Ileana Cornelia NEAGA: Neaua mieilor
Neaua mieilor
A nins în zori pe ghiocei
Cu fluturi mari ca de bumbac,
Se tânguie doi brebenei
Lâng-un toporaș posac.
A nins zălud, ca într-un basm
Pe mărțișorul răsucit.
Un crâncen zvâcnet, un orgasm
Al iernii ultim zvârcolit.
Se zgribule un gând rebel
Cirip-cirip, cam răgușit!
Se-nfoaie-n pene Rândunel.
Pe-un țurțur ce-a-nmugurit
A nins! Și nici nu-i de mirare,
Că doar îi luna mâțelor!
Va fi o nouă primăvară
Doar după neaua meilor!
————————————
Ileana Cornelia NEAGA
22 martie 2018