Cuvânt și iubire

Florii

Umil, călare pe un biet asin
Trecea urmat de gloate, Împăratul.
Îl aplaudau săracul și bogatul
Văzându-l pe Mesia, așteptatul…
Văzduhul de-osanale era plin.

Îi așterneau ‘nainte haine, flori,
Devalizau de ramuri verzi finicii,
Doar fariseii orbi și plini de vicii
Cereau ca să își certe ucenicii…
Dar El tăcea…și-L cuprindeau fiori.

Arzânde lacrimi înfloreau în glod,
Căci Regele plângea pentru cetate:
,,Iersulalime, zidurile toate,
Curând au să îți fie dărâmate
Și-mprăștiat va fi al tău norod…”

Și astăzi plânge, cum a plâns și-atunci,
Iisus, privind la mine și la tine:
,,Plin de religie și de doctrine,
Sărmane om, m-ai alungat pe Mine
Și nu ții cont de sfintele-Mi porunci!…

Cum cheamă cloșca gălbiorii pui,
Așa te chem, cu brațele-amândouă,
Să-ți torn pe rana sufletului rouă
Și să îți dăruiesc o viață nouă
În care lacrimă pe pleoapă nu-i…”

Prietene, ce ai să faci, nu stiu,
Dar stiu că eu îl voi primi pe Rege…
De orice rău, pe veci, să mă dezlege,
Pun capăt rătăcirilor pribege…
De astăzi, fi-voi, cerurilor fiu.

Primăvară întârziată

Anul acesta rătăcit-au cucii
Și berzele cu alb s-au sinucis,
Albine, fac atac de cord în vis
Si mor, neplânse, florile lăptucii.

Bătrânul astru n-a băgat în sobă
Scânteia ce-a furat-o Prometeu…
A devenit, prădat de flori, ateu
Caisul…rândunica-n a ei robă

S-a-ntors din drum, pe țărmuri mult mai calde
Lăsându-și cuibul în pridvor pustiu,
Din când în când, la față străveziu,
Dorind în a lui raza să ne scalde,