George ROCA: Poeme pentru România 100
NOSTALGIE
Stând la Sydney pe terasă
Gândurile mă apasă
Ochii mi se umezesc
Când cu florile vorbesc
Şi le spun că-mi este dor
De Ţara Străbunilor
Flori mici de „Nu mă uita”
Înţeleg durerea mea.
*
Reverie printre glastre
Admirând florile-albastre
Ca un pui de bogdaproste
Care cântă a dragoste.
Gângurit de guguştiuc
Mă-ndeamnă să mă duc…
Să mă duc ori unde, aiurea,
Să mă iubesc cu pădurea,
Să văd o turmă de oi
Păscând iarbă în zăvoi
Şi un munte cu tichie
De zăpadă argintie
Să ascult frunza cum creşte
Şi o vorbă-n româneşte…
*
Pe pământuri australe,
M-a cuprins aşa-ntr-o doară,
Dor de gliile natale
Ce călcam odinioară!
*
M-am născut acol’ departe
Într-un oraş din Ardeal
Şi-am să mor printre străini
Pe-al Pacificului mal.
Dorul mă macină-ncet
Şi-mi aduc cu drag aminte
De strada copilăriei
Şi de-o vorbă de părinte.
Am lăsat acolo totul
Cu durere şi regret
Şi-acum simt că amintirea
Se şterge încet-încet!
Inima îmi plânge tare
După sfânta Românie
Nu mai cânt ca altădată
Nu mai recit poezie.
*
Mi-e dor munţi cu zăpadă,
De o stână, de un deal,
De măicuţa mea iubită,
De o vorbă din Ardeal.
O lacrimă-mi se prelinge
Din colţul ochiului stâng,
Nostalgia mă învinge
Şi tăcut încep să plâng.
Simt în pieptu-mi un fior
Şi bătăi de zeci ciocane,
Fiindcă inimii i-e dor…
Dor de plaiuri transilvane!
*
Aş vrea să mă-torc acasă
Să găsesc ce am pierdut,
Dulcea mea copilărie
Şi… s-o iau de la-nceput.
Ştiu că asta nu se poate
Mă învinge depărtarea
Şi puterile mă lasă
Căci se stinge lumânarea.
*
Dacă o fi să mor aici
Pe-al Pacificului mal
Sufletul meu să se-ntoarcă
Tot acolo în Ardeal…
ŢARA MEA
Individul uitându-se la mine cu o privire curioasă,
îmi puse întrebarea:
– De unde eşti?
– Din România, răspunsei eu cu o jumătate de voce.
– Rumeiniaaa! pronunţa el, corectându-mă.
– Da…
– Lăsa-mă sa ghicesc, spuse el…
– Desigur!
– Aaa… America de Sud! exclama el mândru.
– Nu! Europa, replicai eu abia şoptit…
– Europa? Europa! strigă luminându-se la faţă…
– Daaaa!
– Evrika! Rusia… Cortina de Fier!
Intrigat, supărat, cu un oftat,
încep sa-i zic şi să-i explic:
„Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai…”
Omul curios, puţin mai serios,
mă măsoară tot,
uitându-se la mine ca la un animal ciudat:
– Nastasi, Comaneci, Drachiula!
– Da, da, da! spun eu uşurat,
dar totuşi foarte deprimat,
căci dezinteresat,
omul mi-a întors dosul şi a plecat…
Cu unsprezece ani înaintea terminării secolul XX,
unui român îi curg lacrimile
pe o stradă din Sydney, Australia!
Aici Reuter, UPI,
Associated Press,
TIMIŞOARA,
Bucureşti,
România…
Revoluţie!
Ziua de Crăciun 1989
ne-a adus puţina revoluţie,
mulţi, mulţi morţi,
multa durere în suflet,
multe speranţe
şi a aflat lumea de noi,
de R-O-M-Â-N-I-A!
VISE
În noaptea de Revelion a anului 1999
au fost date lovituri de stat în toate ţările lumii!
Au căzut guvernele de stânga,
de dreapta şi de mijloc,
iar împreună cu ele au dispărut şi politicienii!
Controversatul nou mileniu a început ciudat!
Nimeni nu mai vroia să facă politică!
Nimeni nu mai vroia războaie!
Nimeni nu mai vroia să domine sau să subjuge!
Nimeni nu mai era rasist, nici naţionalist!
Nimeni nu mai era de roşu, nici de verde!
Nimeni nu mai era supărat!
Dispăruseră laboratoarele de făcut SIDA,
dispăruseră conflictele teritoriale,
dispăruseră disensiunile,
dispăruseră teroriştii,
dispăruseră bombele atomice,
dispăruse poluarea,
dispăruse chiar şi efectul de seră!
Scuturile au fost transformate în gonguri de teatru.
Lăncile înfipte în pămant
au fost făcute araci pentru viţa de vie!
Din rachetele dezamorsate
s-au făcut tuburi gigantice de orgă!
Praful de puşcă a fost pus în loc de sare
pe coada reptilelor politice…
În fruntea guvernelor au ajuns
cântăreţii şi muzicanţii!
Americanii,
cât era ziulica de mare, dansau,
dansau pe ritmul îndrăcit al rock-and-roll-ului
împreună cu graţioşii lor vecini,
mexicanii şi canadienii!
Ruşii,
competitivi şi ei pe piaţa mondială,
nu se lăsau nici ei mai prejos,
invitând elegant fraţii ucraineni,
la o petrecere cu vodkă şi kazacioc!
Românii
dansau periniţa, din zori şi până-n seară
cu simpaticii maghiari, care, ospitalieri
ca întotdeauna, îi învitau la o cină cu gulaş
şi unde le cântau la ureche
ceardaşuri vechi din pustă…
Bulgarii,
care nu aveau un dans naţional bine definit
au cumpărat de la români
drepturile de autor ale Căluşarilor”
şi de atunci se zbenguie cu clopoţei la picioare
avându-i ca instructori de dans
pe simpaticii cadrilaterieni!
Croaţii au cumpărat „Alunelu”
deoarece pierduseră sârba!
Arabii îşi unduiau şoldurile
pe ritmuri de „Hava naghila”!
Grecii erau într-un buzuki continuu,
spanioli în fandango,
italienii în serenade,
nemţii cu fanfara…
Doar francezii erau singurii
care se mai ţineau de cancanuri!
Lumea era foarte obosită,
dar optimistă,
veselă,
ospitalieră şi bună!
Stresul a fost închis într-o capsulă spaţială
şi expediat într-un punct negru,
undeva în univers!
Şi totuşi se auzea un oftat,
un oftat comun a peste
un miliard de oameni…
Erau fraţii chinezi!
Oftau!
Oftau după olimpiada
a cărei gazdă ar fi trebuit să fie!
Jocurile Olimpice din anul 2000!
Olimpiada de la Sydney!
AMBIGUITATE
La olimpiadă am descoperit
că în pieptul meu bat două inimi!
În partea dreaptă am o inimă
care bate ca ceasul,
ceasul din Turnul Poştei,
Turnul Poştei din Martin Place,
Martin Place,
faimoasa piaţă publică din city,
Sydney City,
cel mai vechi oraş
al bătrânului continent australian!
Cealaltă inimă,
cea din stânga,
bate şi ea ciudat,
bate ca toaca Mitropoliei,
a mitropoliei din Bucureşti,
bineînţeles!
Bucureşti,
capitala ţării unde m-am născut.
România!
România… Europa!
Asta aşa,
ca o explicaţie,
pentru inculţi
şi politicieni,
ca să ştie şi domniile lor
unde este situată România!
Inima din dreapta
mi-a vestit aseară
că frumosul Sydney
este câştigătorul…
Ah, domnule Samaranch,
ne-ai creat emoţii!
„…and the winner is… Sydney!”
Uraaa!
Sydney este câştigătorul şi organizatorul
Jocurilor Olimpice ale anului 2000!
Solii noştri australieni
au luptat vitejeşte
pe baricada monegască!
Am fost uniţi cu toţii,
am plâns cu toţii în emoţiile aşteptării.
Nici până acum
nu mi s-a uscat lacrima,
lacrima din colţul ochiului drept,
lacrima bucuriei,
a triumfului şi a victoriei!
Cealaltă inimă,
cea cu toaca,
îmi aduce aminte
de cântecele strămoşilor mei daci…
Şi atunci,
mă cuprinde o dulce trădare,
care mă face…
să dau o fugă după colţ
şi să fur,
să fur o jumătate de olimpiadă,
s-o indes într-o traistă de tort
şi s-o trimit în dar românilor!
Chiar dacă nu au luptat pentru ea,
chiar dacă nu au cerut-o,
chiar dacă nu au visat-o!
Sunt sigur că vor fi fericiţi
şi se vor bucura din toată inima!
Sunt convins
că nici aussies*,
ozii ăştia buni
nu-i vor certa pe vlahi
că le-au furat
o jumătate de olimpiadă!
Niciodată,
nici ozii,
nici vlahii,
nu au bătut pe nimeni!
În anul 2000
îşi vor da mâna
românii cu australienii
şi toată lumea va fi a mea!
Atunci,
cele două inimi se vor uni,
atunci,
voi putea muri liniştit…
Doar tot se zice
că odată cu noul mileniu,
vine sfârşitul lumii!
*aussies, diminutiv argotic local al poporului australian
————————-
George ROCA
Australia
31 ianuarie 2018
