Anna-Nora ROTARU: Trăiri de-o viață (versuri)
VALIZA CU-AMINTIRI…
Din toate cele trăite și adunate,
În valiză, voi pune doruri ponosite…
Trăiri de-o viață, chiar visuri destrămate,
De incolore erau, dar și cele nestemate,
De-a valma, în bazarul vieții, risipite…
Mă simt ca-ntr-o sală, cu ușile deschise,
Curentul risipindu-le, din trecut spre viitor…
De-acolo unde timpul mi le prăfuise,
Astăzi, parcă mai aprig, mi le smucise,
Luate de vânt, aiurea-n calea lor….
Dar tot fugărindu-le, uitat-am de prezent…
Îmi văd clipele, cum ard încet în spuze…
Netrăite, le pierd din mână, ca dement,
Pierzându-se-n trecut, făr-un sentiment,
Uitând că vieții nu-i poți cere scuze !
Așa, că-nchid valiza zburând ca libelulă,
Clipele de azi trăindu-le, sperând în viitor…
Nu pot schimba trecutul, nu sunt credulă,
Știu că-i orologiu amuțit , fără pendulă…
Azi, din mine mă renasc, fugind în zbor !
PORȚI DESCHISE
Se zbat crengile pe geam a pustietate…
Aud plânsul frunzelor căzute-n restriște…
Nu râcâie la ușă, nici măcar vreo vietate,
Să mă trezească, din clipele demult uitate,
Pe minutarul orologiului, fără să se miște !
Și nici nu știu de-i zi sau noapte afară…
Ceru-i vinețiu, molatec se scurge la poale…
Mă cuprinde ghiara de melancolie, glaciară,
M-apasă pe vestejitu-mi suflet, să mă doară,
C-apoi să îl destrame, ca fumu-n rotocoale !
Sătulă-s s-aud geamătul, cum se răsfrânge,
Venit din cele patru colțuri pe albul spumei…
Păduri și pajiști, prin mine, cenușiu încep a plânge,
Fiecare strop de ploaie, sunt picături de sânge,
Din toamne și apusuri pe chipul negru-al humei !
Vânturile mi-aduc în poartă, de pe câmp ciulini…
Se-ascunde luna după nori… și ea cernită…
Mă strâng în mine, să mă păzesc de spini
Și-un loc aș vrea, al meu, pe unde să te-nchini,
Când ochiul mi se zbate și inima-i mocnită !
Porțile sufletului le-oi smulge din țâțână
Și-oi scormoni lumina, din hău s-o prind de-aripă…
Din piatra timpului voi făuri o cârjă, că-s bătrână
Și de-oi ajunge să m-adăp, la apa vie din fântână,
Voi rupe ceața lumii, în lumină trăind fiece clipă !
GÂNDURI PE MALUL TĂCERII
Obscură-i noaptea, o teamă m-atinge,
Și-i simt fiorul, ca sloiuri de gheață…
În inim’ pătrunde, în suflet se prelinge,
Mă-ntreb, de-s aici sau plecat-am din viață…
Doar gândurile îmi fug, în ropot de copite,
Îmi smulg tăcerea, ce mă ține în ghiară…
Mă-ndeamnă s-adun vise, de jos risipite,
Să te caut, amândoi să le-mpletim iară !
Dar unde ești, prin ce lume de basme ?
Te strig, nu m-auzi, parc-ai fi adormit…
Pe malul tăcerii, sau-ntre fantasme
Sau poate-n născocirile minții, un mit ?
Gândurile negre, mă trimit în Infern,
În fâșii de-ndoieli, sufletu-mi taie…
Tristeți, nedumeriri, pe umeri îmi cern,
Sloiuri de gheață devin vâlvătaie !
Dar undeva… parc-aud, plâns în tăceri,
Te simt că mă cauți, în noapte mă chemi…
Ceva vrei să-mi spui, ceva vrei să-mi ceri,
Departe și-aproape, de parcă te temi…
Iubite, fă pas înainte și mâna întinde,
Să nu ne topim, ca doi muribunzi….
Iubire d-există, zeii nu vor pretinde,
Departe să-mi fii și-n vis să te-ascunzi !
STROPI DE SPERANȚĂ
Clipocind, cad stropii de speranță-n baltă,
Se-amestecă cu ploaia, ce geme în tăcere…
Pânza apei încrețind-o, cu svâcnet tresaltă,
Cu susur de izbândă și tremur de plăcere !
Mai am ceva speranțe, ce se mai zbat încă,
Un zâmbet vag crăpând, pe arsa-mi buză,
Dar la timp se-oprește, ca valul de o stâncă,
Negăsind limanul ce viața mi-l refuză !
Mă picură și vise, ca stropii mari de ploaie,
Pe frunze ruginii, de deznădejde dureroasă,
Făcând și pietrele, ca o lavă să se-nmoaie,
Scurgându-se în râulețele mici de angoasă !
Dar n-am s-alunec pe drumul ăst-abrupt
Și nici pe panta acelor vise sugrumate…
Voi învăța din stropi de fericire să mă-nfrupt,
Căutând speranța și prin pietre sfărâmate…
Și-oricât să-mi cânte vântul ca surd scripcar,
Prăpădit printre sonate, cu scârțâit strident,
Eu-mi voi trimite visul, cu gândul meu hoinar,
Să cutreiere în viitor, dar trăind și in prezent !
——————————-
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
18 ianuarie 2018
