Irina Lucia MIHALCA: Chemarea iubirii (poeme)
Între noi – chemare, dorinţă, iubire
“Ambârţzâteadzâ laonlu şhi v’as eshţzâ ambârţzâtatu,
T’as ai cadialihea ţziva, lipseaşhti s’nu ai ici ţziva.”
– di’tu mintea budistâ –
“Îmbrăţişează universul şi vei fi îmbrăţişată,
Pentru a avea cu adevărat ceva, trebuie să nu ai deloc”
– învăţătură budistă –
– Avem nevoie de clipe
să ne descătuşăm ~ o picătură de viaţă.
Un lanţ al vieţii, fiecare picătură contează!
Orice cuvânt ajuns la noi face înconjurul lumii
şi se-opreşte cu un mesaj exact acolo unde trebuie.
– Nu toţi citim mesajul, nu puţini sunt cei
ce vor spune: “n-am înţeles nimic de la viaţa asta!”
Posibil să fi fost un mesaj,
posibil încă să mai fie vreme să-l desfacă.
M-ai chemat, m-ai adus în unda noastră,
deschizându-mi, rând pe rând, petalele.
De când simţi că eşti, aici, în adâncurile mele?
– De foarte demult! Dacă mi-ai cucerit teritoriul viselor
este veche memoria clipei, căci visul e starea de-amintire
a unor clipe din memoria sufletului.
Poate că, în vis eram acolo mereu
şi-n lumina viorie a dimineţii ţi s-a revelat trăirea.
În vis suntem noi!
– Gestiunea mea e clară – zero stoc –
pe programul meu transparent
aşa arată – zero – nicio grijă!
Când ai ceva, ai şi griji? Iubirea este o grijă?
– Ce ne este dat trebuie păstrat în “condiţii optime”,
mai ales iubirea e-o gestiune
cu un produs extrem de perisabil,
implică o atenţie deosebită.
O adâncă simţire, trăire! Aşa ne trăim viaţa,
simţind-o, aşa au apărut şi zeii,
din intensitatea iubirii şi metamorfoza luminii!
– O gestiune nu are simţiri…do, re, mi, fa, sol…
tot ce creşte va descreşte!
Te iubesc, lumina vieţii mele ceţoase,
ştiu, vrei stele aprinse şi-n plină zi!
– Vreau să te împlinesc, adânc, să-ţi tai respiraţia
-“ochii tăi ca două stele sunt dorinţele mele”-,
să plângi pentru că nu-ţi poţi controla emoţia,
să simţi magnetul dintre noi,
să accepţi ciocnirea faliilor,
să te bucuri de cutremur,
să simţi intens momentul divin,
să râzi, să ne scuturăm ca valul de emoţii,
să revenim în noi calmi, aşezaţi!
Asemeni fântânii care ne-ascultă
tainele adâncului,
trimiţând înapoi, potolit, ecoul ce se risipeşte…
Inima mea pe tine te cheamă, îi asculţi cântecul?
– Un dulce preludiu la simţirea din adânc
este cântecul inimii tale
şi asta nu vine oricând,
dar când vine, vine şi te surprinde.
Un vis prelungit la infinit!
– O energie dulce, o mângâiere nesfârşită,
o adiere de vânt, o simţire subtilă,
o cutie pe care n-o poţi deschide oricând,
acel ceva pe care nu-l poţi cuprinde în cuvinte ~ iubirea!
Să ascultăm cântecul din adâncuri
Luţziafiru di dzuâ şhi’di noapti,
un primitu eshţzâ cu pirpirunji aroşhii,
şhi njirli, şhi limunii, şhi pirâ, tuti di anvârliga! *
Somnul minţii nu are un scop,
un zbor peste apele-oglindite de stele,
o mare cu valurile care se sparg
de ţărmul sufletelor noastre,
un foc biruit de apă.
O uimitoare clipă de iubire!
Acolo unde cade o stea ies toţi
să se hrănească.
Toate păsările cântă în limba lor,
chiar dacă nu toţi au ureche muzicală.
Nu s-au trezit, încă, cei ce trebuie
să simtă frumuseţea acestui timp!
Momentul impactului particulelor
ce se izbesc între ele,
momentul care le va schimba destinul
pentru totdeauna. O clipă, doar!
