Nicolae VĂLĂREANU-SĂRBU: Domiciliul neuitării
La deschiderea unei văi prinsă în frunzişul copacilor abia îngălbenit, căprioare de aramă cu gleznele şi copitele zvelte şi iuţi, erau gata de salt spre desişul întunecos, cu miros de putred în urma ploilor de argint care se mutaseră spre sud peste coamele dealurilor, poposind lângă podgoriile încă neculese cu arome îmbietoare şi dulci. Aici urma să se desfăşoare simfonia strugurilor cu boabe negre, roşcate şi aurii, puşi în coşuri împletite de sătenii veacurilor care păstrează totdeauna credinţa cu ei ca pe o aură sfinţită-n biserică.
Nu ştiu cum aş putea răsuci cuvintele şi vorbele înfometate de miresmele locului, să fac deschiderea primitoare prin porţile sărbătorilor, cu un sărut de pâine caldă, ruptă, rostind numele divin. Alergam cu sufletul, treceam de vegetaţiile potrivnice şi paşii mei îşi lăsau voit urmele pe drumul şerpuind pe marginea râului care străbătea satul ca o curgere-n neant. Mâinile mângâiau cu sfială aerul cântător, degetele erau aprinse de nerăbdarea ajungerii acasă, acolo unde un drumeag coboară din munte şi se pierde-n uliţa pe care copilăria mea şi-a stabilit domiciliul ce nu mai poate fi niciodată schimbat. Deasupra satului măgura cu o formă de jumătate de ou, se învecinează la apus cu valea Socilor iar la răsărit cu pârâul dintre măguri şi are la baza o platformă dezordonată pe care sătenii au plantat o mulţime de cireşi, vişini şi chiar pruni. Unii şi-au încropit grădini cu garduri din mărăcine în care până la înălţarea vişinilor proaspăt plantaţi, cultivă cartofi, un soi tare şi făinos adaptat la aceste condiţii de înălţime. Îmediat sub pieptul măgurii era o plantaţie de stejar plină de fragi şi căpşuni sălbatici cu fructe atât de aromate şi gustoase încât copiii satului le culegeau de zor deşi puteai să ai surpriza să întâlneşti vulpi, iepuri şi mai ales şerpi. Această plantaţie se prelungea cu o pădure de fag şi carpen în formă de triunghi cu vârful în jos, străjuită de două pâraie care se uneau într-unul singur ce formau valea Ruşească. Ea curge leneşă pe lângă sat la răsărit de acesta vărsându-se în Şuşiţa verde. Pe partea opusă la vest de sat, curge desigur pârâul Socilor care îşi are obârşia în trei izvoare departe în munte, ele se unesc într-unul la botul Socilor şi străbate o vale împădurită cu aluni, fagi şi carpeni iar deasupra lor sunt stânci abrupte de calcar în care îşi fac cuiburi lăstunii de stâncă. Acest pârâu iute de felul lui şi învolburat pe vreme de furtuni se varsă tot în Şuşiţa Verde.În el noii copiii verii ne făceam bălţi pentru scăldat s-au pescuiam mrene şi fâse de-ţi era mai mare bucuria. Între aceste coordonate acum parcă amorţite pe dunga timpului se întindeau livezile de pomi, ogoare cultivate cu tot ceea ce-i trebuie ţăranului trăitor în veşnicie, ce căpătau aure pline de aroma suspinului copt şi a vorbelor de duh rostite de bătrânii cu deschidere la poveşti şi întâmplări care mai de care pline de suspans şi tâlc. În gândurile mele pietrele vorbesc, izvoarele au ochi de lumină dătătoare de imbold, vânturile au un susur vorbitor în frunzele tremurate ale copacilor şi ploile solfegiază molcom simfonii ale bucuriei, alunecă într-o boare vie, ademenitoare peste măguri şi păduri dese, neguroase cu acoperişuri de nori de stele deja răsărite. Cu furtunile pe braţe trec întotdeauna mai departe spre marile căutări unde nici o umbră nu poate opri soarele să râdă pe umerii fecioarelor cu părul irizat în voia adierilor de vânt.
Aştept dimineţile să se logodească cu gândurile năstruşnice pe liziera pădurii de pini surprinşi de ecoul trecerii trăsurilor toamnei spre oraşul de rubin cu lumini multicolore ca penajul unui păun sosit prea devreme la întâlnirea cu stelele de pe partea de cer luminată de luceafărul de seară supărat pe steaua nordului devenită tot mai vizibilă. Noaptea îmi părea plină de o vrajă care prindea totul în aripile ei şi, deşi era străbătută de atâtea poveşti cu întâmplări pline de trăiri şi închipuiri fantastice nu-mi era frică, călătoream noaptea de la o casă la alta a bunicilor, pe cea mai scurtă cărare care trecea prin faţa bisericii şi cimitirului aşezate la mijlocul dealului viei. De multe ori această trecere o făceam în fugă cu fraţii mei.
———————————————–
Nicolae VĂLĂREANU-SĂRBU
Sibiu
8 Martie 2018
