Costache NĂSTASE: Scara timpului (poeme)
DORINŢĂ
Îmi mai doresc un sfert de veac
Ca să-mi pun ordine-n hârtii,
Cu cine sunt certat să mă împac,
Să completez capitole târzii.
Chiar de va fi şi suferinţă
Voi încerca pe cât se poate,
Să spăl prin muncă şi căinţă
Din presupusele păcate.
Nu cred să am acest răgaz,
Ba chiar aş paria că nu
Şi de-or rămâne pete pe obraz
Sper să le şteargă ploaia, vântu’.
Nu am să merg pe false piste
Şi voi găsi, dacă există,
Chiar la aceste gânduri triste,
O încheiere optimistă.
Căci cer această amânare
Având desigur în vedere
Că în mod cert e în vigoare
Şi-un termen de prescriere.
TRECERI
Când urci pe scara timpului
Judecând obiectiv,
Distingi în viaţa omului
Etape scurse succesiv.
În timp se schimbă optica
Influenţată şi de vârstă
Şi parcă totul capătă
Acea nuanţă pesimistă.
Probleme mari şi importante
Pe când eram tânar zglobiu
Azi nu-mi mai par interesante,
Având miros de prea târziu
Nu e aceeaşi din trecut
Iar optimismul ce-l deţii
Se subţiază tot mai mult.
Şi rezonând cu legea firii
Până la urm-am înţeles
Că după faza împlinirii
Urmează şi cea de regres.
CONCERT
Mânaţi de intime incendii
Eu pianist, tu pianină,
Scoteam superbe melodii
Într-o-nţelegere deplină.
Într-un concert minunat
Venea totul de la sine,
Potul era adjudecat
Crezând că ni se cuvine.
Eram atât de generoşi
Când ofeream tot ce aveam
Căci adevărul este totuşi
Că oferind de fapt primeam.
Când ritmul este convenabil
Şi toată lumea-i mulţumită
Demersul este cel valabil
Şi acţiunea-i potrivită.
Dacă-n oceanul de banal
În care ne scăldăm tot timpul,
Prindem şi al iubirii val,
Tot e ceva, e absolutul.
———————————
Costache NĂSTASE
11 februarie 2018
București
