Veronica BALAJ: Eminescu venerat la Complexul cultural de la Văratec – Restituțio Culturale
Despre Eminescu, au scris mii și mii de persoane, istorici literari, critici, poeți, mai mari, sau mai puțin cunoscuți, alții, celebri…sau, oameni iubitori de literatură pur și simplu…Nu-i pot enumeră și ar fi o îndrăzneala să încerc o exhaustivitate…Cercetătorii mai au dreptul la supoziții, la comparații dătătoare de noi sugestii , criticii literari, de asemeni pot găsi noi expresivități în versurile lui Eminescu. Însă, un scriitor care nu s-a preocupat de studii în special dedicate lui Eminescu, un om de litere care-i posesor de …simțul măsurii, și al decenței precum am curajul să mă consider și eu, acesta , va scrie ce vede, ce au realizat alții, fără să-și asume vreun merit. Și fac această pentru că…mi s-a cerut. Chiar filolog fiind, precum ziceam, nu se cade să se aventureze în considerații care, fie sunt copiate din alte cărți, fie sunt aberații personale fără vreun eșafodaj documentar. De aceea, mă voi referi la impresia admirativă pe care o am despre o ctitorie în memoria lui Eminescu. Și a Veronicăi Micle.
Complexul cultural de la Văratec, inaugurat anul trecut în vara, își are unicitatea să. Și-a început istoria cu aplauze. Așa cum merită cei care l-au ctitorit, s-au străduit să-l ridice de la proiectul pe hârtie de la temelii până la finisaje: Emilia Țuțuianu, psiholog și poet și editor, și om de cultură, secondată în strădanii de distinsul domn ing. Dorin Dospinescu, și nu în ultimul rând, de generosul sponsor, dăruitor, cum vreți să-l numiți, domnul Dianu Sfrijan.
Mi-ar plăcea să credeți că, la Văratec iarnă, zăpadă pare sclipitoare într-un mod miraculos. Poate fi de vină luna, atât de îndrăgită și cântată de poet, poate fi vreo sclipire stelară, oprită o clipă peste locul unde, s-au adunat, poezia, memoria culturală și iubirea.
Eminescu este venerat aici, nu departe de Ipoteștii natali, în formulă de RESTITUTIO CULTURALE.
Aș puncta cu accent de atenționare, cuvântul, CTITORIE. Se întâmplă așa de rar azi! Mai ales azi, când ne îmbătăm cu fraze, iubim vorbele care zboară cu rapiditate, azi, e mai la îndemână să ne dăm victorioși prin vorbe dar despre a ctitori… se aude sporadic.
Vom bate la ușa unui lăcaș de cultură construit acum azi, chiar nu demult. Este un privilegiu. Și pentru că, locul e binecuvântat de maica stareță Iosefina și rugăciunile măicuțelor de la mănăstirea Varatic. Permanența se întregește aici cu fiecare acțiune culturală. O biblioteca unde volume princeps, nu doar ale poetului, dar care, desigur ar fi fost apreciate de spiritul sau iubitor de tradiție, de moștenire culturală, de istorie,apoi, sala de lectură, dacă am ocolit subsolul unde se află un tezaur din lucruri menite să reconstitui un farmec vetust, o retrăire a altor vremi. Obiecte care – au aparținut Veronicăi Micle, sunt doar câteva dintre reperele materiale care stimulează atmosfera de timp recuperat, un timp cultural omagial și omagiat, iată – pentru prima oară, în această iarnă, în memoria lui Eminescu.
Orice acțiune culturală desfășurată în acest lăcaș magic, va fi o veriga din istoria noastră spirituală.
Acum, în acest ianuarie, la 168 de ani de la nașterea poetului național, se pune prima treaptă a unei tradiții culturale. Toată admirația pentru cei care au pornit cu încrederea că, pe lângă paginile scrise, Eminescu poate și este de dorit să aibă și un spațiu dedicat. Azi se scrie, și ieri s-a scris desper Eminescu,în anii trecuți, într-un secol și ceva, s-a tot scris, foarte bine și frumoasă îndeletnicire, dar, nu este mai prejos nici un lăcaș unde sunt așteptați toți autorii gândurilor dăruite operei poetului.
Pentru iubirea de poezie, de literatură și… desigur, pentru iubirea de Eminescu, tot ce va găzdui acest spațiu, tot ce se va rosti în și pentru numele sau, va constitui pagină de restituire și păstrare cultural.
Toată gratitudinea celor care au înfăptuit acest reper cultural, magic și poleit, invizibil, de boarea rugăciunilor mănăstirii din vecinătate.
————————
Veronica BALAJ
Timișoara
15 ianuarie 2018
