Cristian MOȘNEANU: Petale de univers, înflorite vers cu vers
Se spune despre poezie că este un testament în versuri al poetului, fără clauze și timbre fiscale. Dacă un testament se adresează în mod normal unui număr limitat de persoane, poezia ca și testament se adresează umanității întregi care transcende în universalitate, pentru că este o reflexie a celor mai profunde trăiri ale omului, trăiri care sunt născătoare de înțelepciune.
Înțelepciunea este cea care face ca atât “omul” cât și cei din jurul lui, prin propriile manifestări, să se identifice cu liniștea sufletească. Când vorbim despre un poet, creația acestuia este reprezentată de neliniște în versuri care face să se scurgă aburi răzleți de cugetări, care adunați zămislesc liniștea poetului.
Vlăstarii înmuguriți ai liniștii poetului ce gravitează în propria-i creație, sunt plasați de majoritatea oamenilor ca fiind filozofie în versuri. Ce hilar! Căci filozofia este doar o urmă a unui dialog de idei din care poți trage concluzia unor fapte, apartinând vremurilor de mult timp apuse. De aceea, consider că poezia nu înseamnă neapărat filozofie, cât clarviziune pentru că acele cuvinte de duh izvorâte din cele mai profunde simțăminte și trăiri ale poetului pot reprezenta adevărate pilde, care să ghideze nestatorincul drum al ființelor înzestrate cu conștiința care își găsesc odihnă veșnică dincolo de Cenzura Trascendentală.
În ceea ce mă privește, unul din cele mai frumoase lucruri care mi-a fost dat să îl trăiesc, a fost acela în care să mă afund în universul creației celor care scriu versrui. De curând am avut onoarea să îmi hrănesc sufletul cu versurile distinsei poete, Ana Nora Rotaru. La final, bucuria a fost nemărginită și translatată printr-un zâmbet profund, ce îmi contura întreaga față. Poezia ca înțelepciune, poezia ca filozofie, poezia ca și clarviziune sunt tot atâtea uiversuri în care te poți cufunda paralel în momentul în care parcurgi pas cu pas minunatele stihuri ale doamnei Nora. Poezia domniei sale nu este o acumulare de emoții, ci o evadare de emoții, în emotii și prin emoții. Poetul Ana Nora Rotaru este un donator de “sânge” la spitalul cuvintelor. Cu mâna pe inimă, pot susține vădit, că fără creația domniei sale lumea aceasta modernă a cuvintelor ar fi mai săracă.
“Petale de univers / înflorite vers cu vers” este paradigma care însoțește acest volum de versuri la care nu voi face o analiză exhaustive, din simplul motiv că nu doresc a influența părerea celor care vor lectura, și mai degrabă ar fi corect și moral să îi las pe dumnealor să descopere, să trăiască și mai ales să se regăsească. Totusi, aș dori să subliniez câteva idei în care autoarea ne introduce:
– Scurgerea ireversibilă a timpului care ne arată că indiferent de trăiri, manifestări timpul nu iartă pe nimeni;
– Frumusețea sufletului unui om care poate fi tradus pe pribegia unui copil prin timp din care reiese ideea că viața nu este decât o călătorie;
– Visul este cel care stă la baza tuturor lucrurilor care ne inconjoară și pe care le întreprindem
– Viața privită ca și manifestare, ca formă finită a acțiunilor noastre și nu ca urmă a hazardului este, de asemenea, una dintre cele mai profunde teme propuse în acest volum de versuri.
Doresc să închei această umilă preacuvântare prin a felicita autoarea acestui volum de versuri și a o încuraja să scrie cu acelasi patos și aceeași vitalitate cu care a scris acest minunat volum de versuri.
Cu stimă și considerație,
Cristian MOȘNEANU
Ploiești, 17.12.2017
(Prefață la volumul de versuri ,,Pe urma pașilor pierduți” de Anna-Nora Rotaru,
Editura Singur, Târgoviște, 2018 – Colecția ,,Scrisul de Azi”)
