Cuvânt și iubire

Recent ne-a atras atenția cartea ,,Reflecții templiere în Transilvania”, apărută la Editura Primus din Oradea, 2017, având autor pe Remus Barna. Ca prim impact vizual, regăsim pe coperta I imaginea impozantă a castelului păstrător de istorie și legendă alături de prezența cavalerului,a statorniciei cu care, oricând acesta veghează întru buna rânduială a curgerii vremilor. Emblematicele cuvinte ,,Non Nobis Domine, non Nobis, sed Nominii Tuo da Gloriam” vin parcă dintru începutul lecturii să reamintească faptul că Supremația Divină a fost și a rămas în permanență călăuza templierului.

Structurată pe treisprezece capitole și completată de o bogată listă bibliografică lucrarea conține o amplă incursiune în istoria (Cuvânt introductiv) Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim, al Marelui Priorat General Magistral al României (OSMTH), reușind să scoată în evidență faptul că, iată, autorul simțea, ca o datorie de căpetenie, aducerea la lumină a unor date necunoscute suficient sau deloc cu privire la Cavalerismul Templier precum și existența lui în Transilvania.

Acesta, în captolul al II lea, face un expozeu al  Ordinului tocmai pentru ca cititorul să-și poată forma o cât mai amplă imagine pe baza datelor existente, generos oferite. Avem o prezentare cronologică a legăturilor purtate de către demnitarii medievali din Transilvania cu cavalerii templieri dar și cu monahii (călugării) cistericieni de la Igris și Carta. O simplă perspectivă a situaţiei din acea perioadă ne va dezvălui că Transilvania, se află într-o zona de frontieră, a teritoriilor creștine ,,Christianitas”, unde spre nord se desfăşoară o puternică misiune, sprijinită armat şi degenerând în cruciadă, de creştinare a păgânilor baltici, în timp ce în sud-est există masive proiecte și chiar realităţi misionare în rândul celor ce aparţin confesiunii răsăritene. Chiar dacă considerăm înfiinţarea unei mănăstiri cisterciene în Transilvania ca fiind un act făcut în virtutea strategiilor curiei Romane, nu trebuie uitat totuşi rolul de ,,protecțio”, exercitat din umbră de către templieri, pentru această zonă a Europei. Existenta pașilor  acestora precum și amprenta lăsată,conform lucrării prezentate,au păstrat urme de netăgăduit precum cele descoperite la Turda, Tălmaciu, Ciceu, Cristeștii Ciceului, Cristuru Secuiesc, Geoagiu, Oradea sau Vălișoara,etc.

     În castelul de la Vălișoara se află și sediul Balivatului Transilvaniei al Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim, al Templierilor, din România, condus de către un baliv (pag.157). De consemnat faptul că în anul 2003, septembrie, a fost înființat Marele Balivat al României, sub jurisdicția Marelui Priorat al Franței, în România existau patru Comanderii, pentru ca în anul 2004 să fie fondat Marele Priorat al României iar în 2006 acesta să fie ridicat la rangul de Mare Priorat General, apoi în 2008, iunie, la rangul de Mare Priorat General Magistral.
Elita Cavalerilor Templieri a transmis din generație în generație învățături care se dovedesc aplicabile și astăzi, totul depinzînd de liberul arbitru în alegerea căii și scopului în viață. Misiunea principală a Ordinului este de a reuși, exprima și forma grupuri de creștini care să se asocieze în dorința de a face mai responsabilă și mai eficace slujirea lor creștină pentru comunitate, colaborînd în fraternitate și recunoscuți fiind totodată la justa lor valoare, totul, de dragul lui Hristos, Domnul comun (pag.194).
O carte complexă, bazată pe mărturiile unor documente expuse  dau posibilitatea creionării indubitabile a prezenței cavalerilor templieri în spațiul transilvan dar și profunzimea spirituală și demnă a unui ordin care,pare-se că nu a apus și nici nu are de gând să o facă.

——————————