Adriana Popa & Petre Ioan Creţu: Pas în doi (3)

22 Mar 2018 by admin, Comments Off on Adriana Popa & Petre Ioan Creţu: Pas în doi (3)

Pas în doi (3)

 

dacă mă mai iubeşti

pune-mi toamna în ochi

şi scutură-mi gândul cu tine

din copacul care mă privește

de când am schimbat

verdele frunzelor mele

pe bruma zborului tău de pe tâmple

 

 mă arunc în tine ca-ntr-o fântână

în ochiul tău stâng

îmi las dorința sub pleoapă

la uşa sufletului tău

apoi umblu tiptil cu pașii mici

mă tulbur mă înfior te respir

pe sub oase se-aprind licurici

inima ta bate pentru amândoi

tu respiri și pentru mine

mirosim amândoi a floare-a iubire

 

dacă mă mai iubeşti

lasă-mă să păşesc desculţă

pe iarba ta

să te iau de mână să plutim orbi

să ne lovim de lucruri de oameni de pomi

deschide-ți sufletul și lasă-mă să trec

cu hergheliile mele de fluturi

de îngeri beți

 

fără tine nu aș mai fi

îmi ești aer lumină și sânge

să ne-aruncăm din înalturi îți zic

unul în altul ținându-ne de mână

într-un  vertij aiuritor

o, câtă spaimă se arată

parcă am zbura pe cai înaripați pe fluturi

în schimb nu-mi vine să cred

că te ating pe suflet și că îmi e frig

 

dacă mă mai iubești

spune-mi poveşti

despre zboruri căzute din stele

şi lasă-mă să mă ascund de mine însămi în tine

eu sunt o pasăre migratoare

dragostea mea

——————————————–

Adriana Popa & Petre Ioan Creţu

Timișoara, Timiș & Slobozia, Ialomița

21 Martie 2018


 

 

 

 

 

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii