Laura CRISTEA: Tăceri care scriu (poeme)
Tăceri care scriu
Soarele camelionic s-a ascund în faldul norul
Cu zâmbetul pe buze tăceri ascult
Atinsă de rouă te caut cu zborul din priviri
Prin scurtele minute ce se scurg fară sfârşit
Comoară-n suflet cu drag mi-ai pictat
Inimă de vis mi-ai desenat
Care vibrează dându-mi speranţe de viaţă
Magia care iubirea pe ai ei braţe poartă
Mi-am adunat roua din priviri
Am în inimă doruri de poveste
Vântul bate răvăşind în ceruri de tăceri
Colorând pentru tine răsărituri
E atâta linişte în jur
Vrajă şi mister mă învăluie iubite
Într-o lungă rochie argintie
E atâta linişte în jur, doar inima-mi mai bate
Timpul trece, au trecut şi anii
Trecători suntem şi noi
Ca un curcubeu ce se pierde-n zare
Cu ale noastre inimi de iubire
Până şi soarele din cer păleşte
Când se desparte de pamânt
Doar ochiul meu ştie
Să vadă totul în inima-mi ce străluceşte
ca o camee
Semiviziuni
În fața solemitãții terifiante a nopții şi a aştrilor cu capul lipit de bolta cerului
în singurãtatea absolutã
se aude rãsunând slab chitara
Unghia uriasã a spațiului
scoate un prim sunet înãbuşit de glasul
vulgar al vântului
Cu mâinile palide aşez fragmente
albastre ,aurii şi verzi de scarabeu
pe conturul prea gingaş al acestui desen muzical
Muzica din aerul memoriei crude pluteşte
fãrã efort sã întâmpine semiviziunile
care se prãbuşesc impetuoase
trecând printr-un nor de lilieci ,
bucãți de operã ,de verbe cãrora le trebuie
un context coagulant
Chitara este urechea ce se ascultã
îmi plec capul simt cã mã pãrãsesc puterile
(durerea de gât persistã )
Strigãtele care-mi strãpung tâmplele se depãrteazã
Muzica se hieratizeazã, o notã ascuțitã
şi persistentã se încarcãîncetul cu încetul
se pierde treptat într-un acord
Chitara se desface ca pãrul pe pernã
toate stelele îşi întind ghearele spre capul meu
O lacrimã cumplit de fierbinte
îmi alunecã pe obraz
îmi arde fața cade pe mâna stângã
şi alunecã uşor la o uitare fulgeratoare
fãrã întoarcere la luminã
Gânduri
Pictez vise pe un şevalet imens
Pictez întregul univers
Cufãrul minţii se deschide şi mă scaldă-n culori
Culori din fantasticul curcubeu
Pe sub copacii plini de visare a zorilor de zi
Ce se revarsă-n toată pajiştea lumini de licurici
Iar un freamat lung tresare cu dor
Beau din cupa vieţii menită să alinte şi răsfeţe
Să mai uit de dor , să curgă cu tandreţe
Viaţa se duce ca fulgul în vânt
Nimic nu ne lasă din timpul trecut
Cu florile amintirii hrănesc al vieţii scrum
O lumină rătăcită-mi bate-n geam
În gândurile mele nimic nu mai e crud
Când inima mea arde …cum pot să văd ?
O timpule acum toate sunt duse
Doar furtuni răscolesc în suflet
O soartă înplinită care a fost visare
Balsam în faldul sufletului încercat
Căutăm fericirea în toate cotloanele lumii
Suntem nebuni ……dependenţi de viaţă
Doar clipe dulci voi plăti la vamă
La poarta ce se deschide la marginea zării
Azi vreau să iert ….
Să iert, să uit, să merg mai departe
Vreau să ating visul, să pot face apusul să devină răsărit.
———————–
Laura CRISTEA
Tîrgoviște
8 ianuarie 2018
