Anna-Nora ROTARU: Te-oi aștepta iar vară…

20 Feb 2018 by admin, Comments Off on Anna-Nora ROTARU: Te-oi aștepta iar vară…

,,O ZI ÎNNOURATĂ PE VALURILE MĂRII ” de Anna-Nora Rotaru

pictură personală pe pânză, în ulei, dimensiuni 120 x 90 cm,

din volumul de picturi și poezii  ,,UT PICTURA POESIS ”

*

 

TE-OI AȘTEPTA IAR VARĂ…


Îmi plimb ochii-n larg prin faldurile mării,
Cu țărțămuri destrămate și ciucurii rupți…
Împrăștiate-s visele pe pânzele-așteptării
Și mie cine să-mi arate cărarea consolării,
Când știu că timp n-ajunge să te înfrupți,
Oricât ai vrea să lupți…

 

S-a stins ziua și ceru-i ca de smoală,
Fugit-a cântul, gândul, zâmbetul în grabă…
Lăsându-mi inc-o dată ființa tristă, goală,
De parcă valu-a șters poemul de pe coală,
Din ce-am trăit… răzleață amintire, slabă,
Din mirajul cuvintelor, silabă…

 

Mă cufund prin ape c-o ultimă simțire,
S-o port cu mine în liniștea cămării…
Ca vara următoare, un fir de-argint subțire,
De amintiri ce-or încolți din ultim-asfințire,
Să-mi dea speranțe și aburul suflării,
Pe malul cugetării…

 

Voi aștepta cuminte cu speranța-mi agățată,
Să-mi vie primăvara ce mă va duce-n vară…
C-un strop de fericire să fiu iar răsfățată,
Simfonia vieții-ngânând pe ritmuri cadențată,
Ridicându-mi de pe umeri a iernilor povară,
În val să mă cufunde iară…

————————————–

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

22 februarie 2018

 

 

Comments are closed.

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii