Cuvânt și iubire

Popescu V Virginia

„Faţete de cristal”

Editura, Dandes Press

Drobeta Turnu-Severin, 2018

Cine deschide această carte, pătrunde în acele „Lumi filtrate de gând”, pe tărâmul cuvintelor potrivite, aşternute cu intenţia de a fixa în timp şi a prezenta cât mai fidel, o personalitate deosebită axată pe studiul asiduu, pe cercetarea tainelor omeneşti ale cunoaşterii, pe revărsarea unor sentimente şi întâmplări care şi-au pus amprenta pe existenţa sa. Şi nu în zadar, fiindcă Virginia Vini Popescu este profesoară, om de ştiinţă, scriitoare, cu un palmares remarcabil, cel puţin în aceste importante domenii ale existenţei. E bine de ştiut, de fiecare dată, când un om ales, se remarcă prin anumite lucrări, creaţii, printr-o vocaţie certă de dascăl, dar mai ales, printr-o suită de cercetări ştiinţifice în domeniul fizicii, atingând performanţe recunoscute în mai multe direcţii.

O serie de mărturii ale unor personalităţi, întregesc profilul profesional şi moral al acestei distinse doamne. Un parcurs profesional de excepţie, în domeniile largi ale Fizicii, în care este doctor, Chimiei, Biofizicii, Biochimiei şi Managementului Calităţii, dublat de o pasiune arzătoare pentru cultură, în special pentru literatură, sunt chezăşie a vieţii rodnice a acestei prodigioase autoare. La toate acestea se adaugă şi aprecierile privind integritatea morală, date de cei în drept, inclusiv de la ministrul învăţământului.

Pentru întreaga activitate profesională desfăşurată în învăţământul de toate gradele, Virginia Vini Popescu a primit ordine, distincţii, medalii, diplome, gradaţii. Dar, pe lângă aceste semne ale recunoaşterii aproape unanime, a primit şi recunoştinţa şi simpatia celor care i-au fost elevi, studenţi, colegi de catedră, ceea ce nu e puţin lucru într-o viaţă. Încununarea acestei activităţi de excepţie a fost primirea Ordinului „Meritul pentru Învăţământ în Grad de Cavaler”, care i-a fost conferit de Preşedintele României în anul 2004.

În domeniul literaturii s-a evidenţiat prin creaţiile sale poetice, remarcate de unii critici literari din ţară şi de peste graniţe. Autoarea a creat poezii, eseuri, proză, în antologii şi reviste care apar în ţară şi peste hotare. Dar şi volume proprii. Temele de predilecţie se regăsesc în lumea savanţilor, cercetătorilor, inovatorilor, pe care o cunoaşte atât de bine, trăind o viaţă întreagă în preajma lor. Istoriei, strămoşilor, lumii ţărăneşti din judeţul de baştină le închină poeme autoarea, dar în aceeaşi măsură, naturii, iubirii, tinereţii.

Pentru activitatea în acest domeniu, a fost premiată de mai multe edituri din țară, iar Liga Scriitorilor din România i-a conferit Diploma „Virtutea Literara” 2017. Prezentă în numeroase Antologii, culegeri, dicţionare, autoarea şi-a găsit un loc sigur în galaxia oamenilor de ştiinţă şi cultură români, aşa cum a subliniat Gheorghe Olteanu în cartea „Ambasadorii Alexandriei” – „Profesoară, cercetătoare, scriitoare, prin activitatea ei complexă, Virginia Vini Popescu îşi aduce o contribuţie remarcabilă în formarea intelectuală şi morală a tinerilor, în promovarea literaturii şi culturii româneşti şi, nu în ultimul rând, în creşterea prestigiului oraşului Alexandria şi al ţării”.

Primul capitolul al cărţii de faţă este deschis cu eseul: „Cu paşi sfioşi, pe urmele Poetului”. Sunt amintirile scumpe ale autoarei despre marele poet de care sunt legaţi toţi românii, Mihai Eminescu, pe care-l vizitează, de câte ori i se iveşte un prilej, la Ipoteşti. Cine n-a făcut în viaţă, cel puţin un drum la Ipoteşti, nu poate spune că iubeşte poezia. Loc plin de poezie, cu rezonanţă istorică şi culturală în patrimoniul sufletesc al românilor. Tablouri de neuitat care se derulează cu repeziciune sau mai încet, pe scoarţa memoriei, în clipele inerente de melancolie. Nu trebuie decât să deschizi un album sufletesc în care să le inserezi cu minuţiozitate, album pe care să-l răsfoieşti din când în când. Nu trebuie să conţină neapărat fotografii, sunt de ajuns cuvintele, care pot alcătui imagini lăuntrice. Fie şi o „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.

Legat afectiv pentru totdeauna de Eminescu, Iaşiul este oraşul studenţiei autoarei, la care se întoarce, de fiecare dată, animată de aceleaşi emoţii. Autoarea mărturiseşte: „Întâlnirea mea cu Copoul are şi acum acelaşi ritual. Simt nevoia să văd tot, să văd şi să aflu: ce a apărut între timp, ce nu mai este, starea în care sunt statuile şi Muzeul Eminescu, să recit, ca un copil, versurile care însoţesc chipurile împietrite ale frumoşilor poeţi rămaşi în eternitate prin creaţiile lor şi prin iubire. În faţa Teiului lui Eminescu, aflat în mijlocul Grădinii Copou, la bustul de bronz al poetului, păstrez momentul de reculegere.”

În poezia care însoţeşte textul evocator, autoarea spune: „Când gându-mi se prelinge-n zbor/ Spre Iaşi, spre ale lui iubiri,/ Îmi plânge inima, de dor,/ Şi-adorm în  puf de amintiri”. Interesant de remarcat nu sunt informaţiile furnizate de Virginia Vini Popescu în legătură cu locurile de baştină şi casa memorială ale poetului nemuritor, pe care poţi să le iei din orice Dicţionar al Literaturii române, sau mai nou, din surse internetistice, ci modul cum se reflectă toate acestea în simţirea ei, stările pe care le generează prezenţa acestor „icoane sfinte”: casa, mormintele părinţilor, bisericuţa, teiul secular, lucrurile personale ale poetului, muzeul şi toate celelalte, pe care vizitatorii le cercetează, le caută, le privesc cu evlavie aproape mistică.

Următorul eseu are acelaşi subiect: „Amprenta mângâierii spirituale”, de data aceasta despre trecerea la cele veşnice a Veronicăi Micle, sfâşiată de durere, retrasă la Mănăstirea Văratec, în acelaşi an, în 3-4 august. În aceste eseuri, dominanta este nostalgia, fără efuziuni  de sentimente, fără exagerări, frazele sunt riguroase, distilate prin propria personalitate a autoarei, într-un stil care nu lasă loc nici unui echivoc. Virginia Vini Popescu este stăpână pe condei, iar amintirile sunt pretextul  unor formulări exacte, o blândă invocare a harului de care autoarea este deplin conştientă. Ea se complace în starea aceea de plăcută reverie, iscată de contemplarea locurilor celui nemuritor în poezie, simbolul romantismului liric. Şi de ce nu, scrierile acestea evocatoare, omagiale, poartă, aşa cum spune în titlul eseului, „Amprenta mângâierii spirituale”.  Ea îndeamnă la preţuirea valorilor naţionale şi  universale pe care se întemeiază personalitatea umană.

În acelaşi timp, reflecţii interesante despre acel triunghi al prieteniei veşnice, al celor trei, dispăruţi în acelaşi an, la doar câteva luni distanţă: Mihai, Veronica şi Ion, uniţi de aceeaşi dragoste pentru cuvânt, pentru valorile eterne ale spiritului românesc. Foarte bine surprinsă această realitate istorică de către Virginia Vini Popescu: „Triunghiul vieţii şi al morţii/ A fost reîntregit de Cer!/ Triunghiul dragostei şi sorţii,/ Triunghi de stele şi mister” (Amprenta mângâierii spirituale).

Printre acestea, spicuiri de gând aforistic personal sau livresc, culese din înţelepciunea lumii, transpuse în înţelesuri fizice ori chimice, de fapt, elemente care alcătuiesc făptura şi mintea umană. Circuite în natură, circuite în organismul uman, armonizate sau chiar în dizarmonie, lăsând loc liber imaginaţiei. O logică strictă care-i rânduieşte gândurile neîncetat.

