Agafia DRĂGAN: Poesis
Neliniştea este în inima mea
(Impuetum est core meum donec requisescat in te-Fer Augustin)
Urc să ajung la Tine
coborând spirala întunecată
spre acel punct minuscul de lumină
din suflet zăgăzuită
în neputinţă de a mă afla
de a Te regăsi
de a Te simţi
de a Te avea
fără îndoieli
fără să-Ţi dau un chip
fără să Te strig cu un nume
învăţat în colţul meu de lume
o briză ciudată îmi sapă în gânduri
îi vezi viermii şi-au început ospăţul
în trupul înjunghiat de timp
în oase sună
frigul alb al catafalcului
şi totuşi sunt acelaşi eu
cu luminile dimineţii în ochi
încă nu am plecat
încerc să adun toate umbrele la răsărit
să echilibrez balanţa între mine şi lut
am să-mi sădesc împrumutul
în braţele pământului
la vremea scadenţei
să-l cresc în fire de iarbă şi păsări
groparul nu poate să ridice ţărâna
de la pământ la cer
să-mi acopere sufletul
fără formă
fără nume
fără cuvinte
deschisu-mi vei calea din nou
spre Tine lumină
Dincolo de beznă
Cândva mă voi regăsi într-o ultimă rugăciune
am să-mi înmoi sufletul umil
în miezul iubirii sfinte
fericită poate
voi avea înaltul
fără să cunosc sfâşietoarea disperare
focul
înainte să mă rostesc
dincolo de beznă
Cândva am să mă aflu învingătoare
în toate luptele pe care le-am dat
sau nu le-am dat
am să adun într-un geamăt
tot ce am iubit
şi tot ce am ştiut
nimicuri
şi cu toate acestea am să mă târăsc
în faţă LUI
într-o ultima aşteptare
Cândva am să fiu una cu eterul
piatră şi rădăcină
am să-mi aud numele
nenumăratele strigări
dintr-un trecut neştiut de mama şi de lumea
care m-a legănat
când nu am fost cuvânt
pasăre în ochiul LUI
sau gând
Fericit cel sărac cu duhul
există o parte din mine
închipuire a ceea ce sunt
vis şi păzitor de vise
amestec de îndoială şi credinţă
spin negru înfipt
în împietrite retine de sfincşi
ipoteze ale secretelor
într-o zi
am să-mi adun ultimele resturi
şi inima sufocată de mlaştini
se va destăinui îngerului
exilat în penumbra
năzuinţei de mistere
atunci va trebui mai întâi
să mă prăbuşesc în miez
să ating iluminarea
unei libertăţi totale
să-mi văd descompunerea
în transformările de mâine
într-o fericire neşlefuită
dincolo de trufia sortitului
plăsmuitor de nedreaptă măsură
a măsurii lui
Înaintez sau stau…
înaintez sau stau
între două necuprinsuri
cu neputinţa de a mă contura
alunec înafară
într-un cineva
care rămâne mereu altcineva
pentru ce neliniştea sfâşâie sclipirea de a fi
înafara inimii e absenţa
neauzitul strigăt al mineralei tăceri
deconcertantă eternă transformare
cândva peste mine vor cădea norii
întunericul altui început
şi pasărea albă pasărea pasăre suflet
oare o să tacă
până atunci am să-i păzesc cântărea
să nu înceteze
pentru tine şi pentru mine
şi pentru ea pasărea albă
strigăt de lumină.
La porţile dintre secunde
coşciugul lumii atârnă
de mâinile cerului
ascultă cum se macină scheletul
prin morile gândurilor
curg răstignite pe clopotul alb
al cuvintelor toarse-n simţuri
pe zidurile transparente
se derulează ontologica zbatere
fiinţa ta se agaţă de avatarele soarelui
la porţile dintre secunde
nu încerca să treci
nu râvni să cuprinzi necuprinsul
dincolo e doar iluzia
libertatea ta este aici
în interiorul tău
mai bine rămâi flămând
decât să guşti
din iluzia adevărului
eşti totul sau nimic
dator să trăieşti
din naştere în naştere
celui care te-a creat
cheia universului este în tine
n-o căuta
o ai
la porţile dintre secunde
Rătăciri
Sunt aici Doamne
la crucea dintre pământ şi cer
sufletul inundat de ceaţă
limpezeşte-L
să nu-mi aducă umbrele în faţă
sufocată m-aş apuca
să veghez ecoul
celor care am fost
ziditori întru mine
abecedarul
prin care mă vestesc
în drumul spre mâine
până când am să mă găsesc
ridicată
într-un gând
şi mâna-n mâna cu ei
într-o necesară rispire
să-îmi aflu
rătăcirea.
——————————–
Agafia DRĂGAN
Focșani
16 ianuarie 2018
