Anatol COVALI: Rugăciune în sfânta şi marea zi de luni din Săptămâna Patimilor
Rugăciune în sfânta şi marea
zi de luni din Săptămâna Patimilor
Ca Iosif cel frumos şi preacurat
ai fost urât de cei de-un neam cu Tine,
ca el ai fost vândut şi îngropat
şi-ai biruit ca el răul prin bine.
Iisuse-al meu, ce trist sunt de acum,
ce zbucium este în a mea credinţă,
când ştiu că îţi porţi paşii pe un drum
ce duce spre cumplita suferinţă.
Te văd cum stai alături de măslin
şi îl blestemi pentru că n-are roadă
şi mă-nspăimânt c-aş putea să devin
un nou măslin ce sub blestem să cadă.
Mă zbat să fiu tot timpul pregătit
să-ntâmpin, Doamne,-oricând a Ta venire
cu trup curat, cu sufletul gătit
în straie luminoase de iubire.
Dar până-atunci mă întristez şi plâng
ştiind ce rost pe acest drum Te-aduce
şi parcă simt cum bicele mă frâng
şi-alături de tâlhari mă pun pe cruce.
—————————-
Anatol COVALI
București
2 aprilie 2018