„Ceva intern se uneşte, într-un mod încă nedescifrat, cu exteriorul, cu universalul, dând o rezultantă nebănuită forţelor concurente. Ea poate lua o anume orientare, o direcţie şi un sens, neîncadrare în reguli cunoscute sau în scenarii anterioare, salvând miraculos situaţii existenţiale, pentru care mintea, intrată în impas, nu mai poate elabora soluţii. Mulţi dintre noi am simţit aceste lucruri, ele sunt normale, nu au nimic comun cu paranormalul, numai că se produc rar, în momente şi moduri neprevăzute, probabil prin compuneri energetice, neelucidate ştiinţific, între câmpuri şi unde personale şi de context, care se pot anula reciproc dând noduri, sau se pot amplifica în punctele de maxim ale interacţiunii. Cum se sincronizează un maxim energetic cu aşteptarea, cum se selectează spre suprapunerea în acelaşi punct din spaţiu şi timp undele coerente sau defazate, sunt întrebări ale căror răspunsuri vor veni cândva, o dată cu destăinuirea complexului de fenomene neelucidate încă” (Amprenta mângâierii spirituale).

O a treia proză eseistică poartă numele „Statuia de bronz din noi” şi e legată de acelaşi subiect: marele Eminescu şi impactul pe care îl mai are încă el asupra urmaşilor. E vorba de cinstirea în timp a poetului, prin diferite forme de omagiere, iar una din aceste forme este realizarea statuii de bronz cu chipul Luceafărului, aşezată lângă Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi, care-i poartă numele, una dintre cele mai frumoase statui ridicate în memoria nemuritorului nostru poet. Când admirăm o operă de artă, nu ne gândim neapărat la truda care stă în spatele realizării ei. Autoarea ne face cunoscută istoria realizării acestei statui impunătoare şi nespus de frumoase, iniţiativa, mijloacele folosite, înfăptuirea în sine a impunătorului monument. Faptul că inscripţiile şi versurile de pe această statuie au fost şterse cu dalta, o face pe autoare să formuleze un fel de Crez artistic care poate şi trebuie să-l caracterizeze pe român: „Nu am vrut să dau curs imaginaţiei spre căutarea altor lucruri valoroase şi frumoase, care ne-au fost şterse brutal, cu dalta, de pe statui, din cărţi, din istorie, din viaţă. Ele au rămas sculptate în suflete şi minţi, de unde nu se pot şterge niciodată. Au rămas sculptate pe statuia de bronz din noi!” (Statuia de bronz din noi).

Capitolul II al cărţii este frumos intitulat: „Suflete pe şevalet”. Autoarea foloseşte din plin un limbaj metaforic, asociaţii neaşteptate, sintagme proaspete, rezultatul fiind, ceea ce se numeşte proză poetică, în pofida exactităţii şi rigurozităţii informaţiei. Imaginaţia poetică îşi spune, cu toate acestea, cuvântul. „Asemenea unui ocean zbuciumat de tsunami, existenţa se retrage prin miile de fluxuri ale vieţii în matca firească. În acel moment, harta destinului marchează mai bine ca oricând limitele între care s-a conjugat propria extindere. Cred că aşa apare în dezordinea firească a oricărui interior, propria ordine” (Suflet pe şevalet).

Toate aceste meditaţii au drept temei, „în pictura memoriei, icoana cu aureola sfântă a primei doamne – doamna mea învăţătoare”. Împodobită cu un buchet imens şi parfumat de virtuţi şi calităţi deosebite, doamna Valeria Coşniţă, acest mare caracter care i-a rămas imprimat autoarei în memorie pentru toată viaţa şi raportarea la învăţăturile şi educaţia pe care le-a primit din partea ei, s-a făcut permanent, ca într-o oglindă, în existenţa Virginiei Vini Popescu.

