Camelia CRISTEA: Nostalgii la început de primăvară (poeme)
MAMĂ
Întâia oară Mamă eu am spus
Un înger luminos iubire-a dat de sus
La pieptul tău au înflorit livezi
Pe chipul de copil și astăzi le mai vezi…
Doar Mamă și pământul a stat o clipă-n loc,
În inimă-au crescut chiar flori de busuioc,
Izvoarele au curs din ochii tăi senini,
Cu bucuria clipei și astăzi te închini.
O Mamă de-aș putea să-ți dau mai multe zile
Iar toate să îți fie frumoase și senine,
Tu ai crescut orfană și ai trudit din greu,
Dar lacrimă ți-o știe chiar Bunul Dumnezeu.
O Mamă brațul tău e- atâta de fragil
Mă simt neputincios și parcă mai umil
Ți-aș lua povară asta de aș putea de tot,
Iar zbuciumul durerii din tine să îl scot!
Tu ești izvorul milei și flacără aprinsă,
Chiar dacă cărăruia de ghiocei ți-e ninsă
Ții inima în palme să luăm din ea mereu,
Iubirea este semnul ce-l scriu în dreptul tău!
O Mamă de-aș putea să-ți dau zile senine
Și-un braț de lăcrămioare au fost plânse de tine
Să punem Primăvara în pragul casei noastre,
Iar clipele să fie ca-n cer toate albastre…
Vine Primăvara…
Despletite ramuri, vântul le îngenughe
În metănii lungi până la pământ,
Lacrima din frunze, dorul parcă-l plânge,
Strune de viori, coarde iar vibrând.
Iarna nu mai pleacă, trenul e în gară,
Călătorii așteaptă, peronul e plin,
Teii- înmuguriți nu plesnesc în floare,
Sunt speriați de norii negrii – fumurii.
Doamna supărată își duce valiza,
Trenul se urnește, șinele trosnesc,
O batistă albă de brocart sărută
Un obraz în lacrimi și la drum pornesc.
Primăvara vine ca o domnișoară,
Parfumată iarăși cu miresme vi
Lăcrămioare albe, sunt brodate toate
Pe veșmântul verde, soare – păpădii.
Maci incendiați cu raze de soare
Gătesc iarăși câmpul pentru îndrăgostiți
Fluturii în vals își sărută floarea
Dulce încântare, viața e să știi!
Primăvara prin nămeţi….
Ghiocei şi toporaşi
S-au grăbit să dea de veste
Că se scrie o poveste,
Cu un fir de iarbă crud.
Toată lumea vrea să vină
Într-o haină de lumină,
Primăvara prin boboci
Să ne primenim cu toţi.
Ploaia s-a grăbit să spele
Cu o lacrimă curată,
Ce din cer a fost vărsată
Haina plină de pământ…
Vântul cocoţat pe luncă
A dat verdelui poruncă
Să mai ţeasă un covor
Dintr-un fir de in uşor…
Pe un munte gârbovit
Iarna şade într-o rână,
Cu zăpezile pe mână,
Soarele le-a mai topit.
Baba Dochia îşi poartă
An de an aceiași soartă,
Mână turma sus pe creste
Şi-a rămas doar o poveste.
——————————
Camelia CRISTEA
București
6 martie 2018