Fac dragoste literele-ntre ele,
unite-n fir de borangic.
Ca să simţi gustul apei
trebuie să cauţi picătura în secetă.
Se poate şi cu emoţie,
doar, să arzi şi să trăieşti!
Tu, dansator al soarelui, oscilezi
ca un ac de busolă între nord şi sud,
între est şi vest! Cheia e-n tine!
Cred că abia acum ai realizat
ce-nseamnă sacrificiul
pornit pentru sufletul din oglinda ta.
Caută răspunsul în globul de cristal,
reflectaţi suntem în oglinda lăuntrică!
Părea un fluviu
ce nicicum nu poate fi trecut înot.
Mă aşteptai la mal cu focul aprins
să-mi usuci hainele. Asta eşti tu!
Am cucerit priveliştea ta,
mulţi maci pe acolo,
mult dor de libertate de exprimare.
Aşa am văzut! Îmi place ce-am găsit:
o gazdă bună, cu ceaiul fierbinte pe masă,
dispusă să se uite fix în ochii oaspetelui ei.
– Vino şi stai lângă mine, iubitule,
să ascultăm cântecul din adâncuri,
murmurat cu ochii-nchişi!
Vioara mea, vioara care vibrează cu mine,
altfel, o piesă doar, fără maestru!
Vioara prin care ţi-ai cântat balada durerilor.
O magică iluzie este viaţa!
Dacă n-ar fi atinsă nu ar cânta,
aşa cum nici fulgerul ce-atinge marea
nu ar face perla un timp.
E fericire-atinsă cu vârful degetelor,
un gust şi un miros inconfundabil!
Fără a mai căuta în afară,
ziua de mâine tot va veni.
Pătrunzi adânc în lumina zâmbetului,
înţelegându-te, crescând în propria fiinţă,
Acela eşti tu, cu-adevărat,
în rest, totul se schimbă!
Nu orice vioară cântă după cum
simte sufletul, ţi s-a întâmplat ţie!
Oamenii se deosebesc prin cuvintele rostite,
doar faptele ne fac eroi.
Dacă trasez mediana văd excelenţa,
sublimul simţirii naşte viaţa sau zeii.
Tu yilii nâ mutrimu t’as nâ videmu fârâ di câsuri…**
Cât de departe eşti de tine când uiţi
sămânţa de lumină sădită
ce-aşteaptă
să-ncolţească, să crească, să-nflorească!
__________________________________
Luceafăr de ziuă şi de noapte,
o poveste eşti cu maci roşii,
şi-albaştri, şi galbeni, şi flacăra dinprejur! *
În oglindă ne privim pentru-a ne vedea fără de greşeli…**
(trad. din armână)
Taina inimii
Printre iluziile din palma cerului
ne continuăm drumul.
Ca prin vis s-a stins acea muşcată albă-nflorită…
Cum este realitatea, îngerule?
– Nu aşa cum ne-o dorim, nu aşa cum este!
Dar lumea cum este?
– Nicicum, prin orice ne complicăm!
Doar iubirea nu se complică,
ea, pur şi simplu, curge,
fluviul acela de lumină care ne inundă.
– Se complică şi ea, în trepte vine,
ca să urci, te complici!
Acea parte regăsită în tine iubeşti în om?
– Iubesc ce el nu ştie despre el,
felia lui lipsă este în altă parte,
în noi rămâne veşnic un semicerc!
Taina lui, cheia spre tine!
Cine l-a creat şi de ce a creat,
cine l-a deschis şi de ce a deschis cercul?
De unde venim, cine suntem,
cui îi aparţinem, încotro ne-ndreptăm?
– Nu ştim de unde venim şi nici nu vom şti,
nu ştim cine suntem, dar purtăm un nume,
nu ştim cui aparţinem, dar aparţinem totuşi,
nu ştim unde ne-ndreptăm, deşi mereu ne trecem!
În umbra noastră, ascunse sunt porţiuni din noi
– constelaţii de trăiri din timpuri – .
Vino cu mine, iubirea mea
e cheia pentru poarta temniţei tale!
Vino cu mine, în zborul spre paradis,
împreună suntem o singură pereche de aripi!
——————————-
Irina Lucia MIHALCA
București
7 martie 2018