În următorul text. „Tărâmul mirific al întâlnirilor” – autoarea face referire la impactul profund pe care l-a avut pentru ea, întâlnirea cu un mare suflet, cu scriitoarea româno-canadiană Elena Buică-Buni, întâlnire care a avut loc la Biblioteca Judeţeană „Marin Preda” din Alexandria, prilejuită de lansarea volumelor „Liliacul înflorit la poarta înserării” şi „Frumoasele vacanţe”, ale prodigioasei autoare. O superbă pledoarie pentru prietenie, pentru cinstirea valorilor româneşti şi universale, o pledoarie pentru frumos şi pentru Bine. Şi un excelent portret, ilustrare a acestui profund sentiment de prietenie. Portretul Elenei Buică-Buni pe care orice om poate să-l regăsească plenar în scrierile sale, cele 11 cărţi de proză memorialistică. Tot în aceeaşi idee este şi următorul eseu, „Sufletul nu are graniţe”. Ce frumos îşi formulează autoarea, gândurile despre suflet: „Cu trecerea anilor, am înţeles că sufletul nu are graniţe, nu se poate compara decât cu nemărginirea”. Este vorba de colaborarea fructuoasă cu o personalitate trăitoare în Australia, distinsul om de cultură român, George Roca, „promotorul culturii româneşti, prietenul românilor de pretutindeni”, omul care are drept crez: „Oriunde ne-am afla pe planeta Pământ, suntem într-o oarecare măsură răspunzători, de promovarea, conservarea şi salvarea limbii române”. Ce dovadă mai mare de patriotism, în zilele noastre?

Următorul material este sub forma interviului şi se intitulează: „De vorbă cu modestia. Interviu cu Ion Al. Stănescu”, bibliotecar principal la Biblioteca Judeţeană Teleorman. Un om care a trăit întrega viaţă în intimitatea cărţilor, care i-au creat cadrul ideal pentru lectură şi documentare. Un om legat indisolubil de arealul în care şi-a petrecut întreaga viaţă, punându-se în slujba cuvântului, a celor care scriu. În acelaşi spirit, Virginia Vini Popescu are parte de un portret amplu realizat de distinsa doamnă Ligya Diaconescu, în interviul „Doamne ale scrisului românesc. Interviu”.

În acelaşi ton sincer, confesiv, Virginia Vini Popescu răspunde la întrebările distinsei Ligya Diaconescu despre viaţa şi activitatea ei profesională şi literară. Forma sub care se alcătuieşte acest portret spiritual este colocvială, bazată pe încredere şi pe preţuire reciprocă şi nu complezentă, cum se întâmplă adeseori în lumea jurnalistică. Întrebările au în special un caracter personal, legat de activitatea profesională şi de literatură, dar au şi un caracter general, legat de condiţia scriitorului în România, de aşanumita criză a literaturii, de criza cititorului, despre realităţile lumii de azi care pun prea puţin preţ pe valoarea autentică.

Capitolul III se intitulează „Imagini prin dioptri” şi cuprinde o serie de referinţe a unor oameni de specialitate, privitoare la cele două cărţi semnate Virginia Vini Popescu: „Între porţi de univers” şi „Clonarea lui Jerry”, ca şi lansările care au avut loc cu prilejul apariţiei acestor volume. Prima intervenţie în acest sens, se intitulează „O voce conştientă strigând în pustiu”, semnată Cezarina Adamescu, referitoare la cartea „Între porţi de univers”. Se subliniază: „Volumul de faţă, expresia cea mai înaltă a trăirilor poetei aduce în prim plan misterul Creaţiei universale transpus în cuvinte, atât cât permite înţelegerea umană a fenomenelor. În aceeaşi măsură poeta are un adevărat cult pentru istorie, neam şi limbă, pe care le cinsteşte-n cuvânt, le omagiază în cântec şi vers, atât cât îi stă în putere unui român autentic”.

Cât priveşte stilul poetic, aceeaşi recenzentă afirmă: „Cursive şi eufonice, curgând lin precum apele de câmpie, având răcoarea izvorului de cristal, poemele Virginiei Vini Popescu aduc o stare de linişte şi binefacere spirituală, având efect taumaturgic pentru oricine este deschis la ele. (…) Poezia Virginiei Vini Popescu pulsează de seve celeste şi telurice, e viguroasă şi delicată în aceeaşi măsură, cheamă la pace şi linişte sufetească, la armonie cosmică şi la bunătate şi înfrăţire între oameni. E o poezie pozitivă prin excelenţă: degajă lumină, dragoste, îndemn la sfinţenie”.

Următoarea referinţă poartă titlul: „Fiziciana-Poetă Virginia Vini Popescu” şi este semnată Elena Buică. Cele două autoare, empatice, îşi întrepătrund gândurile, ideile şi reprezentarea lor artistică., în volume remarcabile. Despre Virginia Vini Popescu, afirmă Elena Buică:      „A purtat cu sine de-a lungul vieţii, freamătul scrisului, apoi a existat un timp de germinare, după care a urmat încolţirea, a crescut şi acum a îmbobocit. Parfumul lor s-a răspândit şi pe mulţi i-a surprins cât de repede a găsit poarta prin care să pătrundă în grădina frumuseţilor de gând şi de simţire răsărite din rostirea bine cumpănită”. (Fiziciana-Poetă Virginia Vini Popescu).

