bate și cere o izbândă,
Că nu mai am răbdare să aștept visând cu jind…
Nu vreau să rătăcesc cu tapla-mi sângerândă,
Furând stropi de ferice, cu-arcanul stând la pândă,
Ci, izvorul ei să-l caut, oricât putea-voi să colind,
Să-mi văd soarele mijind…
Și nu mă sperii de balauri cu ochii lor de jar,
Ce-n cale vor ieși, în fuga mea pe continente…
Nu cred că pe-astă lume mă născui-n zadar,
Dar teamă mi-a fost, să schimb cursul și hotar,
Cufundată-n neputința mea, gânduri demente…
Azi, frâu liber dau la sentimente…
LA TAIFAS CU CONȘTIINȚA
Mai stau câteodată și eu la taifas,
Cu doamna gândurilor mele, Conștiința…
S-o răscolesc în adâncul nopții ceas
Pe perna mea, când își cată de popas
Și mă învață ce-i aia Chibzuința …
Încerc să-i fiu cât pot mai bună amică,
S-o țin curată, albă, ca neaua primenită…
Nu-mi facă vreo reproșare, cât de mică,
În oglinda sufletului privindu-mă, la o adică,
Să n-o văd că-i de himere-ademenită,
Furată de fapte dubioase și murdare,
Ce o pândesc la fiecare colț de drum…
Să știe că-s acolo și-o apăr cu răbdare,
Dreaptă însă, fără tendință de fardare
Și, tot ce-o-ntinează, voi preface-n scrum !
Nu vreau să poarte ghimpi și bolovani,
Ce-o vor împinge pe malul scufundării…
Terfelită, ronțăind-o o șleahtă de guzgani,
Scuipată-n mutra mea, pe câțiva gologani,
Că, inocența și-a pierdut, în mreaja hazardării !
Știu că-i liberă să-mi aleagă precum vrea,
Nu-i i-oi pune eu sârmă ghimpată și hotare…
Dar nici în cârcă să-mi stea ca o povară grea,
Ascunsă dup-ale minții cercevele și zăbrea,
Să plângă-n hohot, a regret și remușcare !
ÎN COLŢUL LUMII
Ce să-ţi dăruiesc în lumea asta mică ?
Trupul mi-e străin şi parcă fără vlagă…
Doar mâinile spre cer în rugă se ridică,
Cerând un strop de milă, poate pică,
La sufletu-ţi rănit să-i pun pe plagă…
Făptură dragă…
În colţul ăst-al lumii, straniu şi de smoală,
Unde să-ţi sădesc seminţe de culoare,
De sunete să-ţi umplu odaia ta cea goală,
Mângâindu-ţi fruntea aşezată-n poală ?
Să-ţi şterg din minte vreau orice te doare…
Vis ce moare…
În viaţa asta, cam searbădă şi tristă,
Cum s-alung umbre ce te-nfricosează ?
Cât mai pot s-adun lacrima-n batistă,
Spunându-ţi că întuneric nu există ?
Doar că, lumina e firavă, dormitează…
Pe-a cerului spetează…
Pe deşertul ăsta unde ne-am născut,
În care colţ să pot să-ţi fac un Paradis ?
Pe dune de nisip, ca zid de neîntrecut,
Cum să-ti făuresc palat din apă şi din lut ?
Adânc, în trupul meu am să te-ascund, abis…
Liman de vis…
—————————————-
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
2 aprilie 2018
