Tatiana DABIJA: Tristețea nu are anotimp…
TRISTEŢEA NU ARE ANOTIMP…
Tristețea nu are anotimp –
Sub umbra nopților par toate trecătoare,
Veacurile rămân desfigurate în timp
Și-n calea lor se-mpletesc felinare.
Tristețea nu are anotimp
Când haina ei se-avântă în mișcare,
Se sparg secundele rănite de pământ
De parcă timpul o pune la-ncercare.
Tristețea nu are anotimp –
Din unghiul său statornic te veghează,
Ea mintea parcă-ți capturează
În fiecare margine de gând.
Tristețea nu are anotimp –
Cu gesturi imprudente te mângâie,
Descătușat e timpul inocent
Când totul pare-a fi o nebunie.
Tristețea nu are anotimp…
Și mai pustie ca întotdeauna,
Când sufletul sângerează la vânt
Pe cap îți pune ea din spini cununa.
Tristețea nu are anotimp –
Și-n podul palmei de o lacrimă te sperii,
Se-nchină fruntea spațiului vid
Și pustiit e cugetu-n cădere.
Tristețea nu are anotimp…
—————————–
Tatiana DABIJA
Chișinău, Republica Moldova
12 februarie 2018