Elena Buică subliniază „migala dusă până la perfecţiune” în realizarea creaţiilor. Şi tot Elena Buică scrie în următoarea prezentare despre Virginia Vini Popescu, intitulată: „Virginia Vini Popescu – Poezii cu inimă curată” subliniind că poezia a fost şi este înscrisă din totdeauna în propria ei fiinţă împreună cu pasiunea pentru fizică. Dar nu este oare fizica, cea mai frumoasă poezie? Legile ei guvernează întreg Universul.

Aceste referinţe sunt însoţite în chip firesc de cuvintele de bunăvoire prilejuite de lansarea volumului „Între porţi de Univers”, gânduri aşternute de Elena Buică şi adunate în eseul. „O primăvară în miezul toamnei” trimiţând un gând de solidaritate de breaslă din îndepărtata Canadă, dar în aceeaşi măsură, din aproapele inimii, un salut călduros pentru cei prezenţi în Teleorman la acest plăcut eveniment, al debutului unei scriitoare şi dăscăliţe de excepţie.

Lia Nenciu, nu numai că întreprinde „O cronică minuţioasă de restaurare a valorilor naţionale” cu referire la volumul „Între porţi de Univers”, dar în acelaşi timp, realizează o selecţie de versuri scurte din creaţia poetei care-i oglindesc sufletul înmiresmat. Reţinem fragmente din galeria poetică a Virginiei Vini Popescu, atingând marile teme lirice ale autoarei: „Virginia Vini Popescu mângâie istoria cu versul, face dreptate uitaţilor şi ridică vălul prăfuit de pe valorile noastre naţionale. Este o cronică în versuri elaborată tematic, minuţios, parcă temându-se să nu-i scape ceva, să nu rămână cineva nerestaurat în ochii generaţiei de azi”.

Şi George Zavera în Ziarul Mara în 2016, îşi exprimă cuvântul despre creaţia poetică a Virginiei Vini Popescu, în prezentarea extrem de binevoitoare intitulată: „Profesoara Doctor Virginia Vini Popescu şi-a lăsat volumul de debut în Templul Cărţilor din Alexandria”.

Distinsul Nicolae Dina, la rândul său, scrie despre autoarea de faţă, în „Aşii Români”, o cronică pertinentă intitulată: „De la vis şi speranţă la împlinire”. Nicolae Dina este de părere că volumul reprezintă „preaplinul inimii sale sensibile, sentimentele unui suflet care vibrează profund la frumuseţile şi minunăţiile Universului, ale vieţii trăite plenar, ale tuturor oamenilor cu bucuriile şi împlinirile lor.” În încheierea frumoasei cronici, Nicolae Dima îi face un portret admirabil acestei autoare: „Puritatea sufletească, bucuria de a trăi şi de a iubi lumea în care trăieşte, stările afective profunde, confesiunea sinceră, candoarea şi delicateţea unui suflet care vibrează la minunăţiile Universului, la frumuseţile şi bogăţiile naturii care străbat versurile pline de metafore inedite, versuri de o originalitate remarcabilă, care îndeamnă cititorul la armonie, pace, linişte sufletească, bunătate, înţelegere şi reflecţie asupra vieţii, toate acestea reliefând portretul unei poete sensibile, cu ştiinţa versificaţiei şi cu dragoste pentru lectorii săi”.

Un scurt Cuvânt semnat Gheorghe Suhoianu şi apărut în Ziarul Mara, Alexandria-Teleorman, este intitulat „Debut editorial – Între porţi de Univers”. „M-a uimit cum a reuşit să transpună realitatea, pătrunzând în universul gândirii şi al trăirilor cu încărcătură emoţională puternică.”

Tot o „Întâlnire cu poezia” ne face şi învăţătoarea Florica Olteanu din Alexadria, întâlnire prilejuită de Zilele Bibliotecii Judeţene „Marin Preda” din Alexandria dar şi de lansarea cărţii sus amintite „Între porţi de Univers”. Un jurnal amănunţit al acestei manifestări de prestigiu ţine loc de jurnal de activităţi culturale, amintind şi reamintind participanţilor teleormăneni dar şi invitaţilor, clipele neasemuite petrecute împreună cu autoarea cărţii. Mai ales că sunt presărate cu imagini foto şi video, de la acest eveniment.

