Radu BOTIȘ: Trec zilele tăcute rând pe rând (versuri)
ȘTIU
Sub a zilei pleoapă, pe genunchi de rugă
Răsăritu-mi pare iaraşi binecuvântat
Ştiu că din înalturi Tatăl ne-a iertat;
Dragostea Lui sfîntă pururi să ne ajungă.
Ştiu că peste toate sorţii de izbîndă
Împăcări vor cerne pe înguste cărări,
Însuşi Fiul slavei din înalte zări
Scoborî-va pacea grijitoare, blândă.
Ştiu, o Doamne sfinte, voia-Ţi mă împresoară
Bucuria-n ceruri va cunoaşte sens,
Fericiri de taină răsplătind intens
Pămîntesc tumultul către odinioară.
………………………………………………..
Ştiu, calea e îngustă înspre împăcare
Din cer sfinte raze aduc luminare.
VORBEŞTE – CLIPELE SE SCURG
Vorbeşte Doamne, clipele se scurg
Şi cerul parcă-i mai sărac de stele,
Par zilele adeseori mai grele
Când totul se înveşmîntă în amurg.
Vorbeşte Doamne, vremea e puţină
Cărarea se îngustează tot mai mult-
Aş vrea cât mai e timp s-ascult
Cereasca simfonie în surdină.
Şi de-aş mai vrea să mă răsfăţ o vreme
Cu lumea pironită-n pămîntesc,
Adu-mi aminte de-un tărâm ceresc
Lipsit de înguste, sumbre teoreme.
Nu înceta Prea Bune să-mi vorbeşti
În astă lume atît de trecătoare,
Cuprinsă-n cea din urmă încercare
Pierzaniei, în lucruri nefireşti.
AȘTEPTARE
Dezmăț e întreaga lume ce-o trăim
Cu rele cât cuprinde, uneori cu bune
Și parcă nu vrea nimeni a ne spune
Ce înseamnă, necuprinsul, să iubim.
Stau adunate lungi zile, grămadă
Iar strălucirea lor parc-a apus
Privind în urma vremea ce s-a dus
Nu mai e nimeni, unul, să o vadă.
Trec vremi, iar alte vremi se norocesc
Scăldate într-o lumină prea confuză,
Prezent este momentul ce ne scuză
Petrecerii prin spațial lumesc.
Trec vremile, copiii noștrii cresc
N-au timp să ne înțeleagă întristarea,
Noi gârboviți, ne mai urmăm cărarea
Alunecând, pe rând, în pământesc.
Trec zilele tăcute rând pe rând
Iar taina lor se pierde-n depărtare-
Umil așteapta clipa de împăcare
Iisus cu gestul încă blând.
—————————–
Radu BOTIȘ
Ulmeni
16 ianuarie 2018