O scurtă referire la acest eveniment, face şi Rodica Elena Lupu, scriitor, editor, jurnalist care a răspuns invitaţiei de a participa la lansarea cărţii, editată la „Anamarol”, editura pe care o conduce cu succes. Editoarea subliniază metafora din titlul cărţii: „Între porţi de univers”, da, suntem aici, existăm de peste două mii de ani! Impresie reconfirmată după parcurgerea sutelor de poeme şi nu numai, publicate în Antologiile de poezie Anamarol, „Simbioze lirice” – douăzeci de volume, „Non multa sed multum”, „Verba volant…”, „Carmen” – trei volume, sau cea în proză „Scripta manent”, zece volume, în care Virginia Vini Popescu a apărut şi întregită, după tehnoredactarea/ editarea acestui minunat volum de versuri al poetei”. Editoarea îi îndeamnă pe cei prezenţi: „Să păstrăm ca pe moştenirea cea mai de preţ, pe care ne-au lăsat-o strămoşii noştri memoria! Memoria este cea mai de seamă avere pe care noi le-o putem lăsa copiilor şi nepoţilor noştri”.

Despre cel de-al doilea volum, cartea pentru copii „Clonarea lui Jerry” Editura Dandes Press, din Drobeta Turnu Severin, au dat mărturie: Cezarina Adamescu – în cronica „Jocul de-a minunile copilăriei”. Emilia Stroe a scris o cronică acestei plachete de versuri amuzante şi instructive, „un omagiu adus copiilor şi vâstei inocente”. „Copilăria, tărâmul spre care dorul năzuieşte perpetuu” – se numeşte recenzia alcătuită profesional de Lia Nenciu în care analizează cu minuţie aceste minunate poezii.

Şi Domniţa Neaga a ales să-şi exprime părerea despre poeziile pentru copii ale Virginiei Vini Popescu, în „Note de lectură la cartea Clonarea lui Jerry de Virginia Vini Popescu”. Recenzenta subliniază: „Scrisă într-o frumoasă limbă românească, inspirat ilustrată, conţinând poezii ce par momente decupate din viaţă, cartea <Clonarea lui Jerry> va merge, fără nici o îndoială, la sufletele copiilor şi nu numai”.

George Zavera scrie şi el despre „Clonarea lui Jerry” – noua carte a profesoarei fizician Virginia Vini Popescu” care subliniază: „E o carte de poezie scrisă din suflet, o carte de versuri de o mare sensibilitate artistică, cea mai bună carte dedicată, în ultimii ani, de un teleormănean, copiilor”. Şi tot despre lansarea plachetei de versuri pentru copii îşi exprimă părerea şi Cornelia Rădulescu, în Ziarul Mara. „Universul fascinant al copilăriei” este prezentarea pe care Nicolae Dina din Alexandria Teleormanului, o face, referitor la cartea „Clonarea lui Jerry”.

Un buchet pastelat de, gânduri, păreri, cuvinte frumoase, întemeietoare de suflet, alcătuiesc un florilegiu intitulat „Imagini prin dioptri”, alături de creaţiile domniei sale, despre Iaşi, despre Eminescu, Veronica şi Ion Creangă, despre marile valori ale neamului românesc pe care le-a cinstit în vers şi prin întreaga activitate profesională.

Capitolul IV este intitulat „Carte de vizită”, şi prezintă o impresionantă biografie a omului, profesorului eminent şi scriitorului Virginia Vini Popescu. Toate aceste referinţe despre creaţia poetică a Virginiei Vini Popescu, ne ajută să o cunoaştem şi să o apreciem, aşa cum merită şi să-i mulţumim pentru generozitatea de a ne dărui fructele harului transpus în imagini poetice. Şi cartea nu se putea încheia decât cu un frumos album-iconografic cu diverse imagini ale autoarei şi a persoanelor care au contat pentru ea. Cuvinte, imagini, realizări profesionale, singurele mărturii că am existat pe acest pământ şi ne-am îndeplinit frumoasa misiune încredinţată.

——————————

Cezarina ADAMESCU

februarie 2018

Bucureşti